Se spune că cineva, un scriitor mare, ar fi împărțit oamenii în două categorii. Unii citesc biblioteci întregi, alții citesc o singură carte, viața. Sigur este o tipologie care simplifică foarte mult, deși subtextul ei ne dă de gândit.
Există, însă, oameni care și citesc și sunt și în mijlocul vieții, cunosc viața de aproape. Un exemplu ar fi scriitorul Maxim Gorki, care spunea că ziua scria și citea, dar seara bea votcă cu zugravii. În vorbele lui există această disjuncție între lumea din cărți și realitate, lumea din viață.
Astăzi, pofta de călătorii face ca oamenii să meargă în multe colțuri ale lumii, turismul este la modă. Un istoric al culturii spunea că turismul/migrația are două cauze: supraviețuirea – foamea, războiul etc. îi fac pe oameni să-și lumea în cap – și plictiseala.
Oamenii călătoresc de plictiseală sau pentru a arăta că-și permit călătorii ca o expresie a reușitei sociale. Au bani.
Pandemia a cam restrâns pofta de călătorii, avioanele nu mai sunt pline, certificatele verzi sunt un obstacol. Ar părea că ne putem întoarce cu ușurință la a face călătorii în mintea noastră, unde nu există granițe, nici certificate verzi.
Putem citi. Literatura e cu putință pentru că distanțele dintre viețile noastre pot fi străbătute în orice sens și direcție. E ca și când ai un ocean întreg, infinit, în care poți înota. În literatură, tot ce se inventează este adevărat.
Romancierul îl învață pe cititor să înțeleagă lumea ca pe o întrebare. Lumea trebuie permanent supusă întrebărilor. Celebrul scriitor Milan Kundera spune că „în lumea de astăzi oamenii de pe tot cuprinsul planetei preferă mai curând să judece decât să înțeleagă, mai curând să răspundă decât să întrebe, așa că glasul romanului abia dacă se mai aude peste toată această prostie zgomotoasă de certitudini omenești“.
Și pentru că întrebările ostenesc mintea, oamenii preferă imagini și așa s-a născut sedentarismul, din preferința pentru filme, seriale, tot ce pune cuvântul alături de imagine, de poză. Există cărți parcă destinate femeilor, multe femei pe cont propriu, care înfruntă izolarea, singurătatea sau caută iubirea sau se retrag rănite după escapadele făcute printre bărbați. Nu se regăsesc ele, cititoarele în tot ce trăiesc aceste femei, în descrierile făcute stărilor lor, psihismelor, gândurilor și emoțiilor lor? Aflăm din cărți că o femeie este capabilă de o iubire mai profundă și mai durabilă. O femeie se teme mai tare să nu fie părăsită. Acest lucru îl aflăm; și mai departe aflăm și că, dincolo de schimbările sociale, lucrurile nu s-au schimbat.
Ce ne spune o scriitoare irlandeză regăsim și la noi: „Intră în orice club, magazin de haine, coafor sau sală de sport destinate femeilor și o să vezi disperare și concurență din belșug… Femeile nu sunt mai sigure în plan emoțional decât au fost dintotdeauna. Pur și simplu reușesc să se împace mai bine cu situația“. Și, pentru că această scriitoare este necruțătoare, ea găseșe și o soluție și anume „să le întoarcă spatele bărbaților, să se detașeze…“.
de Aurora LIICEANU – profesor universitar
Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 24 / decembrie 2021
