Şcoala şi profesorii au devenit victimele de serviciu ale tuturor: pentru starea actuală a educaţiei naţionale, de la elevi şi părinţi până la mass-media şi cei care guvernează România postdecembristă, cu toţii aruncă responsabilitatea şi prezumţia de vinovăţie pe profesori.
Documentele emise în ultimii ani sub egida Ministerului Educaţiei pentru a face aplicabilă stufoasa Lege a educaţiei nr. 1/2011, în loc să simplifice, complică şi mai mult situaţia.
Autonomia şi profesionalismul dascălului sunt din nou atacate cu „indicaţii preţioase” cuprinse în cele 31 de pagini ale ultimului proiect lansat în dezbatere publică de MENCS sub titlul Statutul elevului.
Cui foloseşte? Elevilor? Părinţilor? Profesorilor? Adaugă ceva pozitiv activităţii educative? Rezolvă el problemele şcolii? Sau măcar pe ale elevilor? Ori este un nou şi inutil exerciţiu de imagine al „Ministerului Gândirii”, care s-a jucat, recent, şi cu variantele Proiectului de plan-cadru?
Ne lămureşte ministrul Educaţiei: Statutul elevului reprezintă un demers necesar în asumarea de către comunitatea şcolară a rolului pe care trebuie să îl aibă elevii în sistemul naţional de educaţie!
Suntem de părere că ar trebui clar definite câteva concepte folosite în proiect: comunitatea şcolară, dreptul la imagine, confiscarea bunurilor, perimetrul şcolii, perimetrul şcolar, incinta şcolii ş.a.
Art. 3 precizează că din comunitatea şcolară fac parte elevii, alături de ceilalţi actori ai sistemului educaţional. Citind art. 4, constatăm că profesorii sunt eliminaţi din rândul celor care ar putea fi consultaţi atunci când sunt luate toate deciziile majore, ca şi cum nu ar face parte din sistem!
Art. 6 (2) impune obligaţia personalului de a respecta dreptul la imagine al elevului. Art. 73 Cod Civil sau 226 din Noul Cod Penal, ca şi art. 27, 37 şi 92 din Legea 272/2004 sau Art. 120 din ROFUIP tocmai la acest drept fac referire.
Art. 7 e) stabileşte că unitatea de învăţământ preuniversitar se va asigura că niciun elev nu este supus discriminării sau hărţuirii pe baza a 18 criterii. Cum se va asigura?
Acelaşi articol, litera s), prevede dreptul de a învăţa în săli adaptate particularităţilor de vârstă şi nevoilor de învăţare, şi cu un număr adecvat de elevi. Este un enunţ clasic demagogic, care chiar discriminează: majoritatea copiilor nu învaţă în condiţiile de mai sus. Coridoare lungi şi înguste, săli de clasă fără dotări moderne, cu mobilier neadecvat, suprapopulate şi austere, clădiri care seamănă mai degrabă cu ce oare? Nu, nu cu închisoarea. O întâmplare povestită de colegii care într-o „săptămână altfel” au dus copiii în vizită la Penitenciarul de Minori Buziaş sună aşa: impresionaţi de dotările văzute acolo, elevii s-au simţit foarte bine şi nu mai voiau să plece acasă!
Cât despre premiile şi recompensele care, conform literei u), se primesc în limita resurselor disponibile, sunt de-a dreptul jenante, statul român nu finanţează excelenţa!
O noutate de care ar fi mândră fosta Securitate este menţionată tot în art. 7 z): dreptul de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, prin fişe de feedback anonime! O turnătorie corectă politic la care elevii au acces încă de la clasele pregătitoare!
În art. 9 g) se face referire la dreptul de a nu fi confiscate bunurile personale care nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ. Să înţelegem că profesorii se ocupă cu confiscarea bunurilor? Cei care au scris acest articol cunosc semnificaţia acestei operaţiuni? Nu cumva au confundat-o cu reţinerea, păstrarea? Ce înţelege propunătorul prin siguranţa personală? Un telefon mobil folosit de elev în timpul orelor de curs, încălcând interdicţia de la art. 13 g), atentează la siguranţa personală? Dar un penar aruncat prin clasă?
Eliminarea condiţionalităţii de a avea uniformă în incinta unităţii şcolare, stabilită prin art. 10 a), nu cumva vine în contradicţie cu semnele distinctive impuse şcolilor prin Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, modificată prin Legea nr. 26/2010, şi cu Strategia Ministerului Educaţiei cu privire la reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar, Anexa OMECT 1409/ 29.06.2007?
În legătură cu dreptul de a le fi înregistrate toate cererile scrise şi semnate, în condiţiile legii, indicat în art. 10 d), atragem atenţia că până la vârsta de 14 ani copiii nu au drept de semnătură, iar după această vârstă semnătura lor este valabilă doar însoţită de semnătura părintelui.
Interdicţiile de la art. 13 d-f) sunt valabile doar în perimetrul sau în incinta unităţii de învăţământ? Nu sunt obligatorii şi în afara şcolii?
Conform art. 13 g), elevilor le este interzis să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor de curs fără acordul cadrului didactic. Dar utilizarea tabletelor sau altor gadgeturi?
Din art. 14 (2) aflăm că elevul este elev doar în incinta şcolii: Pentru a putea fi sancţionaţi, faptele trebuie să se petreacă în incinta unităţii de învăţământ! Pe cale de consecinţă, dacă elevii se adună în perimetrul şcolii ori în faţa şcolii şi fac toate cele interzise la art. 13 d) – beau, fumează ş.a. –, nu vor fi sancţionaţi pentru că nu sunt în incintă!
Art. 16 cu privire la ridicarea sancţiunii este greşit redactat: face referire la art. 13, alin. (5), lit. b), articol care nu are alineate şi nu se referă la sancţiuni!
De ce avem nevoie de un astfel de document, care nu face altceva decât să dubleze prevederile din Legea educaţiei, ROFUIP sau Legea 272/2004 actualizată? „Noutăţile” semnalate de noi mai sus nu fac decât să dăuneze sistemului de învăţământ. Sigur, după modelul adoptării planului-cadru, fiind pus în dezbatere, este ca şi adoptat. Dar nu este ce trebuie!
Prof. Rodica BARANGĂ, Şcoala Nr. 27, Timişoara
Prof. Petre BARANGĂ, Şcoala Nr. 25, Timişoara