USAMV București, revitalizare profesionistă a Clubului Cireșarii – Parcul Copilului

Renașterea clubului Cireșarii al copiilor din sectorul 1 („Parcul Copilului”, cunoscut mai de-a dreptul) chiar se întâmplă. Este deja încheiat un document între părțile angajate: „Acord de parteneriat între Clubul Copiilor Sector 1 – Cireșarii, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București”. Acordul are ca obiectiv „reglementarea cadrului de colaborare în vederea demarării activităților de reorganizare și reamenajare la Clubul Copiilor Sector 1 – Cireșarii”, inclusiv o prevedere încurajatoare, de apreciat, sub aspectul fermității, că „lucrările vor putea demara chiar săptămâna viitoare”, acordul fiind semnat la 27 august.

Pe baza acordului, „Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București își asumă:

  • igienizarea și reorganizarea spațiilor verzi ale Bazei Sportive Cireșarii pentru a fi redate în folosința Clubului Copiilor Sector 1 în vederea desfășurărilor activităților extrașcolare specifice, inclusiv cu implicarea studenților și a cadrelor didactice din universitate (cerc de biologie-botanică Vasile Ciocârlan, clubul de ornitologie Aves, centrul cultural studențesc Ex Terra Aurum – cu activități de fotografie, pictură, sculptură, muzică și sportive);
  • lucrări de cartare a vegetației și a faunei și servicii de protecția plantelor;
  • sprijin logistic: bază utilaje și resursa umană aferentă;
  • participarea studenților USAMV la activități practice și realizarea de proiecte didactice, inclusiv diseminarea rezultatelor;
  • organizarea de proiecte de voluntariat, cu participarea studenților USAMV;
  • acordarea de asistență tehnică de specialitate (peisagistică, proiectare lucrări de irigații și alimentări cu apa, îngrijire arbori și arbuști ornamentali, peluze, suprafețe cu vegetație anuală și perenă, prelucrare date topografice);
  • organizarea unui concurs de proiecte pentru amenajarea peisagistică a bazei.

În același timp,Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și Clubul Copiilor Sector 1 – Cireșarii se angajează:

  • să faciliteze, conform legii, accesul în vederea desfășurării tuturor activităților necesare pentru buna derulare a proiectului în parteneriat;
  • să faciliteze obținerea tuturor informațiilor legate de desfășurarea proiectului derulat în parteneriat;
  • să promoveze rezultatele proiectului și să încurajeze participarea elevilor la activitățile extrașcolare organizate în parteneriat”.

Ministerul Educației anunță ca „va asigura finanțarea, prin Compania Națională de Investiții (CNI-SA), în vederea realizării unui teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, clădire pentru vestiare, alei pietonale, spații verzi. Valoarea totală a proiectului pentru terenul multifuncțional este de 2.982.421 lei. De asemenea, Ministerul Educației, prin ISMB, a decis suplimentarea și finanțarea unui număr de posturi adecvat importanței unui Club al Copiilor în care sunt înscriși peste 2.000 de elevi”.

Peste toate, este de remarcat apelul la sursa universitară de soluții și de lucru, adică la sursa cea mai îndreptățită, într-o problemă de interes social.

Distribuie acest articol!