Un nou sezon „Teleșcoala” pentru elevii din clasa a VIII-a și pentru cei din clasele a XII-a și a XIII-a

Emisiunea „Teleșcoala” reîncepe din 31 ianuarie, la TVR 2 și este dedicată elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a care vor susține anul acesta Evaluare Națională (admiterea la liceu) și examenul de Bacalaureat.
Astfel, în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-10:00 se vor desfășura ore de limba română română și de matematică pentru clasa a VIII-a, în cadrul programului „Teleșcoala”. Clasei a XII-a îi este rezervat intervalul orar 15:00-16:00, pentru limba și literatura română, matematică, biologie, fizică, istorie, geografie, chimie, informatică, economie, filosofie, logică și sociologie.
În fiecare dimineață de vineri, de la ora 9:00 și de la ora 9:30, deoarece școala încă se desfășoară în bună parte în online, organizatorii emisiunii „Teleșcoala” au inclus în orarul elevilor, atât pentru clasa a VIII-a, cât și pentru clasa a XII-a, două cursuri de dirigenție. Printre temele abordate se numără cum ne pregătim pentru examene, conduită, managementul timpului, sau cum facem față provocărilor din pandemie.
„În general, părinții și elevii se concentrează, când învață la matematică, pe capitolele care sunt testate la examen. Alte capitole, de geometrie sau de algebră care se studiază, de multe ori sunt predate unor copii mai puțin interesați. Vă dați seama câte goluri se acumulează. Elevii trebuie să conștientizeze că nu învață doar pentru Evaluare Națională sau Bacalaureat și că tot ceea ce se acumulează în școală sau în liceu le va folosi și în facultate. Matematica este folositoare și pentru cei care studiază arta, de exemplu. Participarea la ore este fundamentală pentru elevi iar ei ar trebui să pună profesorilor întrebări unde nu înțeleg”, a spus profesorul de matematică Costel Dobre Chiteș, cadru didactic la Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală.
Tribuna Învățământului