Unul dintre paradoxurile educației românești îl constituie deținerea în același timp a două recorduri la poluri opuse: un loc pe podiumul mondial al olimpicilor, într-un clasament general, pe ultima jumătate de secol, și locul întâi în Europa la analfabetism funcțional. Cele două realități contradictorii coexistă în sistemul nostru educațional, posibil de definit, aparent, ca performant și neperformant în același timp, într-o ciudată coincidență a contrariilor, într-o epocă în care educația și cu­­noașterea sunt cei mai importanți vectori ai dezvoltării. Nu este singurul paradox, dar e unul notabil, care oferă o imagine deconcertantă a învățământului de azi.

A devenit o tradiție a școlii românești ca, an de an, cei mai buni dintre elevii noștri să obțină rezultate strălucite la olimpiadele internaționale. Totul a început în urmă cu peste 60 de ani, în 1959, când, la inițiativa unui matematician român, Traian Roman, și sub girul academicianului Grigore Moisil, a avut loc prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică (desfășurată în Brașov și Sinaia). Manifestarea, invenție românească, a devenit cea mai importantă competiție în domeniul matematicii pe plan mondial. Între timp, au apărut olimpiade internaționale și la alte discipline, conturându-se astfel un mediu competițional de înaltă exigență. De-a lungul anilor, olimpicii români au repurtat succese răsunătoare, situându-se constant pe primele locuri ale podiumului, în elita lumii, și obținând me­dalii ca recompensă a inteligenței și excelenței lor. La Olimpiada Internațională de Matematică, după numărul medaliilor obținute la toate edițiile, românii ocupă locul trei la nivel mondial, poziție absolut remarcabilă, având în vedere forța și potențialul altor națiuni competitoare. Pe baza acestor rezultate excepționale, care-i situează pe elevii noștri în topul inteligenței globale, s-a conturat ideea că avem un învățământ performant, ceea ce este, deocamdată, doar o aspirație.

De câțiva ani, conform testelor PISA, elevii români ocupă supremația într-un clasament negativ: locul întâi la analfabetism funcțional. Constant, fără a-l ceda altora ori a-l lăsa amenințat de alți challengeri. E și asta o performanță, dar cu semnul minus. În același timp, există și elevi care nu știu să citească la propriu, iliterați, care s-ar încadra în categoria analfabetismului simplu, din cauza condițiilor vitrege de existență și a abandonului școlar. În paranteză fie zis, diverse grade de analfabetism îi ating și pe adulți, nu numai din zone defavorizate și comunități vulnerabile… În ceea ce-i privește pe elevi, fenomenul îi afectează într-o proporție alarmantă, 42%. Prin urmare, aproape ju­mătate dintre elevii români, deși știu să citească, nu înțeleg ce citesc, nu sunt în stare să ex­­tra­gă și să reproducă ideile principale ale textului parcurs, impermeabili la conținuturi și sensuri. Situația a generat o judecată de valoare care apasă ca un stigmat, și anume că avem un învățământ foarte slab, definiție superficială, care nu exprimă realitatea complexă a educației.

La ora de față, sistemul educațional constituie cadrul unei mari diversități în materie de calitate și nivel al instrucției. Problema nu o constituie diversitatea, ci diferențele uriașe din cadrul acesteia. Pe de o parte, elita olimpicilor, configurând un pol al excelenței și competitivității mondiale, pe de altă parte, categoria, mult mai largă, a analfabeților funcționali. Între cei doi poli, se află nivelul mediu, care-i cuprinde pe majoritatea elevilor, și el posibil de stratificat în mai multe subniveluri. Riscul, real în sistemul nostru, este ca procesul de în­vățământ, în loc să evolueze progresiv, să co­­boare către polul performanței cu minus, cu perspectiva de a deveni din mediu mediocru. Realitatea din ultimele trei decenii consemnează un declin continuu al calității și eficienței educației. Regresul este vizibil în volumul tot mai scăzut al cunoștințelor elevilor, ajuns, în multe cazuri, la cote minime spre sfârșitul li­ceului. Mulți dintre liceenii și absolvenții de nivel mediu au o arie a culturii generale și a cunoașterii foarte restrânsă. Viața tinerilor de azi se desfășoară, preponderent, pe net, ­într-un spațiu virtual haotic, nu pentru documentare și studiu, ci pentru socializare și divertisment, experiențe care le consumă timpul și energia, cu beneficii minime. Mulți dintre ei nu au nicio aplecare pentru lectură, o corvoadă pe care o evită prin copierea de rezumate de pe internet, cărțile și bibliotecile fiindu-le o lume străină, neatractivă și nefrecventabilă, față de universul fascinant al internetului, plin de provocări și seducții. Ajunși studenți, unii au probleme de înțelegere a conținutului unui enunț sau text, indiferent de domeniu.

