Florin BICAN scriitor

„Portalurile“ despre care am început să vorbesc în numărul trecut au un rol dublu. Ele nu îi scot doar pe protagoniști din lumile lor anoste, pentru a-i introduce într-un spațiu condimentat de aventură. Cititorii beneficiază de același tratament. Îl însoțesc pe protagonist și se împărtășesc din același spațiu cu el – alt spațiu decât cel din care au pornit.

Acest alt spațiu este prin excelență spațiul poveștii. El funcționează în virtutea a ceea ce Coleridge numea „suprimarea voluntară a scepticismului“ atunci când ne confruntăm cu supranaturalul într-o ficțiune. Cititorul/ascultătorul aderă spontan la un pact cu scriitorul/ povestitorul, prin care se angajează să creadă în realitatea alternativă care i se propune, oricât ar diferi ea de realitatea convențională. Și pentru că realitatea poveștii nu e aceeași cu realitatea beneficiarului său (dar se învecinează osmotic cu ea), cititorul ori își asumă narațiunea, ori o respinge. Dacă și-o asumă, intră – și avansează – în ea, reproducând virtual încercările la care este supus protagonistul într-un univers paralel și lăsându-se, la rându-i, transformat de ele.

Universurile paralele sunt semnalate încă din basme. Ce este, oare, „tărâmul celălalt“, în care coboară Prâslea cel voinic urmărind hoțul merelor de aur, dacă nu un univers paralel?

Prâslea ajunse pe tărâmul cellalt, se uită cu sfială în toate părțile, și cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate; pământul, florile, copacii, lighioni altfel făptuite erau p-acolo. (Petre Ispirescu, Prâslea cel voinic și merele de aur, Opere, I, Ediție îngrijită, note și variante, glosar și bibliografie de Aristița Avramescu; studiu introductiv de Corneliu Bărbulescu. EDITURA PENTRU LITERATURĂ, București, 1969, p. 76)

Este descrierea exactă a universului în care pătrunde, de pildă, Alisa. Și în Țara Minunilor, pământ, flori, copaci și lighioni sunt „altfel făptuite“. Și, la fel ca Prâslea, Alisa ajunge pe „tărâmul celălalt“, pe care i l-a imaginat Lewis Carroll, prin coborârea (e drept, neasistată de frânghie) într-un abis.

În a sa Istorie secretă a Țării Vampirilor – Cartea Pricoliciului (2015), Adina Popescu numește Tărâmul Celălalt „geamănul fantastic al Tărâmului Nostru“, accesibil prin Valea Plângerii sau prin „Portițe Secrete de Trecere“, și îi conferă statutul ambiguu de „umbră nedezlipită de Tărâmul Nostru“, care îi urmărește și îi veghează în permanență pe eroi, provocându-le mutații și angoase.

Literatura pentru copii a generat și generează galaxii întregi de „tărâmuri“ alternative, accesibile pe tot felul de căi, nu doar prin portalurile și „Portițele“ deja menționate. În romanul First Light de Rebecca Stead (2007) „tărâmul celălalt“ este Gracehope, o colonie subterană de sub calota de gheață a Groenlandei, întemeiată cu sute de ani în urmă. Fondatorii ei se refugiaseră din Anglia, unde erau acuzați de vrăjitorie și persecutați din cauza înzestrărilor senzoriale ieșite din comun prin care se remarcau. Colonia subterană este practic izolată de suprafață, deși teoretic accesibilă printr-un tunel mai degrabă impracticabil. Pentru locuitorii coloniei, lumea de la suprafață este o sursă constantă de groază, deși nu au vizitat-o vreodată. Supraviețuirea sub calota de gheață este posibilă datorită unor invenții tehnice extraordinare, care le permit coloniștilor să „sigileze“ gheața pentru a nu se topi și să construiască din ea o gamă variată de obiecte, de la vase de bucătărie până la patinele și săniile cu care se deplasează prin galeriile din interiorul calotei. Săniile sunt trase de câinii Chikchu, o rasă evoluată sub pământ. Lumina artificială, pe care o obțin pe cale chimică, le permite chiar să practice o agricultură de subzistență.

Un altfel de „celălalt tărâm“ este cel locuit de wombles, simpaticele creaturi cu blană, boticuri ascuțite și convingeri ecologiste din galeriile subterane aflate în zona verde Wimbledon Common, Londra. Acestea sunt protagoniștii popularei serii The Wombles, lansate de Elisabeth Beresford în 1968. Ei locuiesc în condiții asemănătoare hobbiților lui Tolkien, având aceeași înclinație spre traiul confortabil. Dar fiind contemporani cu o societate de consum dezlănțuită, contracarează amenințările acesteia reciclând ingenios deșeurile care altminteri ar amenința să blocheze suprafața.

Continuarea articolului poate fi citită în numarul doi, serie nouă, al revistei Tribuna Învăţământului, ediția tiparită. Revista poate fi achiziționată  aici.