Chiar dacă titlul sugerează o abordare pitorească a unei probleme grave, voi încerca, în limita puterilor mele, să fac o analiză cât se poate de echilibrată. Normal ar fi fost ca tema cu pricina să preocupe întreaga opinie publică, dar oamenii nu au deslușit încă ițele scandalurilor lui Borcea și Boureanu, așa că rămânem cantonați în zona educației.
Ministerul a demarat acțiuni în vederea organizării Concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ din învățământul preuniversitar. După opt ani în care nu s-au organizat astfel de concursuri (deși exista metodologie!), cineva a decis că a venit momentul să aducă stabilite în sistemul național de educație.
Autoritatea directorilor de școli trebuie reconstruită pas cu pas (!!!) și trebuie să li se acorde acestora pârghiile prin care să conducă efectiv organizația educațională de care răspund. În momentul de față, directorii școlilor (din România!) nu pot influența în niciun fel selecția elevilor din școală, selecția cadrelor didactice cu care lucrează. Nu au nicio modalitate de a-i stimula pe cei care obțin performanță, dar răspund pentru rezultatele școlii.
Deocamdată, bătălia se dă pe modul în care vor fi selectați cei care vor ocupa funcțiile respective. Despre calitatea actului de management, actualul ministru nu pare preocupat deloc. Cu aceste constatări, am epuizat argumentele în favoarea demersului inițiat (am putea spune forțat) de MENCS. În mod firesc, trebuie identificate și deficiențele (hibele!) de parcurs.
Ni se spune că demersul urmărește depolitizarea sistemului de educație (Ce deviză frumoasă!). Se întâmplă însă ca metodologia, aprobară prin OMENCS 5080, să specifice că din comisiile care vor ana­liza ofertele candidaților fac parte doi reprezentanți ai autorității pu­blice locale. Indiferent cum ai lua-o, respectivii membri vor avea apar­tenență politică! Nu s-au gândit autorii metodologiei că ar fi fost mai bine să se organizeze comisii constituite din specialiști în management educațional? Păi, dacă e să fie apolitic, carevasă­zică tehnocrat, apoi tehnocrat să fie!
Mai zice regulamentul cu pricina că cei doi reprezentanți ar trebui să aibă același nivel de studii cu candidații. Dar dacă nu se poate, e bine și altfel!!! Ați înțeles exact. Am pus trei semne de exclamare pentru că nu am putut să pun semnul crucii. Adică Gigel tractoristul și nea Vasile văcarul satului îl pot examina pe candidat. Știam că pe profesor nu se mai pune accent, dar nici chiar așa!
Metodologia mai precizează că respectivul concurs are trei etape. Prima constă într-o probă scrisă, organizată la nivel național, în care se verifică aptitudinile cognitive și aptitudinile manageriale ale candi­daților. Testele-grilă au fost elaborate cu consultarea unor „specialiști recunoscuți”! Nu se știe în ce domeniu. Dacă în ceea ce privește aptitudinile manageriale constatăm că acestea pot fi dobândite prin parcurgerea bibliografiei (accesibilă celor mai norocoși), aptitudinile cognitive le avem „doar de la natură”. Cine nu le are… ghinion!
Din bibliografia propusă aflăm că „Domeniul (management) nu are o definiție universal acceptată…”, Tony Bush, Leadership și management educațional, Ed. Polirom, 205 – ca să nu fim suspectați de plagiat! Dar modelele prezentate de MENCS conțin itemi obiectivi. Ce ne facem însă cu competențele cognitive? Care vor fi evaluate prin itemi de genul: 1. Atunci când conduce o mașină, o persoană are nevoie mai ales de…? A. aptitudini; B. experiență; C. rezistență; D. putere; E. atenție, la care se admite ca răspuns corect atenția. Fiind creștin ortodox (nimeni nu e perfect!), nu îi doresc auto­rului itemului respectiv să fie transportat cu o mașină (autovehicul bănuiesc!) de un conducător auto care nu are aptitudini, nici experiență, dar care este foarte atent.
Despre itemi de genul: Trebuie să decideți care dintre cele trei, patru sau cinci figuri suplimentare este identică cu figura din stânga:
ce să mai vorbim? Poate selectăm piloți la NASA.
