Vacanța cu ochii-n soare
Vacanța de vară, prin lungimea ei, poate să sperie, să și descumpănească. O privim obsesiv ca fiind prea mare și suntem gata să vedem în asta o cauză a cine știe căror rele din școala românească – vechea părere că nu este timp destul ca să se parcurgă materia, ca să fie aprofundată, ca să se pună note și mai ales ca să se pregătească examene. Se adaugă frica în perspectiva unui timp considerat prea liber și, de aceea, tentant în sens negativ.
De fapt, vacanța de vară nu ar avea cum să fie prea lungă dacă ar fi organizată și petrecută în funcție de un conținut rezonabil. Dintr-o dată, nici vacanța nu ar mai semăna a pierdere de timp, nici durata anului școlar nu ar mai părea insuficientă dacă multe dintre toate pretextele care întrerup acum cursurile pe durata anului de învățământ ar fi mutate vara: excursii, concursuri, proiecte, sărbă­toriri, activități pentru te miri ce, de la protejarea naturii și diversitate culturală la combaterea consumului de droguri și cetățenie europeană. De asemenea, părțile aplicative, din programele diverselor discipline școlare, și-ar putea găsi locul în timpul vacanței de vară, cu o creștere cantitativă și calitativă corespunzătoare. Astfel s-ar câștiga ceva din obsedantul timp văzut cu fatalitate ca insuficient pentru terminarea materiei.
În condițiile unui accent pus insistent și cu îndreptățire pe educația nonformală, vacanța de vară ar putea oferi un timp foarte nimerit pentru așa ceva. De pildă, pentru o primă parte a vacanței de vară, s-ar putea dovedi foarte nimerită o perioadă pentru activități tip „școala altfel”, cu prelungire la două-trei săptămâni, față de durata actuală. Deocamdată, fără altă justificare decât grija de a nu fi considerată motiv pentru tras chiulul, în legătură cu săptămâna de acest fel se subliniază insistent că nu este vacanță. Și de ce nu ar fi?! Sau, nuanțând, de ce nu ar fi nu doar școală altfel, ci și vacanță altfel?! Poate, în asemenea circumstanțe, nu ar părea hazardată încheierea cursurilor în accepția standard, cu stat în bănci și cu lecții, să zicem, la 31 mai și intrarea de la 1 iunie într-o perioadă cu program care să fie, în același timp, și altceva decât școală, și altceva decât vacanță.
Problema invocată cu obiectivitate în legătură cu organizarea unor activități de vacanță este cea a banilor. Vorba cuiva, în ziua de azi, pentru orice pas trebuie achitată o taxă. Costă accesul în spații destinate sportului, jocului, distracției, învățării a ceva folositor. Costă transportul, materialele, instrumentele. Costă ceva care să potolească foamea și setea, omenești și chiar mai mari ca de obicei în astfel de împrejurări. Costă, în sine, descătușarea de limitările inevitabile ale mersului zilnic la școală. Nostalgia nesfârșită după vremurile când accesul era nestingherit în cluburi, case de cultură și cămine culturale, ca și pe terenuri de sport este contraproductivă. Ba se poate spune că nici nu este nouă, pentru că, la vremea celor regretate acum, era deplânsă dispariția maidanelor, spații libere ale petrecerii timpului.
Până la instituirea, și la noi, a unui voluntariat cu o anume consistență, salutare ar fi ceva soluții în vederea ușurării efortului financiar pe care oferta verii îl presupune pentru părinți. De exemplu, ar fi o pretenție prea mare ca pe durata vacanței de vară, cel puțin o zi pe săptămână, să fie permis acces liber pentru elevi pe o bază sportivă, într-un muzeu, într-o sală de teatru, într-un multiplex? Ori, pentru un timp scurt, să se aplice o reducere de tarif? Sau ce-ar fi dacă un club sportiv, mare sau chiar de notorietate locală, și-ar deschide porțile pentru copii, aruncându-le și niște mingi, într-o zi, două, trei, din timpul vacanței de vară? În mod echivalent, n-ar fi rău dacă ar proceda așa un teatru, cu sala proprie, cu scena, cu anexele. Cuiva, deținător de firmă industrială sau fermier, ar fi grozav să-i vină ideea să-și dea întâlnire cu niște elevi și să le fie gazdă pentru o zi de vacanță. Se insistă asupra nocivității anumitor băuturi, dulciuri și altor alimente, cu scopul benefic al îndepărtării copiilor de ele. Dacă, în schimb, pe durata vacanței de vară, cineva ar încuraja consumul de produse dacă nu întrutotul naturale, măcar acceptabile, aplicând ceva reduceri la vânzarea către copii, eventual în locuri frecventate de aceștia? Tot cam pe acolo, nu ar fi de lăudat cineva care să-și prezinte o ofertă cu prețuri reduse strict pe durata vacanței de vară la materiale sportive, articole de plajă, îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării de sezon și alte o mie și una de astfel de nimicuri?
Este absolut contrară educației închiderea dezolantă a ușilor și a geamurilor unor spații destinate comunicării cu beneficiarii, exact atunci când acestea ar trebui deschise mai larg, spre publicul tânăr.
Florin ANTONESCU