Când prezentarea unui subiect are în titlu „5 căi spre…“, sau „7 metode pentru…“, sau „3 strategii privind…“, sau „4 riscuri asociate…“, cu siguranță se dorește captarea atenției prin aplicarea unor tehnici minimale, dar eficiente, de marketing. Prezența numărului, în sens cardinal, setează de la început o serie de așteptări cu privire la conținutul asociat subiectului tratat.
În cazul de față, subiectul este violența. Însă nu în zona taxonomiei doresc tratarea subiectului, numai prin introducerea sintagmei „taxonomy of violence“ pe un motor de căutare on-line fiind returnate 4,5 milioane de referințe.
Nu voi face referire la formele zgomotoase ale violenței, cele care atrag atenția, pentru că atragerea atenției este poate singurul atu, în aceste cazuri, pentru a determina o acțiune înspre rezolvare. Ceea ce doresc este să evidențiez două forme insidioase ale violenței: violența atitudinală și cea simbolică. Cele două sunt forme tăcute, subtile și, de multe ori, cu efecte semnificativ mai importante decât altele.
În categoria violenței atitudinale, cea mai perfidă formă de exprimare este indiferența declarată, manifestă: nu-mi pasă de tine, nu am nimic comun cu tine, îmi este indiferent ceea ce faci și ceea ce gândești. Aceasta se practică atât din partea elevului, cât, uneori, și din partea profesorului. În ambele cazuri, indiferența nu poate fi scuzată, pentru că mediul școlar trebuie să fie unul bazat pe comunicare, lipsa acesteia sau refuzul său deschizând drumul către eșec educațional.
Referindu-ne la violența simbolică, încadrez aici nota și repetenția. Nota este un instrument prin care se produc ierarhii și utilizarea sa într-un
proces cu deficiențe nu mai este doar a elevului, conducând la excludere și competiție, când termenii noilor educații sunt incluziune și colaborare. În ceea ce privește repetenția, aceasta se poate încadra clar în zona barierelor de învățare, mai ales în condițiile în care elevul nu beneficiază în mod real de un sprijin privind perioada premergătoare (înregistrarea unor rezultate slabe, nemulțumitoare, fără intervenție personalizată și consiliere), precum și post factum, când este necesar un efort suplimentar de incluziune al unui astfel de copil căruia i s-a lipit de frunte o astfel de etichetă.
Gabriel VRÎNCEANU