Un model de instruire curricular, bazat pe interacțiunea predare-învățare-evaluare, este aplicabil pe termen scurt (la nivel de lecție) și mediu, la nivel de unitate de învățare – care integrează mai multe lecții distribuite în timp pedagogic deschis (între una-trei săptămâni) care acoperă problematica unui capitol sau a unei teme.
Un model de instruire de tip curricular, aplicabil la nivel de unitate de învățare, îmbină trei categorii de strategii: a) strategii de instruire, promovate de Teoria generală a instruirii (Didactica generală), care integrează, în structura lor de funcționare, mai multe metode și procedee didactice, forme de organizare a activității și stiluri pedagogice (manageriale, didactice, socio-afective), grupate, de regulă, în jurul unei metode de bază; b) strategii de conducere eficientă a activității, promovate de Managementul clasei de elevi, care integrează în structura lor de funcționare mai multe reguli și proceduri necesare pentru valorificarea globală, optimă și inovatoare a resurselor pedagogice (informaționale, umane, didactico-materiale) existente sau disponibile; c) strategii de evaluare, promovate de Teoria evaluării (subteorie a teoriei generale a instruirii), care includ în structura lor de funcționare mai multe metode și procedee didactice (subordonate unor obiective de evaluare), forme de organizare (a acțiunii de evaluare) și stiluri docimologice, grupate, de regulă, în jurul unei metode de evaluare clasică sau alternativă, implicată special în evaluarea continuă, formativă.
Strategiile de instruire, angajate în eficientizarea activității de predare-învățare-evaluare, sunt integrate în structura activității, în raport de: a) scopul general al unității de învățare (temei, capitolului); b) obiectivele concrete construite prin operaționalizarea scopului general, observabile și evaluabile pe parcursul fiecărei lecții (integrată în structura unității de învățare).
Aceste două categorii de finalități microstructurale sunt comunicate pedagogic la începutul activității, în termeni de competențe (scopul general al unității de învățare/instruire) și de performanțe (obiectivele concrete ale lecției), dar și de criterii de evaluare necesare pentru „a monitoriza progresele elevilor și a aprecia succesele“ (în condiții de evaluare continuă, formativă). Îndeplinirea lor, în condiții de ierarhizare cumulativă și de continuitate formativă, realizabile la nivel de interacțiune predare-învățare-evaluare, implică:
1) Asimilarea cunoștințelor noi, declarative/teoretice (noțiuni, legi, principii, formule, date esențiale) și procedurale/practice (deprinderi și priceperi/strategii cognitive necesare pentru rezolvarea de probleme și de situații-problemă), susținute atitudinal (afectiv, motivațional, volitiv, caracterial), care presupune dobândirea competenței de înțelegere.
2) Exersarea și aprofundarea cunoștințelor noi (declarative și procedurale), asimilate la nivel superior prin acomodare la vechile cunoștințe interiorizate, ceea ce presupune dobândirea competenței de aplicare și de analiză-sinteză.
3) Valorificarea cunoștințelor noi asimilate și interiorizate prin utilizarea de metode și procedee de: revizuire; eliminare a erorilor (generate de interferență, întemeiere insuficientă, dezinformare); identificare (a asemănărilor și deosebirilor); ierarhizare, clasificare; comparare; cooperare în grup (clasă de elevi) și microgrup etc., ceea ce presupune perfecționarea competenței de analiză-sinteză a problemelor și a situațiilor-problemă rezolvate.
4) Angajarea elevilor în „emiterea de ipoteze“ despre cunoștințele noi, interiorizate la nivel superior, cognitiv și noncognitiv (prin afectivitate pozitivă și motivație internă), în cadrul unui proces de învățare-autoînvățare care „aduce restructurări profunde în înțelegerea elevilor“ prin îndeplinirea a „patru tipuri de sarcini, bazate pe experiment, de rezolvare de probleme (și mai ales de situații-problemă, n.n.), de decizie, investigative“, ceea ce presupune competența evaluării critice, susținută prin resursele gândirii critice (vezi R.J. Marzano, op. cit. trad. 2015, capitolele 1-4).
Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA
