Uniforma – identitatea elevului și a școlii

159

Uniforma – identitatea elevului și a școlii

Uniforma obligatorie pentru elevi face obiectul unei inițiative legislative noi, cu orizont de intrare în vigoare după vacanță, odată cu începerea anului școlar viitor. Se află depusă la Senatul României propunerea legislativă pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ. Noutatea față de inițiative și idei precedente este că prin lege ar urma să le fie acordată părinților o subvenție pentru cumpărarea uniformei copiilor.

Bani de la buget pentru cumpărarea uniformei.

Modificat, articolul de lege vizat este proiectat să arate astfel: „Art. 5 (1) Consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților și cu consultarea reprezentanților elevilor, stabilesc modelul uniformei școlare pentru elevii unității de învățământ respective din învățământul general obligatoriu de stat.

(2) Pentru acoperirea costurilor uniformelor școlare, se acordă o sumă de 350 de lei/anul școlar pentru fiecare elev, sumă care se atribuie în cote egale în fiecare semestru.

(3) Fondurile necesare pentru aplicarea prezentei legi se asigură din bugetul Ministerul Educației și Cercetării.

(4) Modelul uniformelor școlare se comunică inspectoratului județean de poliție și inspectoratului județean de jandarmi sau, după caz, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București“.

Față de forma actuală a articolului de lege în discuție, sunt propuse două diferențe: (1) introducerea prevederilor referitoare la costurile uniformelor și (2) eliminarea posibilității de alegere din mai multe semne distinctive de purtat de către elevi, în sensul că, de unde în forma actuală a legii există prevederea potrivit căreia „consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților și cu consultarea reprezentanților elevilor, stabilesc pentru elevii unităților de învățământ respective cel puțin un semn distinctiv, cum ar fi: ecuson, uniformă, eșarfă sau altele asemenea“, în forma nouă, aceiași „stabilesc modelul uniformei“ și atât.

În nota de fundamentare a propunerii legislative sunt reiterate avantajele cunoscute, de bun-simț, ale purtării uniformei școlare: diminuarea diferențelor de statut economic și social, eliminarea stresului provocat zilnic de alegerea îmbrăcămintei, excluderea tentației de a purta la școală o vestimentație excentrică, oprirea tendinței specifice vârstei de a epata în fața colegilor, disciplinarea elevilor, creșterea capacității lor de concentrare, precum și, prin subvenția bugetară pentru achiziționare, susținerea părinților într-o cheltuială anuală.

Totodată, nota de fundamentare accentuează că purtarea uniformei nu este deocamdată obligatorie prin lege, ci poate fi impusă doar la nivel de școală prin regulament propriu, dar nu până acolo încât să se interzică intrarea în școală fără uniformă, pentru că asta ar încălca dreptul la educație. De altfel, legislația educației de la noi nu a impus de-a lungul timpului uniforma, ci doar a inclus prevederi largi, cum ar fi aceea ca elevii să vină la școală „curați, cu veșmintele în ordine“ (în legislația din prima parte a secolului XX) și aceea ca elevii „să aibă o ținută și o comportare corespunzatoare în unitatea de învățământ și în afara ei“ (în legislația din anii ’70).

Deși aceeași notă de fundamentare a proiectatei legi afirmă că „în țara noastră nu au fost efectuate studii sociologice și pedagogice pe tema uniformelor școlare“ și „chestiunea nu a fost tratată științific în studii de specialitate pedagogică“, este de reamintit că un sondaj totuși există, făcut de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în urmă cu un deceniu, potrivit căruia 84% dintre respondenți s-au declarat pentru uniforma obligatorie la școală.

O promisiune la sfârșit de an școlar că în viitorul an școlar elevii vor purta obligatoriu uniforme a mai existat și în 2011, tot printr-o inițiativă legislativă. De asemenea, o dezbatere publică asupra uniformei școlare a fost inițiată și în 2014. În 2019, a fost avansată o idee ministerială de recurs la uniformă ca mijloc de protecție a elevilor. Nimic din toate acestea nu a depășit faza intenției și a necesității recunoscute.

Uniforma nu s-a desființat

Periodic, tema uniformei revine și de fiecare dată se reactualizează regretul că uniforma a fost desființată în decembrie 1989. De fapt, uniforma școlară nu s-a desființat. Nu a fost emis niciun act în care să scrie că nu se mai poartă uniformă. Ar fi și absurd să existe o reglementare care să indice cu ce anume să nu umbli îmbrăcat. Eventual, ar fi intrat într-o anumită logică o mențiune referitoare la ceva cu care să fii îmbrăcat, într-un loc și într-o împrejurare date. Acesta este de altfel și contextul în care apare referirea la uniforma școlară în legea proiectată a fi modificată. Este o lege cuprinzătoare privind siguranța în unitățile de învățământ, în care sunt reglementate aspecte referitoare la protecția unităților școlare, regulamentul de ordine interioară, accesul în unitate, finanțarea pentru împrejmuit, iluminat etc. Pe acest fond protector, este enunțată și necesitatea unui semn distinctiv pentru elevi, semn a cărui lipsă asupra cuiva intrat în școală să ușureze la nevoie identificarea vreunui intrus.

