Prof. univ. dr. Radu GOLOGAN, Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România

Asistând, în urmă cu câteva săptămâni, la procesul prin care profesorii din învăţământul preuniversitar care doresc să se implice în managementul şcolar (viitori directori sau inspectori) îşi depun dosarele pentru evaluare, observ intrigat cum birocraţia pendentă de Ministerul Educaţiei a ajuns la cote de un formalism şi o absurditate adesea incredibile. Nu voi povesti aici câte formalităţi trebuie îndeplinite, de la ştampile pe fiecare pagină a dosarului (ştiam că ştampilarea nu mai este, oficial, necesară pe documentele interne), la toate actele cerute, multe irelevante, sau adeverinţele pentru fiecare acţiune de evaluat. Mă voi referi la felul îngrijorător în care acest virus se răspândeşte afectând întreg sistemul.
Cum este posibil ca o armată de funcţionari ai ministerului să-şi irosească capacităţile profesionale şi uneori abilităţile informatice performante şi evident timpul pentru a alcătui grile de evaluare irelevante, regulamente stufoase şi chiar contradictorii, numai bune de a duce adesea la contestaţii în justiţie, aşa-zise proceduri stufoase ce frizează absurdul şi denotă frica de a nu fi acuzat că lipseşte vreun amănunt? Ai uneori impresia că sunt alcătuite pentru a bloca totul. Evaluarea corectă a profesionalismului lipseşte aproape cu desăvârşire, calităţile dascălului se reduc adesea la adunarea unor puncte date de cursuri absolvite, de cele mai multe ori, cu desfăşurare formală, contra taxe. Consecinţa? Un dascăl care doreşte să-şi folosească cunoştinţele profesionale şi manageriale sau să obţină un procent de salariu pentru merit pierde cel puţin două săptămâni pentru a alcătui un dosar cu sute de pagini, fiind apoi trimis de câteva ori să-l refacă pentru motive minore şi formale. Toate acestea în dauna activităţilor acestuia alături de copiii de al căror viitor este responsabil o mare parte a zilei. Sute de tone de hârtie, spre fericirea companiilor care le produc, îndeobşte cu lemnul din pădurile noastre.
Referirea la sistemul ce gestionează educaţia românească este doar exemplul pe care îl cunosc mai bine. Din păcate, el pare generalizat în întreaga administraţie şi, după cum din păcate realizăm
în ultima vreme, chiar în puterea care ar trebui să fie independentă în stat: Justiţia.
Stau adesea şi încerc să-mi explic cum o anumită structură de decizie şi implementare poate genera birocraţie. Cauzele sunt multe, dar cred că principală este sufocarea acestor structuri cu personal, control asupra eficienţei pe care decidenţii, adesea neprofesionişti managerial, nu îl mai pot exercita.
Stimaţi diriguitori ai şcolii autohtone, realizaţi, vă rog, că asistăm la proliferarea unei maladii extrem de contagioase. Va afecta curând întregul corp al dascălilor români, apoi pe cei pe care aceştia îi educă, deci viitorul, iar România va fi paralizată de birocraţie.
Semnalul de alarmă este de fapt general: stimaţi politicieni şi guvernanţi, realizaţi posibilul dezastru! Treceţi urgent la un sistem suplu de acţiune, comunicare şi promovare. Aveţi la dispoziţie sisteme IT şi specialişti ai domeniului neinfectaţi încă birocratic şi care pot face ca totul să funcţioneze suplu şi vizibil. Acordaţi toată încrederea acelui segment masiv al generaţiei tinere, educate
sănătos şi performant!