Universitatea din București, în top 200 internațional la implicare în dezvoltare durabilă

Universitatea din București (UB) se situează în zona locurilor 101-200 universități din lume, din 1.963 de instituții incluse în ediția 2024 a Times Higher Education Impact Rankings, la categoria implicare în activități specifice dezvoltării durabile. Din România, figurează 19 universități. Universitatea din București se află pe primul loc, urmată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și de Academia de Studii Economice din București, ambele situate în intervalul 401-600 la nivel internațional.

După cum anunță Universitatea din București, „criteriile în funcție de care sunt evaluate instituțiile de învățământ superior în acest clasament au la bază cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) incluse în Agenda 2030. Metodologia de clasificare ia în calcul pentru fiecare instituție punctajele pentru primele trei cel mai bine poziționate obiective, la care se adaugă, în mod obligatoriu, Obiectivul 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor.

Pentru ediția din acest an, Universitatea din București a raportat pentru 9 dintre cele 17 obiective. În cazul a opt dintre cele nouă Obiective raportate, Universitatea din București se află pe prima poziție la nivel național. Este vorba despre Obiectivul 1 – Fără sărăcie, Obiectivul 4 – Educație de calitate, Obiectivul 5 – Egalitate de Gen, Obiectivul 8 – Muncă decentă și creștere economică, Obiectivul 10 – Inegalități reduse, Obiectivul 11 – Orașe și comunități durabile, Obiectivul 16 – Pace, justiție și instituții eficiente. Acestora li se adaugă Obiectivul 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor, unde rezultatele universităților din România, afișate în ordine alfabetică, poziționează Universitatea din București și Academia de Studii Economice din București pe primul loc la nivel național și în intervalul 201-300 la nivel internațional.

La nivel internațional, UB se află pe locul 13 din 1.086 de instituții la Obiectivul 16 – Pace, justiție și instituții eficiente, pe locul 50 din 1.681 de instituții la Obiectivul 4  – Educație de calitate, pe locul 38  din 1361 de instituții la Obiectivul 5 – Egalitate de Gen și pe poziția 65 din totalul de 1.026 instituții la Obiectivul 11 – Orașe și comunități durabile.

De asemenea, în ceea ce privește Obiectivul 8 – Muncă decentă și creștere economică, Universitatea din București se situează pe poziția 81 din 1.149 de instituții, în timp ce Obiectivul 1 – Fără sărăcie poziționează UB în intervalul 101-200, din totalul de 1.093 de instituții care au raportat pentru acesta.

Nu în ultimul rând, Universitatea din București se situează în intervalul 201 – 300 din 2.031 de instituții la Obiectivul 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor, în intervalul 301-400 din 1.108 de instituții la „Obiectivul 10 – Inegalități reduse”, în timp ce rezultatul pentru „Obiectivul 3 – Sănătate și bunăstare” poziționează UB în intervalul 401-600 dintr-un total de 1.498 de instituții.

Aceste rezultate confirmă angajamentul ferm și eficient al Universității din București față de obiectivele de dezvoltare durabilă. Poziționarea în clasamentul internațional este, încă o dată, dovada faptului că UB, prin valorile și demersurile sale sustenabile, susține educația de calitate, într-un mediu incluziv, durabil și egalitar.

Clasamentul complet, precum și metodologia de realizare a ierarhiei universităților în funcție de implicarea în activități specifice dezvoltării durabile, pot fi consultate aici”.

Distribuie acest articol!