Un drum al aventurii

solomon-8Primesc pe mail, prin bunăvoința profesorului Radu Gologan, un text în engleză de Solomon Marcus: Life and Death – Here and Beyond. Textul începe prin a spune că moartea, reprezentată ca o ruptură între ceva și nimic, devine incomprehensibilă. Nu avem capacitatea de a ne imagina nimicul, spune Solomon Marcus. Reacția noastră față de el e de frică spontană. Soluția este să privim moartea în relație cu opusul ei, cu viața. Dar, adaugă autorul, aici apare surpriza: din acest unghi, nici viața nu mai e de înțeles în absența (reprezentării, gândului, conștiinței) morții. „Moartea face pereche organică cu venirea pe lume”.
Începem så murim din clipa în care ne naștem. A mai spus-o cineva (sunå cioranian), probabil mai mulți, fårå så fie neapårat medici. În cazul unora, viața și moartea par a merge împreunå, braț la braț. Asta se cheamå, probabil, destin. La alții, înså, par a merge în direcții diametral opuse, ajungând så se izbeascå la un moment dat, într-un punct de deconcertantå coliziune.
Asta am simțit când am aflat, din senin, de moartea profesorului, academicianului Solomon Marcus. Îi vedeam imaginea captatå pe ecranul televizorului la un zapping întâmplåtor cu numai câteva såptåmâni înainte: imaginea plinå de vitalitate, cum så-i spun?, nu numai a trupului ci și, mai ales, a spiritului.
Solomon Marcus vorbea despre efectele mutilante ale actualului sistem de învåțåmânt de la noi. Vorbea despre faptul – nu mai știu dacå astea erau exact cuvintele, dar cu siguranțå asta era semnificația lor – cå ne naștem ca ființe curioase. Cå dorința de a afla, de a ști, de a înțelege, definește condiția noastrå umanå, iar școala, în loc så facå acest dat miraculos så înfloreascå, îl agreseazå, îl reprimå.
Privind îndåråt, din perspectiva unui destin încheiat, mi s-a pårut cå Solomon Marcus ilustreazå la modul superlativ aceastå credințå nu doar generoaså cu umanitatea din noi ci și, cred eu, adevåratå.
Pe Solomon Marcus l-a caracterizat poate mai puțin deschiderea enciclopedicå la care a ajuns de-a lungul timpului, incontestabilå altminteri, cât o anume vigoare excepționalå a minții, refuzul de a se supune barierelor care ni se pun la tot pasul în calea dorinței de cunoaștere: pentru asta nu ești pregåtit, la asta nu te pricepi, aici nu ești pe terenul tåu etc., etc.
Drumul såu a fost, din capul locului, un drum al aventurii. Pe vremea studenției, când lingvistica și, încå și mai mult, poetica matematicå își fåcuserå vad între filologi, circula o butadå, care îl desemna drept „cel mai literat dintre matematicieni și cel mai matematician dintre literați”. Când nu ai în spate grupul profesional securizant care så îți certifice succesele sau eșecurile, când te aventurezi „între lumi”, påșești în necunoscut nu numai pe teren epistemic, ci și uman. Hic sunt leones.
Aventura a fost, pentru Solomon Marcus, pânå la senectute, un stil și o opțiune de viațå. A început ca matematician, a devenit (și) lingvist, „poetician” (analist al literaturii), etnolog, semiotician, istoric al matematicii, epistemolog, pedagog… inventarul nu poate fi complet.
Parte dintre cårțile lui, citite în tinerețe, ca cea despre timp sau cea despre paradox, au fost și au råmas pentru mine neîncadrabile. Sunt curios cum au rezolvat bibliotecarii acest impas. Eu unul n-am gåsit altå soluție, în strådaniile de a pune în ordine propria bibliotecå, decât în a le pune pe raftul, compact, rezervat pentru ceea ce am numit, în lipså de ceva mai exact, „cårți formative” – acele cårți care îți pun mintea în alertå și te fac så gåsești, total nepascalian, ceea ce n-ai cåutat și nici n-ai fi avut de gând så cauți.
Solomon Marcus a început ca matematician, vocație pe care, cu toate vestmintele pe care le-a schimbat ulterior, nu a trådat-o nicio­datå și a devenit, în timp, un „filosof”, în cea mai brutå accepțiune a terme­nului: un iubitor de înțelepciune. Implicarea lui în treburile cetåții, tot mai apåsatå în vremea senectuții, nu a pus în joc doar „argumentul autoritåții”, al prestigiului acumulat pe parcursul carierei. A adus, încå și mai important, suflul înnoitor al unei alte culturi a dezbaterii, în care afilierea la o poziție sau alta e secundarå, esențial fiind drumul cåtre punctele de vedere aflate în confruntare, consistența și coerența argumentației. Pentru cå, în lumea descentratå în care tråim, acestea dau måsura înțelepciunii.
PS Simt nevoia irepresibilå de a încheia cu o zicere amintind de celebrul tablou al lui Magritte: „Acesta nu este un necrolog”. Pentru cå nu este, la fel cum pipa pictatå de Magritte nu poate servi niciunui fumåtor spre a fi umplutå cu tutun. Este, mai degrabå, o pledoarie pentru vitalitatea spiritului, cea mai redutabilå armå contra spaimei în fața nimicului. Sau, citându-l pe Solomon Marcus: „Marea viațå poate începe dupå moartea biologicå. De fapt, testul pentru calitatea unei vieți umane îl reprezintå capacitatea de a supraviețui prin realizårile ei”.
(Text publicat în Dilema veche, nr. 631, 24-30 martie 2016)
Prof. univ. dr. Liviu PAPADIMA,
Prorector, Universitatea din București