Un nou parteneriat strategic Erasmus+ la Grădinița „Floare albastră“

 

Un nou parteneriat strategic Erasmus+ la Grădinița „Floare albastră“ Parteneri pentru o școală a viitorului“ este numele proiectului Erasmus+ care se va desfășura în următorii doi ani la Grădinița „Floare albastră“ din Sectorul 4 al Capitalei. Proiectul urmărește creșterea calității educației prin formarea profesională a cadrelor didactice, în vederea promovării practicilor incluzive pentru o mai bună adaptare la nevoile copiilor, utilizând tehnologia modernă și o abordare eficientă a învățării interdisciplinare.

Un nou parteneriat strategic Erasmus+ la Grădinița „Floare albastră“

Realizarea educației incluzive reprezintă încă o provocare pentru schimbările ce se așteaptă în școlile europene. Pentru că tot mai mulți elevi utilizează cu ușurință gadget-uri diverse, fiind atrași de activități educaționale în care profesorul adoptă strategii moderne în procesul de învățământ prin folosirea tehnologiei, a softurilor educaționale, a jucăriilor interactive, un proiect Erasmus+ prin care profesorii să fie formați pentru a utiliza tehnologia modernă în procesul de învățământ reprezintă o oportunitate cu un impact puternic asupra calității educației și a obținerii unor rezultate pozitive în educația copiilor, inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale.

Parteneri în proiect sunt profesori din grădinițe și școli din Bulgaria, Letonia, Grecia și Spania.

Profesorii din școlile partenere implicate în proiectul Erasmus+ care manifestă deschidere față de ideea de incluziune socială vor participa la activități de formare, un schimb de bune practici privind metode și tehnici adecvate activităților educative cu elevii cu CES și, în același timp, modalitățile prin care tehnologia didactică poate fi adaptată pentru fiecare categorie sau tipuri de elevi în parte, astfel încât fiecare dintre ei să primească cunoștințele în forme accesibile nevoilor lor de învățare. Toate țările vor dezvolta problema incluziunii sociale din perspectiva problemelor proprii: copii cu cerințe educaționale speciale, copii din familii de imigranți, copii care provin din familii cu probleme economice etc.

Un nou parteneriat strategic Erasmus+ la Grădinița „Floare albastră“

România, țară coordonatoare, a fost gazda primei activități de învățare/formare prin schimb de bune practici, dovedind prin activitățile prezentate partene­rilor nivelul ridicat al activităților didactice, profesionalismul cadrelor didactice, seriozitatea și deschiderea către un învățământ modern, de calitate și realizarea unei școli incluzive, în care fiecare copil se regăsește și se poate dezvolta în acord cu propriile nevoi și aspirații.

Articol de Ștefania ANTONOVICI – director Grădinița „Floare albastră“;
Ioana Carina BADEA – profesor învățământ preșcolar

Articolul integral poate fi citit în numărul 10, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.