Suntem martorii unei premiere absolute: bacalaureatul 2018 a început în februarie, în virtutea deciziei luate de predecesorul domnului ministru Valentin Popa. Este vorba de probele preliminare: verificarea competențelor de comunicare în limba română, într‑o limbă de circulație internațională și a competențelor digitale. Liderii de sindicat sunt nemulțumiți și multe cadre didactice s‑au întrebat pe bună dreptate: De ce acum? În paranteză fie spus, a fi nemulțumit a devenit la noi o stare naturală… Este posibil ca decizia să fi fost motivată de necesitatea descongestionării calendarului școlar la finele anului de învățământ. Poate au fost la mijloc și alte considerente, inclusiv calcule financiare. Evaluarea capacităților de comunicare și digitale ale elevilor nu va fi probabil remunerată, fiind vorba de o activitate didactică integrată calendarului curent și socotită de rutină. Indiferent de tâlcul tainic al acestei inițiative insolite, personalul didactic s‑a aflat la datorie și a dus la capăt nobila sarcină pe care altădată o îndeplinea în prima lună estivală.
Un profesor evaluator la proba orală a bacalaureatului 2018 la limba și literatura română nu poate fi decât un spirit senin (un elin, cum ar fi spus G. Călinescu), știind foarte bine că niciun discipol al său, oricât de slab, nu va putea să cadă întrucât metodologia nu permite. Au rămas în vigoare cele trei trepte ale nivelului de competență comunicațională: mediu, avansat, experimentat. Propunerile de modificare a ierarhizării, venite din mai multe părți, au rămas fără ecou până acum. Ar fi de bun‑simț să‑i ordonăm pe elevi, din punctul de vedere al competenței orale, utilizând cinci calificative rezonabile, care acoperă realitățile tipologice școlare: nesatisfăcător, satisfăcător, bine, foarte bine, excelent.
Paradoxal, măsurile de securitate au rămas neschimbate: camere video, pază umană cali­ficată, subiecte schimbate în a doua zi de examen, modificarea de la o zi la alta a cuplurilor de evaluatori, legitimarea strictă a elevilor, controale inopinate, declarații de legalitate și confidențialitate etc. Întreb naiv: de ce atâtea măsuri de precauție dacă nu ratează niciun candidat? Interogația rămâne retorică.
Timp de două zile, am evaluat capacitățile de comunicare în limba română ale elevilor unui colegiu economic, în prima zi, alături de o profesoară cu gradul didactic I, a doua zi, în compania unei profesoare doctor în litere. 54 de adolescenți au defilat prin fața noastră, cei mai mulți destul de relaxați și senini, câțiva timorați, dar nu foarte‑foarte; o singură elevă a făcut excepție, izbucnind în plâns în momentul în care a fost întrebată cum a murit Constantin Brâncoveanu. Textul suport de pe biletul ei făcea trimitere la domnitorul muntean, iar comisia și‑a închipuit că întrebarea era cât se poate de legitimă, fiind de notorietate sfârșitul tragic al lui Brâncoveanu și al copiilor lui la Înalta Poartă. Se vede că pentru unii elevi istoria națională rămâne o mare necunoscută.
Subiectele probei orale, ediția 2018, dau satisfacție spiritelor cârco­tașe, dornice să vadă fragmente semnificative din opera marilor scriitori, dar și acelora care – adepți ai spiritului veacului (saeculum) – vor o paletă tematică mai largă, altfel spus, și texte beletristice, și non‑ficționale, și fragmente din legi, și texte epistolare, memorialistice, eseistice etc. Liceenii s‑au reîntâlnit cu marii autori (I.L. Caragiale, Mihail Dragomirescu, Garabet Ibrăileanu, Mihai Eminescu, Veronica Micle, Octavian Goga, Anton Holban, Liviu Rebreanu, Alexandru Macedonski, George Bacovia, Mircea Eliade, Al. Rosetti, Mihail Sebastian, Gib I. Mihăescu, Nichita Stănescu, Alexandru Paleologu, Andrei Pleșu ș.a.), dar și cu Matei Vișniec, dramaturg postmodern prezent mai cu seamă în aria culturală franceză, Victor Kernbach, autorul Dicționarului de mitologie generală, ori Andrei Terian, monografistul lui G. Călinescu, ori Ion Bălu (micro‑monografia consacrată lui Marin Preda), ori Octavian Paler („Scrisori imaginare“).
