
Elevii, îndrumați de profesori și învățători și ajutați la pregătiri de părinți, au prezentat cum s-au priceput, cum au reținut din documentarea absolut liberă și cum i-a dus imaginația obiceiuri, gastronomie, vestimentație tradițională, produse, muzică, imagini și multe, multe informații despre fiecare țară în parte și despre Uniunea Europeană ca formă instituționalizată. Iată, pentru spațiul dedicat Angliei, cineva a adus de acasă o jumătate de tobă (întreagă zice că ar fi fost greu de cărat), moștenire contemporană cu Primul Război Mondial. Prezentarea Danemarcei a beneficiat de susținerea reprezentanței în România a marii companii de transporturi Maersk Line. Din Bulgaria au fost etalate imagini, au fost oferite detalii despre obiceiuri, personalități, creații. Institutele culturale din București ale Cehiei, Spaniei, Italiei, Marii Britanii, Portugaliei, ambasade, parteneri au susținut ilustrarea a câte ceva caracteristic din zone ale continentului nostru. Specificul românesc, prin costume, creație populară, preparate tradiționale, a fost sugerat de cei mai mici școlari, din clasa pregătitoare.
Din toate a rezultat o lecție așa cum ar fi de dorit să existe frecvent, valorificând lucruri aflate prin învățătură, ordonate cu știința meseriei didactice. (F.A.)





