De fiecare dată, sărbătorim la mijlocul lunii lui Cireșar încă un an al eternității lui Mihai Eminescu, LUCEAFĂRUL CULTURII ROMÂNEȘTI. Indiferent ce s-ar spune și, tot pe atât, indiferent ce s-ar face, această eternitate există. Ea există și la șimleuani, care se gândesc cu smerenie și iubire la omul perfect al culturii noastre, după 130 de ani de la moartea sa. Trecut‑au anii… Și totuși, cu cât trec anii, cu atât îl iubim pe Eminescu și, chiar mai mult, ne e dor de el. Îl iubim pentru că el este modelul valoric al identității literaturii române și ne este dor de el fiindcă este emblema spiritualității românești.

Orice-am spune și orice-am face, nu va fi îndeajuns să cunoaștem și să înțelegem personalitatea sa de o valoare covârșitoare dată, deopotrivă, de cel ce-a fost poet, prozator, publicist, traducător, filosof și creator de limbă română. De aceea, orice demers, orice acțiune în acest sens sunt bine-venite și au menirea de a ne apropia mai mult de el, de a fi contemporani cu el pentru a-l înțelege. Să înțelegem multe din atributele fascinantei și enciclopedicei personalități a celui care va rămâne, veșnic, MIHAI EMINESCU! Să reușim să vedem Cerul și nu norii, locul unde a plecat prea devreme!

Așadar, numai cunoscându-l și înțelegându-l, simțim chemarea lui Eminescu pentru a fi mai buni, dar și mai exigenți cu noi înșine și cu societatea românească. Sper să avem puterea și harul de a ne ridica, cu toții, pe măsura chemării sale. Regretând plecarea lui la Domnul, prea devreme, spun că: „ Un Făt-Frumos cu suflet mare, / S-a dus, sus, la stele. / Dar, oricare ar fi ele, / Să știe că dusul său ne doare!“. 

Prof. Marin ȘTEFAN,
publicist, Șimleu Silvaniei