Cazul profesoarei Cristina Tunegaru, care de câteva luni a devenit un fel de erou al unei prese de scandal şi aproximative, e cumva simptomatic pentru lumea românească de azi, fiindcă el priveşte atât modul în care se construiesc anume destine personale, cât mai ales modul în care opinia publică este „informată“ de o media de proastă calitate şi trimisă să-şi dezvolte fel de fel de „fandacsii“. Totul a pornit de la unele postări ale profesoarei în cauză pe o reţea de socializare. Vânătorii de ştiri cu privire la şcoală au găsit în cele câteva postări materie primă pentru o nouă „judecată de apoi“ a şcolii româneşti preuniversitare. Se specula, pornind de la anume însemnări cu privire la predarea unor scriitori clasici în şcoala gimnazială, asupra caracterului învechit al şcolii de azi, al încremenirii în proiect al acesteia. În fapt, lucrurile erau mult mai simple: un tânăr profesor simţise nevoia să epateze, declarând că ea nu predă anume clasici în şcoala gimnazială, fiindcă aceştia nu le (mai) spun nimic elevilor. În loc ca pornind de la aceste afirmaţii epatante sau chiar scandaloase să se organizeze o dezbatere cu subiect şi predicat, presa a trecut imediat la inflamarea-i specifică. Sigur, nu chiar în felul în care un post de televiziune delirant şi având un sever handicap al sensului cuvintelor nu oboseşte s-o facă. Nu folosind, aşadar, cuvinte precum „senzaţional“, „cutremurător“, „halucinant“, „incredibil“ etc., ci scoţând din context enunţuri şi creând în cele din urmă o falsă situaţie. Ceea ce de fapt a şi determinant-o pe profesoara în cauză să-şi nuanţeze la un moment dat punctul de vedere.
 Cum însă cazul făcuse să curgă destule „fandacsii“, el trebuia să aibă şi o continuare, un episod doi sau trei, care a constat nici mai mult, nici mai puţin în darea afară din învăţământ a profesoarei care a criticat sistemul. Până ce lumea s-a dumirit că era vorba din nou de o „făcătură“, de o ştire falsă adică, zeci de mesaje de solidaritate au fost înregistrate pe Facebook la adresa profesoarei în cauză, victimă a… sistemului. Noroc că nu toată lumea a intrat în acest joc al minciunilor directe, indirecte sau doar voalate. Dar un om politic important a găsit oportun să-şi mai facă puţină popularitate, în postura de apărător al „nedreptăţiţilor“, şi a postat el însuşi pe reţeaua de socializare un mesaj în care îi cerea explicaţii urgente ministrului. Adică a picat el însuşi în această plasă de fake news pe care neobosiţi ziarişti ai acestei naţii nu obosesc să le elaboreze. Fireşte, în naivitatea ei, profesoara Cristina Tunegaru a crezut că toate aceste reacţii ar putea s-o ajute. Pentru ce? Pentru a continua să predea şi anul viitor la Şcoala Gimnazială Nr. 98, acolo unde ea este încă suplinitoare. Ceea ce, fireşte, nu ar fi fost imposibil dacă între timp postul nu s-ar fi ocupat (integral sau parţial, nu a fost prea clar!), în perioada de pretransferări, de un profesor având calitatea de titular. Pentru un ziarist cu scaun la cap şi documentat, toată această poveste nu putea să fie decât, eventual, obiectul unei ştiri de trei rânduri, asta în cazul în care memoria opiniei publice ar fi ţinut minte cine era Cristina Tunegaru. Dar de unde să luăm noi ziarişti documentaţi şi cu decenţa izvorâtă din cultivarea adevărului?
E sigur, pe de altă parte, că declaraţiile şi postările Cristinei Tunegaru au iritat. Au iritat inspectorii de specialitate, conducerea ISMB şi probabil şi oficialităţi din Primăria Bucureştiului, fiindcă profesoara de română a intervenit şi în câteva chestiuni cetăţeneşti, intervenţie care vădea la cea în cauză un simţ al rigorii şi o anume atitudine critică pentru tot ce înseamnă improvizaţie, nerespectarea regulilor. Omul în cauză nu se vădea totuşi doar un profesor
competent, ci şi o voce civică, de care lumea românească duce atâta lipsă. Fireşte că din nou profa de română a fost naivă, crezând că opiniile domniei sale vor fi întâmpinate cu generozitate de sistem şi că acesta abia aşteaptă să se autocorecteze şi să intre cu sinceritate în slujba cetăţeanului.
