Andreas Schleicher, directorul departamentului pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), precizează, într-un articol în care vorbește despre importanța educației ce ține de mediu și ecologie, că folosirea informației științifice în luarea deciziilor va reprezenta un element cheie în evaluare PISA pe teme științifice. Următoarea evaluare urmează sa aibă loc în anul 2025.
Andreas Schleicher explică importanța folosirii datelor științifice astfel: „De exemplu, va verifica măsura în care elevii pot să facă distincția între afirmații bazate pe dovezi științifice, pe de o parte, și opinii, pe de altă parte, să construiască argumente bazate pe date pentru a sprijini concluzii științifice, să analizeze critic erori în argumentații legate de știință și să justifice decizii cu ajutorul unor argumente științifice”.
Raportul arată că cei mai mulți dintre elevii români care au participat la evaluarea PISA din 2018 se considerau incapabili în a face ceva cu privire la schimbările climatice. PISA 2018 a încercat să evalueze capacitatea elevilor de a stabili obiective și de a acționa responsabil pentru a produce schimbare.
PISA 2006 a oferit prima evaluare internațională a ceea ce știu studenții despre mediu. Rezultatele au arătat că abilitățile de conștientizare a problemelor de mediu sunt direct proporționale cu abilitățile științifice. Cu alte cuvinte, elevii care au raportat cea mai mare familiaritate cu privire la fenomenele complexe de mediu au avut, de asemenea, tendința de a obține cele mai mari punctaje la întrebările PISA despre știința mediului.
Directorul departamentului pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) este de părere că școlile au o contribuție importantă în a le oferi elevilor valorile necesare pentru a-și dezvolta responsabilitatea și încrederea că pot schimba lucrurile.
“Doar așa pot tinerii să-și dezlănțuie cunoștințele și energia să clădească orașe durabile, să înceapă afaceri durabile, să împingă frontierele inovării pentru tehnologii verzi, să își regândească stilul de viață, să sprijine politici responsabile ecologic și, cel mai important, să atingă un echilibru între răspunsurile la nevoile prezentului și asigurarea capacității generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi”- Andreas Schleicher.