La vremea ei, „desființarea“ uniformei a fost în realitate una dintre componentele unui elan ad-hoc în a cărui concretizare s-au amestecat impresii, adică iluzii, de mai multe feluri: recuperarea tradiției școlii noastre interbelice, adoptarea unor forme occidentale de educație, debarasarea de constrângerile de la mijlocul anilor ’80. Cu astfel de iluzii s-a desființat examenul „de treaptă“ dintre clasele a X-a și a XI-a, școala obligatorie s-a făcut de opt ani, multe licee au (re)devenit de cultură generală etc. În categoria acestor schimbări a intrat și „desființarea“ uniformei. Numai că, dacă pentru durata școlii, desființarea „treptei“, redefinirea unor profiluri de licee au fost emise acte normative, față de uniformă a existat numai o simplă pornire. Ca urmare, nimic nu a oprit purtarea în continuare a uniformei școlare, așa cum nu o împiedică nici în prezent.

Idei, legende și păreri

În legătură cu ținuta de școală de astăzi circulă diverse idei, legende și păreri, în general fără suport și întoarse pe dos:

Uniforma școlară e o problemă a epocii actuale, pentru că „înainte“, fiind obligatorie, nu avea cum să reprezinte o problemă? Nu. Exact „înainte“ uniforma constituia o problemă, în sensul că elevii și mai ales elevele nu știau ce să mai facă, să-i dea un aspect cât de cât uman, dacă nu să se debaraseze de ea cât mai des și să poarte și altceva la școală. Fetele duceau o veritabilă „muncă de cercetare“ asupra metodelor prin care să-și poată transforma sarafanele la moment, încât să arate regulamentar la intrarea pe ușa liceului, unde câteodată se făcea un fel de precursor al  controlului epidemiologic de acum, constând într-o privire a profesorului de serviciu asupra elevilor la intrare pentru observarea fetelor care nu aveau părul strâns cu „bentiță“, a băieților netunși, a cui nu avea matricolă, a cui purta pe deasupra un pulover, o geacă prea țipătoare, măsura aplicată reducându-se în general la un îndemn la redresare din mers, ceea ce se și făcea, atât cât ținea trecerea pragului înăuntru. Tot din mers era adaptată uniforma fetelor și invers, la ieșirea din școală, asta însemnând scurtarea și ajustarea cu ajutorul unui cordon, al unei curele. Pe deasupra, era exploatat orice pretext ca să fie schimbat, acoperit, modificat cât se putea măcar ceva din uniformă: haina, cravata băieților, bluza bleu a fetelor, matricola prinsă cu ață numai la colțuri încât să fie detașabilă la secundă. Sub pretextul zilelor de practică, al ultimei părți din anul școlar (mai ales la  lasa a XII-a), al frigului din clase și de pe drumul spre și dinspre școală, uniforma devenea prin consens inoportună sau insuficientă și era înlocuită ori completată. Făcea parte din tabloul cotidian al școlii iarna, în special la clasele primare și de gimnaziu, diversitatea coloristică dată de pantalonii mai ales de trening purtați de fete pe sub șorț. Profesorii subscriau tacit.

Uniforma șterge diferențele de statut financiar dintre elevi? Nu tocmai. Diferențe rezultate din accesul la uniformă existau și „înainte“. Uniforma nu-i făcea pe toți elevii egali. Uniforma ajunsese să sublinieze și ea diferențe de posibilități materiale: erau elevi cărora părinții nu-și permiteau să le cumpere uniformă și pe care-i trimiteau la școală cu ce aveau de îmbrăcat. Existau și părinți care nu-și trimiteau copiii la școală deloc tocmai pentru că nu puteau să le cumpere uniformă. Peste timp, elevii de atunci fără uniformă pot fi socotiți în aceeași categorie și din aceleași medii cu elevii din aceste vremuri, fără acces la dispozitive electronice și cu toaletă în curtea școlii. La magazine erau diferențe chiar la uniformele despre care azi se spune că-i aducea pe toți la un statut comun: erau uniforme din material foarte prost și uniforme din material mai bun, mai scumpe.

Articol de Florin Antonescu

Articolul integral poate fi citit în numarul 6-7, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.