Să fie toate aceste naivităţi apanajul omului tânăr, iar ceea ce i s-a întâmplat Cristinei Tunegaru să nu fie altceva decât o reacţie a sistemului deranjat? Da şi nu. Da şi nu, fiindcă în primul rând profesoara a fost, se pare, luată prin surprindere de faptul că nu a putut să-şi mai întocmească dosarul pentru a suplini şi anul viitor la Şcoala 98 din sectorul 4, o şcoală de altfel bine cotată. Or, ea trebuia să ştie foarte bine că, în cazul său, contractul de muncă înceta pe 31 august. Să-şi cunoască foarte bine care-i erau drepturile şi unde încetau acestea. E adevărată însă şi o altă situaţie: existenţa unei metodologii care a permis (permite şi acum?) titularizarea unor profesori pe posturi libere în anume condiţii, iar nota de la definitivat îi permitea profesoarei asemenea facilitate. Dar tocmai aici nu se cunosc cu adevărat datele problemei. Cine va ocupa, începând cu 1 septembrie, catedra pe care funcţionează acum Cristina Tunegaru? E un caz de restrângere de activitate sau de pretransferare real, motivat sau nu? Onorabilii ziarişti ai naţiei anului de graţie 2017 ar fi trebuit să se intereseze, să facă o anchetă în acest sens şi să explice opiniei publice cum stau cu adevărat lucrurile. Să dezmintă sau să întărească ideea că profesoara Cristina Tunegaru „a fost dată afară din învăţământ“. Dar a face o anchetă e prea obositor pentru cei care au lansat „bomba de presă“, iar noi ne-am obişnuit să preluăm aproape tot ce ni se oferă, pe nemestecate. Şi, eventual, să exclamăm „Câtă nedreptate!“ într-o lume în care, într-adevăr, nedreptăţile sunt numeroase.
E curios cum amestecul de curaj şi adevăr al profesoarei în cauză, combinat cu o nevoie irepresibilă de a ieşi în faţă, a stârnit rezervele şi ale unor colegi de breaslă, ceea ce în fond aminteşte de iritarea oamenilor din sistem faţă de fel de fel de manevre. Iată ce scrie o profesoară remarcabilă, al cărei nume nu-l pot da aici, fără acceptul dumneaei, în legătură cu acest caz: „Deşi, în stilul caracteristic, HotNews o prezintă pe profesoara care a refuzat să îi predea pe Eminescu şi Creangă drept o victimă a sistemului, susţinând că Tunegaru Cristina ar fi fost dată afară de la şcoala unde activa pentru că a contrazis-o pe Gabriela Firea, realitatea este cu totul alta. Tunegaru, care pretinde că nu ştie de ce a fost pusă pe liber de conducerea şcolii, nu era profesor titular, ci suplinitor. Conform regulilor Ministerului Educaţiei, suplinitorul care îşi termină perioada de suplinire nu mai are dreptul de a-şi continua activitatea la şcoala respectivă. Cristina Tunegaru nu spune în postarea ei de pe Facebook că era profesor suplinitor. Mai mult, ea se laudă că a obţinut nota 9,67 la titularizare. De fapt, profa de română a obţinut nota respectivă la examenul de definitivat, care se dă la trei ani după absolvirea facultăţii“.
Cam aspre judecăţi din partea unei colege, chiar dacă profesoara Tunegaru pare să nu fi fost mereu consecventă şi riguroasă! De fapt, profesoara ar fi putut continua suplinirea la şcoala în cauză dacă postul rămânea în continuare liber. Pe de altă parte, nu poţi să nu remarci că, dincolo de un anume narcisism al nevoii de a se afla în centrul atenţiei, profesoara în cauză a adus în discuţie într-un stil oarecum şocant probleme reale ale şcolii româneşti, probleme care sunt ştiute, dar băgate mereu sub preş, doar-doar or dispărea de la sine.
Adrian Costache
 P.S. Din declaraţiile Cristinei Tunegaru: „Nu m-au inspectat, n-a venit nimeni să mă vadă la ore, să se intereseze de progresele elevilor mei, dar mă dau afară! Fără să întrebe părinţii sau elevii, fără să mă anunţe măcar, un funcţionar al inspectoratului a alocat din pix orele mele altui profesor. Şi m-am trezit scoasă din şcoală. Da, pot să facă asta în sistemul public în anul 2017. (…) Nu mă interesează locul de muncă în sine; ca profesor cu nota 9,67 la titularizare (a treia pe Bucureşti anul trecut), pot să găsesc oriunde un loc într-o şcoală publică sau privată. Dar eu am lucrat alături de elevii mei atât de frumos, am investit emoţional, am luptat şi am muncit pentru progrese uimitoare, neaşteptate, care au surprins şcoala întreagă. Nu îi pot lăsa să regreseze, să piardă totul. E o responsabilitate pe care vreau să o duc până la capăt“ (subl. ns.).
„Modestie, nu glumă!“, ar comenta un răuvoitor. Numai că profesoara Cristina Tunegaru s-a trezit într-o lume în care impostura e atât de mare încât uneori trebuie, probabil, să strigi în gura mare că eşti bun sau foarte bun. E adevărat, unii dintre noi n-ar face-o.