Performanțele olimpice sunt explicabile, înainte de toate, prin datele naturale ale elevilor, prin înzestrarea lor genetică. Desigur că și școala, și profesorii care-i antrenează, unii dintre ei foști olimpici, au o contribuție importantă la modelarea și rafinarea lor în spațiile abstracte ale inteligenței și creativității. Dar ei sunt o minoritate, vârful piramidei sistemului, care poartă stindardul performanței și potențialului de inteligență al națiunii din care vin. Vorbind de analfabetismul funcțional, la originea acestuia stau lipsa lecturii și a studiului, absența antrenamentului în învățare și a obișnuinței de a citi. Cauzele sunt multe și diverse, în funcție de situație: nivelul scăzut de viață al mediului din care provin elevii, condițiile im­­proprii de existență, sărăcia, abandonul școlar, mentalitatea rămasă în urmă, neînțelegerea rolului educației în viața individului, lipsa de acces la instrumentele elementare ale învățării, lipsa cărților, a tehnologiei etc. Altele conduc la conținutul actului educațional, la priceperea profesorului de a-i atrage pe elevi în aventura învățării, de a-i convinge și motiva să citească și să studieze, la strategiile și metodele folosite, la calitatea și eficiența educației, la capacitatea sistemului de a-i forma pe elevi după exigențele lumii actuale. Flagelul nu atinge doar elevi din comunitățile vulnerabile și din mediul rural, ci și din școlile urbane, din medii care beneficiază de condiții propice învățării. Responsabile în astfel de cazuri sunt, din nou, modul în care este asumată importanța educației la nivelul familiei, pseudo-valorile și pseudo-reperele societății de azi, confuzia generală în care trăim. O cauză importantă a analfabetismului funcțional o reprezintă dependența de tehnologie, cu efecte devastatoare pentru formarea și edificarea spirituală a noilor generații. Jocurile online sau offline, rețelele sociale, platformele de poze și filme, conversațiile minimaliste, reduse la litere, semne și emoticoane ocupă cea mai mare parte din timpul copiilor și adolescenților de azi. Cărțile sunt, pentru mulți dintre ei, obiecte dintr-un alt secol, perimate și inutile.

Date fiind întinderea și cuprinderea lui, sistemul educațional nu este uniform. Dar poate tinde către integrare progresivă și un grad mai mare de omogenitate prin creșterea nivelului calității. În mod natural, excelența olimpică nu poate fi extinsă la condiția unui fenomen de masă. Dar trebuie să dăm conceptului de performanță o interpretare mai largă în raport cu sistemul educațional. Sistemul finlandez, considerat cel mai performant din Europa, nu excelează la capitolul olimpici in­ternaționali. Nivelul mediu al educației din țara nordică este însă peste celelalte medii ale majorității sistemelor educaționale din ­Europa. Un sistem performant se judecă în funcție de cât de sus este nivelul mediu. Analfabetismul funcțional coboară mult nivelul mediu către o zonă sub-medie. Diminuarea flagelului neînțelegerii informației reprezintă primul pas, necesar și urgent, în reformarea învă­țământului nostru. Schimbarea trebuie să aibă ca obiectiv creșterea în calitate și performanță a nivelului mediu și extinderea acestuia într-un proces de uniformizare la nivelul sistemului. Cu alte cuvinte, aceeași calitate a educației să fie cultivată și într-o școală din Capi­tală, și într-una din mediul rural, și într-un mare colegiu național, și într-un liceu cu nume mai puțin sonor din provincie. Poate suna ­utopic, dar spre o astfel de schimbare trebuie să tindem ca sistem.

Noua legislație trebuie să transforme școala românească într-un cadru al pregătirii eficiente și integrative prin prevederi care să-i asigure condiții optime de studiu, profesori buni, bine plătiți, educație de calitate, la standardele de azi ale Societății Cunoașterii. Eradicarea analfabetismului funcțional, dezvoltarea semnificativă a nivelului mediu sunt pași importanți și obligatorii în lungul și anevoiosul drum către România Educată. Un obiectiv care, în loc să se profileze din ce în ce mai limpede în orizontul educației, pare a se întrezări tot mai ne­clar prin ceața ezitărilor administrative și a disputelor politice. Nu în ultimul rând, ­ridicarea nivelului mediu al educației ar constitui, într-o logică organică a evoluției, un cadru fecund pentru creșterea viitorilor aspiranți la performanță și excelență, a viitorilor olimpici internaționali. Ceea ce ne trebuie este asumarea transpartinică a Educației ca Proiect de Țară. Un proiect perpetuu, pentru orice epocă și guvernare. Pentru că de Educație depinde totul.

Articol publicat în numărul 37-38 al revistei Tribuna Învățământului