Un eminent dascăl „s-a lăsat la vatră“

Filosofia vieţii marchează în existenţa umană mai multe momente definitorii: adolescenţa, majoratul, căsătoria, pensionarea. Fiecare moment îşi are specificul vârstei, cu preocupări, realizări şi proiecte de viitor. Momentul pensionării însă reprezintă o încununare a tuturor celorlalte etape, un bilanţ al unei activităţi profesionale, familiale şi sociale, parcurse de o persoană de-a lungul vieţii active. Din acest motiv, întregul ceremonial al pensionării se desfăşoară într-un cadru emoţional, marcând atât pe viitorul pensionar, cât şi pe invitaţi. În acest cadru s-a desfăşurat sărbătoarea pensionării dlui prof. Ilea Viorel, director al Colegiului Tehnic Alexandru Roman, din Aleşd, un exemplu de profesionalism, un OM şi educator desăvârşit. O caracterizare completă a personalităţii dlui prof. Ilea Viorel a fost realizată în discursul său de dna prof. Vasile Valeria: „Colegiul Tehnic Alexandru Roman, din Aleşd, a fost creaţia dlui prof. Ilea Viorel, a cărui activitate profesională începe odată cu cea a înfiinţării colegiului, devenindu-i un stâlp de profesionalitate, corectitudine şi demnitate”.  Despre numele dat şcolii, al cărui „naş” de botez a fost prof. Ilea Viorel povesteşte opoziţia celor care decideau denumirea şcolilor , la vremea aceea, că la început au refuzat numele propus şcolii,  Alexandru Roman, întrucât se asemăna cu cel al fostului prim-ministru, Petre Roman, necunoscând istoria acestui mare patriot şi om de cultură. După „lecţia de istorie” predată acestor domni, denumirea a fost acceptată. „Omul care în urmă cu 45 de ani a început activitatea ca profesor, apoi director şi inspector şcolar şi-a identificat viaţa cu istoria acestui liceu. Respectuos faţă de colegi, atent în relaţia cu elevii, s-a impus în faţa colectivului didactic prin bunele maniere, fermitate în hotărâri, exemplu personal, prestanţă intelectuală, ce au transmis corectitudine şi disciplină profesională. Discursul persuasiv, concis, mânuit inteligent cu argumente bine alese şi cu o problematică adecvată cerinţelor timpului a avut întotdeauna ca rezultat captivarea auditoriului cu idei şi fapte.  Acest discurs ne atrăgea permanent spre ambiţie, performanţă şi uneori prin crearea unui simţ fin al umorului, care ne binedispunea. Nu vom uita niciodată expresia: „Să nu îmi spuneţi că aveţi ore” (când intra în cancelarie), expresie devenită celebră şi pe care o folosim atunci când se întârzie la ore. Prin spiritul vizionar şi de acţiune, a „deschis” liceul spre orizonturi europene, după tradiţii francofone, dar şi spre noua calitate de instrucţie, educaţie, curriculă, ce i-au adus şcolii noastre prestigiul de care se bucură în prezent, anume de a fi apreciat de elevi şi părinţi care ştiu că la Alexandru Roman se face carte.  Bun organizator, gospodar, a avut o viziune ergonomică asupra spaţiului şcolar, ca acesta să fie plăcut şi util procesului de învăţare şi chiar de cercetare prin laboratoare şi cabinete performante. A impus liceului cursul ascendent, elegant, pe care noi îl continuăm spre bunul renume şi satisfacţia noastră a tuturor. A dăruit din nobleţea spiritului şi primeşte din frumuseţea recunoştinţei ”. Ca semn de recunoştinţă pentru toată activitatea desfăşurată, i s-a înmânat placheta aniversară a Colegiului Tehnic Alexandru Roman şi Placheta de recunoştinţă din partea colegilor, elevilor şi părinţilor acestei comunităţi.  În cuvântul său, „împricinatul” şi-a manifestat sentimentul de mulţumire că a lăsat ceva în urmă, dar şi regretul că se desparte de ceea ce a reprezentat viaţa lui – „Şcoala”. „Mă identific cu Alexandru Roman. În toată activitatea mea de profesor, director şi inspector şcolar, am pus suflet, dăruire şi toată priceperea mea, dar succesele mele se datoresc în aceeaşi măsură colegilor şi echipei cu care am lucrat, care mi-au dat încredere, curaj şi energie. În interviul amical pe care mi l-a acordat, privitor la sentimentele, atitudinile complexe, greu de definit, cum s-a exprimat, a reiterat trimiterile făcute la doi mari cărturari ale căror citate reproduse din cugetările lor îi definesc starea prezentă:  Marc Antoniu, împăratul filosof în „Scrisori către mine însumi”, spunea:  „Daţi-mi liniştea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba ceea ce pot schimba şi înţelepciunea de a le distinge pe unele de altele”. Aşadar, liniştea, curajul şi înţelepciunea. Tudor Arghezi, în poezia „De ce-aş fi trist?”, îşi exprimă mulţumirea faţă de realizările sale pe plan profesional, social şi familiar şi se întreabă:  De ce-aş fi trist? Şi încheie cu „Şi totuşi”. Despre proiectele sale viitoare, prof. Ilea Viorel a amintit:  finalizarea proiectelor literare (câteva volume de proză scurtă, pe care le doreşte publicabile,  conducerea şi coordonarea în continuare a revistei şcolare „Sfera”, implicarea în viaţa culturală a oraşelor Oradea şi Aleşd, călătorii în ţară şi Europa. La capitolul regrete şi neîmpliniri, aminteşte cu nostalgie „că nu o am lângă mine pe Gabi (soţia decedată) şi că sunt singur”. În semn de recunoştinţă şi consideraţie pentru omul,  dascălul, directorul şi inspectorul prof. Ilea Viorel, şase inspectori şi prof. Alin Novac, inspector general la ISJ Bihor , au fost prezenţi la eveniment şi, pe lângă tradiţionalele urări de sănătate şi viaţă lungă, i-au înmânat o plachetă de recunoştinţă din partea forului şcolar judeţean. Un eveniment de excepţie pentru un om de excepţie.
  Nicu RĂCUCIU