Asemenea bilete de oral ar fi foarte potrivite și pentru studenții de la litere din primii doi ani de facultate, înlesnind evaluarea culturii lor literare. Liceenii noștri sunt capabili să extragă esența dintr‑un text scurt (beletristic, științific, jurnalistic, epistolar, memorialistic, descriptiv, narativ, argumentativ etc.), cunosc particularitățile unui text juridic, dar nu pot stabili prompt stilul funcțional și au ezitat la textele de frontieră. Altfel spus, înțeleg mesajul, dar nu pot fixa categorial fragmentele‑suport.
O carență simptomatică, detec­tabilă și la promoțiile anterioare, se referă la incapacitatea multor adolescenți de a fixa temporal scriitorii în epoca lor, de a‑i contextualiza, fiindcă timpul și mediul în care au trăit le‑au marcat biografia și opera. Este trist să constați că „generația Facebook“ nu știe cu precizie când au trăit Caragiale, Eminescu, Veronica Micle sau Octavian Goga, dau răspunsuri palide, inconsistente la întrebarea „De ce este importantă corespondența scriitorilor?“. Cel mult opinează că îi putem cunoaște mai bine – afirmație binevoitoare și generală. Or, epistolele olografe ale marilor spirite exprimă temperatura afectivă, viața interioară, diagrama relațiilor confraterne, o filosofie existențială, drame sufletești, trăiri necenzurate și netrucate, iubiri tragice. Scrisorile sunt o sursă de informații de mare preț pentru istoria literară. Ar fi de dorit ca bacalaureații noștri să fie mai dezinvolți și mai persuasivi când sunt puși în situația să‑și exprime opinia despre o temă sau alta: care este rolul scriitorului în zilele noastre, ce părere au despre acțiunile de voluntariat sau despre statutul elevului sau despre importanța unui mentor în formarea personalității unui discipol ori cât de însemnată este educația astăzi.
Oralul acestui februarie hibernal a mai arătat ceva cu privire la mentalități și atitudini adolescentine. Unii candidați cu mintea distrasă și‑au uitat cărțile de identitate acasă și, conform metodologiei, nu puteau intra în sala de examen. Evident că au fost trimiși urgent la domiciliu pentru a putea intra în legalitate. Alții, încă mai buimaci, au intrat cu bagaje și telefoane mobile, ca și cum se aflau într‑o gară, în tranzit turistic. Câțiva – imprudenți – stăteau liniștiți acasă, contând pe graficul orientativ afișat pe ușă. Cum ritmul examinării nu putea fi decât alert, dată fiind accesibilitatea subiectelor și larghețea generoasă a comisiilor, au fost somați telefonic să vină urgent la liceu pentru a‑și face datoria de candidați.
Aflăm din surse… folclorice că la unele unități liceale calificativul „nivel mediu“ de com­petență a fost rara avis; cei mai mulți candidați s‑au dovedit „experimentați“ și doar câțiva și‑au probat calitățile de „avansați“. Acest joc de‑a examenul înseamnă căderea în formalism și conformism filantropic.
Poate că a sosit momentul ca Ministerul Educației Naționale să revadă întreaga meto­dologie a probelor de competență lingvistică și digitală și să fixeze o dată fermă, în cuprinsul lunii iunie a fiecărui an. Experimentele și schimbările de calendar lasă impresia de improvizație și amatorism, iar cârcotașii abia așteaptă pretexte pentru a reacționa. Spațiul public românesc a devenit extrem de sensibil la orice derapaje ale autorităților, începând cu cele de ordin lingvistic (erori lexicale ori morfo‑sintactice și semantice) și terminând cu cele de planificare și coordonare. Vigilența nu poate fi decât benefică într‑o țară a tuturor posibilităților…
Teodor PRACSIU