Articolul își propune un studiu al lecturii ca instrument în dezvoltarea cognitivă, pornind de la primele forme de comunicare scrisă din istorie până în prezent, pentru a evidenția rolul social al acestei deprinderi și impactul în evoluția cognitivă individuală. Lucrarea abordează tema propusă din perspectiva unui scurt studiu diacronic și sincronic, prin prisma celor mai recente studii din domeniul neuroștiințelor, pentru a evidenția rolul formativ pe care această deprindere îl are în dezvoltarea cognitivă, formarea trăsăturilor caracteriale și în adaptarea socială a ființei umane.

Însoțitori în călătoria spre lumi imaginare

Cărțile au fost pentru generații în­­tregi însoțitori în călătoria spre lumi imaginare, deschizând orizonturi noi de percepere a realității și premise de construcție a personalității. Sunt multe lecturi care au schimbat vieți prin impresia pe care au lăsat-o în conștiință: Stephen King, cunoscutul autor de romane de ficțiune, recunoaște cât de mult l-a marcat cartea Împăratul muștelor prin îm­binarea genială dintre mesajul poveștii și succesiunea aventurilor inedite, romanul răspunzându-i întrebărilor care l-au urmat în creația literară (King, Stephen, 2014). Dacă o „simplă“ carte poate avea un astfel de impact asupra vieții unui om, atunci, cu siguranță, influența sa poate produce schimbări în structura și funcționarea creierului. Pornind de la evoluția speciei umane spre analiza diacronică a surselor scrise și a rolului pe care l-au avut acestea în evoluția societății umane, se poate spune că abilitatea de a citi și a scrie a fost considerată factorul principal în diferențierea societă­ților civilizate de cele primitive, a lumii preistorice de cea istorică (Street, B. & Besnier, N., 1994).

Filogenetic, Homo Sapiens este singurul hominid care se distinge în evoluție prin apariția unor caracteristici la nivelul anatomic și, implicit, neurologic, care susțin producerea și înțelegerea limbajului vorbit (Mustață, Gheorghe & Mustață, Mariana, 2002). Poziția bipedă a determinat detensionarea cutiei craniene prin schimbarea acțiunii forței gravitaționale asupra corpului, ceea ce a putut astfel să permită dezvoltarea emisferelor cerebrale (fenomenul de telencefalizare), pe de o parte și a eliberat mâna care devine „unealta“ de cunoaștere și explorare a mediului, pe de alta. Creierul lui Sapiens, caracterizat prin asimetrie funcțională, are o vizibilă reprezentare a zonei Broadmann 44, cunoscută sub numele de aria lui Broca, aflate în girusul (circumvoluțiunea) inferior frontal în emisfera stângă, cu rol de decriptarea gesturilor și a vocalizărilor pentru celelalte hominide (cimpanzeul și gorila), iar la om cu funcția de producere a vorbirii (fluență și articulare). În decursul timpului, creierul sapensian s-a extins în mod unic prin crearea girusului 45 Broca, zonă activă în determinarea semanticii limbajului, creând premisele neuronale ale înțelegerii mesajelor și ale învățării scrisului. Laringele a evoluat față de antropoide, deschizându-se sub gură, permițând sunetelor să aibă rezonanță și să poată fi modelate în combinație cu bolta palatină, limbă și dinți în producerea sunetelor, epiglota (membrana dintre limbă și osul hyoid) ajunge până la rădăcina limbii, prezentând cartilagii mai elastice și mobile, iar corzile vocale sunt acționate de un ­mușchi nou filogenetic care le permite mobilitatea și producerea vorbirii. Astfel „echipat“ anatomic, Homo Sapiens a pornit în lunga și fascinanta călătorie a descoperirii sensului lumii. Primele forme de exprimare a spiritului uman sunt reprezentate de picturile rupestre făcute cu aproximativ 40.000-30.000 de ani în urmă, în Europa și Australia. Cercetătorii au identificat 26 de simboluri care se perpetuează de-a lungul timpului în artă, sugerând astfel existența unui limbaj artistic prin care Homo Sapiens transmitea mesaje (Bălăceanu-Stolnici, C. et. al, 2010). Poveștile în imagini despre vânători, reprezentările scenelor din viața animalelor, ale șamanului din peștera Lascaux (Franța) pot concura pe departe, prin expresia artistică și bogăția de detalii și mesaje, cu filmele pe care omul modern este obișnuit să le urmărească pe ecranul televizorului. Antropologul Dale Guthrie a realizat un studiu al picturilor parietale (rupestre) din Pleistocen și, coroborând compararea dimensiunile mâinilor a 1.000 de subiecți contemporani cu cele desenate în peșteri, a ajuns la concluzia că reprezentările au fost făcute de adolescenți băieți și că temele de vânătoare erau echivalentul acelor timpuri pentru Ferrari și meciurile de fotbal din prezent (Guthrie, Dale, 2006). Așadar, de când omul a avut înzestrarea anatomică și neuronală adecvată, a căutat modalități de expresie și comunicare. Prima formă de reprezentare a spiritului uman a fost arta străveche care a devenit astfel un limbaj de trasmitere a unei simbolistici legate de viața din Pleistocen, de ritualurile și ceremoniile omului primitiv.

Trecerea de la revoluția cognitivă – reprezentată de evoluția modului de a gândi, datorată „mutației Pomului Cunoașterii“, după cum denumește Yuval Harari (Harari, Y., 2011) saltul ge­netic la creierul sapiensian – la revoluția agricolă a determinat dezvoltarea formelor de colaborare între diverse grupuri etnice în scopul realizării trocului. Astfel au apărut primele forme ale limbii scrise. Vechiul Testament povestește cum ­Creatorul a făcut literele întâi din foc – de aceea forma semnelor alef-beyt au un semn de flacără –, apoi combinându-le a format cuvinte. Când El a rostit cuvintele, acestea s-au materializat în Geneză. Dincolo de caracterul ezoteric al istorisirii, se evidențiază esența simbolică a cuvântului care, odată rostit, descătușează forțele motivaționale și voluntare în a-l pune în acțiune. Multe popoare au reflecții provenite din trecut care confirmă puterea cuvintelor în inițierea comportamentelor: „Cuvintele sunt vocea inimii“ (Confucius), „Cuvintele sunt cărările faptelor“ (Sfântul Ioan Gură de Aur), „Cuvântul este o umbră a faptei“ (Democrit), „Prin cuvinte, mintea prinde aripi“ (Aristofan). Primele texte scrise în mileniul al patrulea înainte de Cristos au avut un rol de reglare a conduitei sociale a oamenilor acelor vremuri: în Sumeria, scrisul era utilizat pentru înregistrarea tranzacțiilor economice, în Egipt, hieroglifele „povesteau“ despre cultură și credințe (Street, B. & Besnier, N., 1994). Timp de multe secole în istorie, scrisul și cititul au fost instrumente destinate categoriilor sociale privilegiate, marea masă a oamenilor fiind educată prin cultura orală a timpurilor. Probabil că un factor care a contribuit la încetinirea transmiterii acestei achiziții culturale valoroase a fost dificultatea sistemelor de scriere care s-au schimbat în timp, majoritatea tinzând spre o stilizare a simbolurilor.

de Alina Mihaela MUNTEANU – profesor, psiholog CMBRAE