Un element de civilizație – cabinetul medical din școală

Școala și sănătatea, instituțional și educațional, merg mână-n mână. Că se regăsesc împreună și sub aspect bugetar, în sens rău, este un subiect în sine, reprezentând o coincidență care macină și descumpănește la nivelul populației.
Școala și sănătatea ar fi normal să se regăsească la un loc, într-o măsură considerabilă și într-o acțiune constantă, inclusiv ca așezare spațială și ca demers. Cabinetul medical și profesionistul în domeniu ar fi normal să facă parte pur și simplu din dotarea școlii; a oricărei școli. La noi, așa ceva înseamnă o imposibilitate atât de veche, încât ne-am împăcat cu starea de lucruri. Este una dintre amăgirile referitoare la anii antedecembriști, aceea că momentul 1989 (de fapt, 1990 și puțin după) a „devastat” cabinetele medicale din școli și i-a împrăș­tiat în lume pe medici și pe asistente. Asistența medicală activă sistematic și utilă realmente din școli s-a degradat odată cu spațiile, cu dotările, cu manualele. De ceva timp a dispărut, practic, de tot. Mai funcționează doar teoretic, prin ceva asistente medicale, în general prezente „la cabinet”, și prin medici a căror prezență în unitățile de învățământ este guvernată de normative care le alocă în grijă populații întregi de școlari, imposibil de cuprins într-un proces real de monitorizare. Ca mijloace de intervenție, cabinetele medi­cale din școli dețin mai ales canapele, dulapuri metalice și ceva instrumentar bune de folosit ca decor și recuzită pentru filme cu medici din anii comunismului incipient de la noi.
Într-un asemenea context, nu poate fi decât de salutat inițiativa unor parlamentari pentru o lege a medicinei școlare. Motivația este elocventă și subliniază atât necesitatea, cât și soluția (deocamdată, ca proiect) pentru împlinire: „Propunerea legislativă urmărește introducerea o­bli­­ga­­torie a cursurilor de prim-ajutor în sistemul edu­cațional, deoarece, uneori, mici gesturi sunt decisive în momentele critice, gesturi care pot face diferența între viață și moarte. Deși au existat chiar încercări de desființare a rețelei medicale școlare, în prezent cabinetele medicale școlare au fost transferate autorităților locale fără a beneficia de o lege specială”. Firesc, viitorul act normativ ar urma să prevadă existența obligatorie a cabinetelor medicale în unitățile și instituțiile de învățământ – și în cele de stat, și în cele particulare, de nivel preuniversitar și superior. Este de remarcat că personalul acestor cabinete – acum prezent sporadic, din cauza diluării activității între mai multe unități – va urma să fie prezent pe durata întregului program școlar (asistența medicală școlară fiind definită drept „ansamblul măsurilor de medicină preventivă și asistență medicală de urgență efectuate pe toată durata desfășurării procesului educativ”), chiar sub formă de echipă, formată „dintr-un medic absolvent de medicină generală, un medic dentist, un asistent medical și un asistent stomatolog”. Și tot potrivit proiectatei legi, „medicul de medicină școlară va avea obligația de a efectua un stagiu de câte trei luni în cadrul unor secții de urgență, epidemiologie și de pediatrie”.
Accentul, cel puțin în forma actuală a susținerii demersului legislativ, pare pus mai ales pe intervenția medicală de urgență. Înțeleasă doar în acest sens, investiția în astfel de cabinete și în susținerea lor ar putea fi contracarată cu invocarea tendinței de creare a unor unități medicale performante la nivel local, județean, zonal, acestea având rolul de intervenție promptă, la nivel înalt, în situații de urgență. Altfel spus, în fața concentrării resurselor umane și tehnice, în centre cu o anumită extindere sau chiar de anvergură, șansele dezvoltării unor mici „întreprinderi” medicale sub formă de cabinete în școli, grădinițe, universități, cu posibilități obiectiv limitate la nivel imediat, ar fi mici. Însă proiectatul demers legislativ ar fi de citit și de susținut inclusiv sub aspect educațional, astfel reconfirmându-se interdependența celor două domenii. Educația sanitară este în acest moment un termen unanim apreciat ca generos, angajant, cuprinzător. Dincolo de aceasta, concretizarea se manifestă mai ales teoretic-moralist, ruptă de situații concrete, ca și în alte direcții asociate educării viitorilor cetățeni. Preconizatul cadru al asistenței medicale școlare va putea să-și susțină propria funcție aplicată. Frecvent este invocată necesitatea introducerii educației sanitare ca disciplină obligatorie în programele de învățământ, drept soluție pentru îndreptarea către tot ceea ce ține de viața sănătoasă, grija de propria persoană și primă intervenție în caz de necesitate, concomitent cu îndepărtarea de ceea ce este dovedit ca nociv. Este discutabil unde anume i se va putea găsi loc încă unei discipline, precum și cine și pe ce bază o va preda. La fel de previzibil discutabilă se anunță putința de a feri o asemenea disciplină de alu­­ne­carea în didacticism. Ca urmare, mai degrabă și-ar putea susține importanța, prin efect practic, instituționalizarea prin lege (cum este cea propusă acum) a legăturii sub semnul competenței între școală și sistemul medical. Vizați, ca parteneri și ca beneficiari ai educației legate de sănătate, ar fi nu doar elevii, preșcolarii și studenții, ci și cadrele didactice și părinții. Cabinetul medical în școală și prezența în spațiul școlar a unor profesioniști în domeniu considerați de-ai casei nu pot însemna decât premise ale unei educații pentru un trai civilizat.
Florin ANTONESCU