Revenind la politic. Art. 3. (7) Participarea la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct în cazul unităților de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale și al celor cu secții de predare în limbile minorităților naționale este condiționată de prezentarea de către candidat a unui document scris care să ateste consultarea organizației care reprezintă în Parlament minoritatea respectivă sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, consultarea grupului parlamentar al minorităților naționale. Și dacă organizația aia este una politică? Am depolitizat sau ne-am pupat cu struțo-cămila? Mai are competiția, declanșată cu surle și trâmbițe, vreo legătură cu competența? Adică poți avea punctaj maxim la CV și ai putea obține punctaje maxime la celelalte probe, dar nu ai nicio șansă dacă dumnealor nu vor. Nu ai „binecuvântarea cultului” (vezi și paragraful 8!), așa că stai acasă. Asta-i reforma propovăduită? Asta-i depolitizarea și profesionalizarea? O fi! Dar eu unul nu o pricep deloc.
Putem vorbi și despre echitate. În același context. Adică în legătură cu competența.
Art. 21. (5) Persoanele care se află în relație de soți și rude de gradul I nu pot ocupa concomitent funcții astfel încât unul sau una să se afle față de celălalt ori cealaltă într-o poziție de conducere, îndrumare și control la orice nivel într-o unitate de învățământ preuniversitar, inspectorat școlar, casa corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare. Bravo, domnule! Dar de ce nu sunt interdicții similare pentru cei care au rude sau prieteni în primării, consilii județene sau consilii locale, în MENCS, în guvern, la Preșe­dinție, în Parlament sau la UNESCO? Păi, „dacă-i bal, atunci să fie totuși bal!” Vizează concursul organizat identificarea candidaților compe­tenți sau își propune să plătească polițe și să dea satisfacție armatei cârcotașilor frustrați? Nu știm!
Să ne explice domnul ministru! Pentru că în ultimul timp domnia sa își susține cu virulență pozițiile, în timp ce parlamentarii care au inițiat un amen­dament de bun-simț se tem să și-l asume. De ce ar fi amânarea concursului un demers de bun-simț este lesne de explicat. Directorii degrevați total sau parțial de norma de predare au creat posturi didactice vacante. Dacă vor reveni la catedră, aceste posturi vor dispărea și vor apărea altele, la alte discipline. Își imaginează cineva ce se va întâmpla în sistem? Cum și când vor fi organizate concursurile pentru ocuparea acestor posturi? Ce se va întâmpla cu cadrele didactice care rămân șomeri în mijlocul anului școlar? În iarnă! Îi pasă cuiva? Să ne explice…
Ministerul a cotit-o puțin și ne-a spus că noile numiri se vor face doar în semestrul al II-lea. Dar știe cineva cum vor lucra directorii care au fost respinși la proba din 12 octombrie… până la sfârșitul semestrului?
Teama celor care încearcă să oprească Apocalipsa poate să provină din activitatea postacilor de pe facebook, twitter sau mai știu eu care mediu virtual. Problema este însă că viața noastră curge eminamente în mediul real, mediu în care fosele sep­tice din curțile unităților de învă­ță­mânt pun încă în pericol viața copiilor și a profesorilor. Lumea în care salariile profesorilor au ajuns mai mici decât ale infirmierelor, după ce tehnocrații au ciopârțit legea salarizării unitare.
Ciudat (cel mai blând termen pe care l-am putut găsi) este și modul în care se vor desfășura lucrurile după desfășurarea concur­sului. Directorii care nu promovează con­cursul nu mai pot fi numiți în funcție. Bine. Directorii care nu participă la con­curs nu mai pot fi numiți. Foarte bine! Dar colegi de-ai lor care nu au participat la concurs de ce pot fi numiți? În baza cărui raționament cât de cât logic?
Nu există! Nu există nicio justificare, de bun-simț, pentru o astfel de reglementare. Ne apropiem de culmea absurdului, culme pe care nu se știe dacă nu am depășit-o deja. În momentul în care un document al MENCS ne spune că toți angajații vor primi adeverință cu calificativele obținute în ultimii patru ani, fără ca emiterea acesteia să fie condiționată de formularea unei cereri, poți să zici că vorbim de exces de zel. Adeverința poate fi utilă doar membrilor Corpului național al experților în management educațional. Dar atunci când scrie că cei care nu doresc să obțină adeverința respectivă „trebuie să solicite în scris” acest lucru, îți vine să te iei cu mâinile de cap. No, asta-i o expresie ardelenească.
 
Ioan ARDELEANU
P.S.

1. Aflăm că inițiativa ministrului este susținută de Consiliul Național al Elevilor. Nu există niciun semnal că elevii din școli au fost consultați. Nu credem că cei din conducerea consiliului au mandat nelimitat. Să fie asta un troc după promovarea Statutului elevilor… așa cum a fost?
2. Domul ministru mai zice că ar fi bine ca funcția de director (al unei școli) să fie limitată la două mandate, „ca în cazul universităților”! Nu spune însă că, în universități, echipele de conducere rezultă în urma unui vot, și nu a unui concurs! Păi…