Evenimentul  Centenarului, momentul de anvergură din istoria României acestui an,  nu este doar un prilej de recuperare semnificativă a istoriei moderne a României, ci şi unul de redescoperiri sau, pur şi simplu, de descoperiri de  oameni care, într-o modestie surprinzătoare, creează pagini din ceea ce am putea  numi spiritualitatea profundă a unei Românii înscrise în durată. Un eveniment recent, desfăşurat în holul central al Unversităţii din Craiova, şi marcând Centenarul Marii Uniri, a fost expoziția de fotografie și artă digitală, „Bănia şi Marea Unire“, cu secţiunile „Ia românească – aripă spre absolut“, autor Silviu-Cristian Mirescu și „Martorii tăcuţi ai Marii Uniri – clădirile vechi ale Craiovei“, autor Ştefan Silaghi. Prima secţiune cuprinde în totalitate 78 lucrări. Vernisată pe 13 noiembrie, expoziţia va rămâne deschisă până pe 5 decembrie.
Realizată sub genericul „Expoziţia de fotografii şi artă grafică“, aceasta se înscrie, cum spuneam, într-o logică a descoperirii şi redescoperirii unor  realităţi materiale şi spirituale ale unui spaţiu cultural marcat de-o specificitate fără dubiu. Organizarea ei la Craiova nu pare deloc întâmplătoare, în condiţiile în care, la deschidere, se consemna faptul că zona Craiovei, a Olteniei în ansamblu, este una dintre cele mai bogate şi productive zone de civilizaţie românească specifică. S-a observat cu ocazia vernisajului faptul că oraşul Craiova are multe clădiri a căror valoare istorică este excepţională, iar reproducerea lor în fotografii clasice sau prelucrate digital (sunt prezente şi postere!), ca şi adunarea lor într-un spaţiu comun, toate acestea  pot oferi o idee sintetică despre modul în care românii din această zone s-au raportat nu doar la ei înşişi, ci şi la marile curente arhitecturale ale vremii.
„Ia românească – aripă spre absolut“, parte a expoziţiei  susţinute de Silviu-Cristian Mirescu, este o colecţie de costume naţionale cuprinzând nu doar zona Olteniei, ci deschizându-se către aproape toate zonele geografice locuite de români, inclusiv Basarabia. Neaşteptat în felul în care costumul naţional prinde viaţă prin stilizarea dată de artă grafică digitală, costumele dau şi ele o idee, prin motivele inserate în structura ţesăturii artistice, despre  ce a însemnat în lumea românească relaţia din fiinţa omenească şi natură, dialogul continuu pe care românul l-a purtat cu spaţiul înconjurător, ca şi deschiderea acestui dialog către o metafizică a cosmosului.
Inginer de profesie, profesor, Silviu-Cristian Mirescu nu se află la prima ieşire în public, prezenţa sa on-line însemnând deja un punct de reper,  iar exponatele prezente în holul Universităţii confirmă faptul că avem de-a face nu doar cu un  specialist al „noilor tehnologii“, ci şi/sau mai ales cu  un  subtil artist de artă grafică digitală, fascinat de modul în care realul geometric poate să comunice cu irealul viziunii artistice, real devenit prin această „comunicare“ mai puţin geometric, aparent mai puţin structurat, dar mai interesant prin modul în care lumea se reconstituie. În acest context, la fel de interesante ne apar şi cele câteva posterele însoţitoare ale expoziţiei, în care fotografia originală este realizată de Cristian Floriganta, fost elev al Colegiului Carol din Craiova , iar tehnica Digital Art (prezente fiind două ipostaze ale acestei tehnici: schiţa în peniţă şi tehnica acuarelă!)!) este realizată tot de Silviu-Cristian Mirescu.
Dincolo de contextul istoric al Centenarului, expoziţia atrage atenţia cu putere prin prezenţa lucrărilor lui Siviu-Cristian Mirescu şi asupra unor noi forme ale artei contemporane. O artă surprinzătoare, care are neaşteptatul dar de a umaniza, indirect, tehnologiile de azi, percepute nu rareori sub semnul înstrăinării omului de sine, ori al facilului, marcat de superficialitate.
Adrian COSTACHE