Pentru analiștii educației preuniversitare, fenomenul elevilor-problemă nu poate fi trecut cu vederea, în condițiile în care numărul acestora crește alarmant, cel puțin într-un oraș ca Bucureștiul. E vorba de elevi al căror comportament „liber” ridică serioase probleme de integrare, dar creează în egală măsură dificultăți colegilor, ca și profesorilor de altfel. Un eveniment recent mi-a atras atenția asupra acestor situații realmente îngrijorătoare, prin implicațiile avute în vedere: la o școala gimnazială din Sectorul 5, elevii unei clase a II-a au boicotat cursurile unei zile în semn de protest față de pasivitatea/neputința/lipsa de cadru legal (?!…) cu care se confruntă conducerea școlii în a rezolva cazul unui elev-problemă, ai cărui părinți își consideră fiul… discriminat.
Dar iată ce au comunicat prin e-mail părinții conducerii școlii, la sfârșitul lunii februarie a.c.: Buna dimineața, dragi părinți, Bună dimineața, d-le Director. „Ca urmare a ședinței cu părinții de aseară, 24.02, la care au fost prezenți marea majoritate a părinților (au lipsit probabil părinții unui singur copil), desfășurate în prezența d-lui director R, s-a luat decizia ca începând cu data de 29.02, (…) copiii din clasa a II-a D să nu mai frecventeze cursurile școlii. (…). Este o decizie extremă, singura care ne este la îndemână, în speranța că vom putea să ajutăm conducerea școlii, pe d-na învățătoare, dar și familia X pentru a face pașii necesari în rezolvarea problemelor care, lăsate netratate (datează încă din octombrie 2014,) au degenerat până la un nivel la care cu greu ne închipuiam că se putea ajunge. Încercăm prin gestul nostru ca pe viitor d-na învățătoare și celelalte doamne profesoare de la clasă să-și poată face meseria în condiții normale, așa cum s-a întâmplat în clasa pregătitoare. Un cadru didactic (…) să nu mai fie umilit de atitudinea unui părinte care nu acceptă realitatea comportării propriului copil. S-a ajuns la situația în care copiii noștri vin acasă cu povești despre colegi și despre școală, despre problemele pe care le are d-na învățătoare cu un copil din clasa care nu-i permite să predea, afectând grav orele de curs. Nu este rolul nostru să educăm alți părinți sau să facem poliție, dar putem lua atitudine și ne putem exprima opinia. Așteptăm de la conducerea școlii un mesaj clar și măsuri, în limitele regulamentului, de sprijin pentru d-na învățătoare dar și pentru familia X” În e-mail-ul trimis, părinții elevilor amenințau cu boicotarea „pe termen nelimitat” a cursurilor școlii. Acest lucru nu s-a întâmplat, spre binele elevilor, dar și în speranța părinților că se vor găsi totuși soluții legale pentru ameliorarea situației de la clasă.
Cum a rezolvat conducerea școlii cazul? Iată răspunsul Consiliului de Administrație al școlii, întrunit de urgență, dat Consiliului Părinților de la clasa a II-a D: „Referitor la sesizarea dvs (e-mail-ul) înregistrată cu numărul 428/26.02.2016 și reve­nirea înregistrată cu nr. 435/ 29.02.2016, Consiliul de Administrație al școlii întrunit în ședința din data de 02.03.2016, constată că problemele care s-au manifestat în cadrul colectivului de părinți al clasei a II-a D sunt în curs de remediere. La acest moment, situația conflic­tuală dintre părinți s-a atenuat, elevii sunt prezenți la cursuri și se între­prind acțiuni pentru norma­lizarea climatului din clasă. Conducerea școlii a acționat pe urmă­toarele direcții: discuție cu pă­rinții, în prezența doamnei inspector pentru învățământul primar, sector 5, Florentina Cristea, fiind stabilită o nouă între­vedere în data de 14.03.2016; asistențe la clasa a II-a, efectuate de responsabilul Comisiei metodice a învățătorilor; observarea permanentă a elevilor de către doamna învățătoare a clasei și de către domnul director; colaborare cu cabinetul de consiliere”. Semnează directorul unității școlare, prof….
Nu discut aici modul de soluționare a problemei, interesant este totuși faptul (care contrariază cumva!) că din răspuns rezultă că problemele sunt doar ale părinților și nu implică comportamentul unui elev al acestei clase. Să nu facem însă deocam­dată un proces de intenție conducerii, câtă vreme evenimentele sunt încă în derulare.
O situație cumva similară s-a înregistrat cu mai multă vreme vreme în urmă la o școală din Sectorul 2 al Capitalei, de astă dată la o clasă a V-a. Un grup de părinți au sesizat conducerea școlii cu privire la comportamentul unui elev (limbaj vulgar, gesturi obscene, agresiuni fizice etc), com­por­tament care persista din clasele primare, când se reușiseră doar ameliorări parțiale, cu toate inter­vențiile consilierului școlar, în condițiile în care mama elevului era mai degrabă indiferentă, iar în familie limbajul și gesturile membrilor acesteia erau se pare destul de libere. De astă dată însă, consensualitatea atitudinii părinților nu s-a mai ma­ni­festat, iar ședința a degenerat într-un conflict de “viziuni”, existând părinți care au luat apărarea elevului-problemă, situație care a determinat și de­misia președintelui Consiliului Părinților pe clasă. În cele din urmă, conducerea școlii a decis totuși mutarea elevului în cauză la o clasă paralelă. Situația nu a convenit părinților, iar elevul în cauză a plecat la o școală privată. Ceea ce, desigur e… o rezolvare!
Două situații care exprimă într-un fel probleme ale școlii de azi: multiplicarea, uneori greu supor­tabilă, a comportamentelor așa-zis libere, în con­dițiile în care limbajul vulgar, gesturile obscene, violența tind să devină parte din etosul nu doar al societății, ci și al școlii de azi, iar corpul profesoral dovedește adeseori o ezitare și o toleranță inexpli­cabile. Este, o spunem pentru a câta oară, încă un efect al proastei „democratizări” a școlii, a societății românești în ansamblu, cu efecte adesea dramatice asupra unor categorii de elevi motivați de studiu, și care așteaptă de la școală ca aceasta să fie în primul rând un un spațiu prietenos și, de ce nu, un spațiu protector.
Un număr de anchete în mediul școlar ar ilustra probabil cât de răspândit este un asemenea fenomen și în ce măsură regulamentul școlar sau cel de ordine interioară cuprinde prevederi corespunzătoare, dar mai ales în ce măsură acestea se aplică. Oricum, ceea ce se evidențiază puternic este mai ales situația profesorului într-un asemenea context, modul în care acesta poate acționa pentru rezolvarea unei anume situații și limitele acțiunii acestuia. Nu-i vorba doar de ceea ce numim pre­gătirea psiho-pedagogică a celui în cauză, ci de ceva mai mult: de statutul de autoritate al profe­sorului, subminat dramatic în ultimii ani de o opinie publică superficială în judecăți, dar și de comportamente indiferente ale unor profesori, de fenomenul de corupție care nu ocolește școala, și de aici un grad de neîncredere crescut asociat instituțiilor școlare, lumii școlii în ansamblu.
Adrian COSTACHE
P.S. Din categoria replici arogante: „Îmi pasă mie de ce va scrie Tribuna Învățământului!…” (Ramona C – directoarea școlii 52, Sector 2, București). Inabilitatea de a comunica a Ramonei C. poate avea o singură circumstanță atenuantă situația specială a momentului, decesul unei colege… Asta nu justifică însă acest gen de relații cu presa!