
Interviu cu prof. univ. dr. Leonard AZAMFIREI, rector UMFST „George Emil Palade“ din Târgu Mureș
Bună seara, sunteți la UMFST Live și astăzi lansăm emisiunea Oameni și Fapte, dedicată aniversării a 80 de ani de la înființarea Universității. Oameni și Fapte este un proiect media care va pune în valoare oamenii, care va evidenția rolul major pe care îl au aceștia în comunitatea academică. Cei 80 de ani de excelență academică vor fi sărbătoriți pe parcursul anului printr-o serie de evenimente academice, științifice, culturale și sociale. Ne bucurăm să-l avem alături de noi, în ediția de debut, pe domnul profesor universitar dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității, care ne va spune ce reprezintă UMFST 80 și cum va sărbători Universitatea cei 80 de ani de istorie instituțională. Bună seara domnule rector, bine ați revenit în studioul UMFST Live.
Bună seara! Mai întâi v-aș spune că mi-a plăcut foarte mult inițiativa pe care ați avut-o, a unui ciclu de emisiuni care să poarte acest titlu generic, Oameni și Fapte. Dincolo de realizarea pe care o presupune de natură profesională, este un mesaj pe care îl dați și îl dăm noi, ca Universitate: un mesaj despre modul în care trebuie să ne ducem fiecare dintre noi existențele, fie ca persoane, fie ca instituție. Vorbele fără fapte sunt, de fapt, lucruri goale. Noi, ca Universitate, ne uităm întotdeauna la oamenii care sunt în interiorul Universității, ce au făcut și ce sunt în stare să facă. Dacă vom pune laolaltă în cursul acestui an, care este special pentru Universitate, oamenii și faptele pe care ei le-au făcut, vom închide cercul. Venind la întrebarea dumneavoastră, sigur că acest an 2025, în care aniversăm 80 de ani de la înființarea Universității, este în egală măsură o sărbătoare, dar și un pretext. Este sărbătoare pentru că 80 de ani înseamnă deja mult pentru o instituție. Înseamnă nu doar istorie cu bunele și cu mai puțin bunele care s-au întâmplat de-a lungul timpului, dar în momentul de sărbătoare sigur că vorbim despre lucrurile bune care s-au întâmplat și așa vom și face. Înseamnă fapte despre care vom vorbi pe tot parcursul anului, dar spuneam că este și un pretext pentru că ne dă motivul potrivit și înțelept de a duce în față ceea ce a făcut, de-a lungul anilor, Universitatea pentru oraș, pentru țara în care trăim și, în egală măsură, ne spune încotro mergem și ce vrem să facem în viitor. Un an de UMFST 80 este un an de sărbătoare, de memorie și de speranță pentru viitor.
Vă propun să facem un arc peste timp și să ne spuneți acum cele mai importante aspecte din istoria Universității.
Chiar dacă arcul are două elemente de sprijin, începutul și sfârșitul, eu aș vrea să pornesc de la anul 1945, când s-a înființat această Universitate sub forma unei extensii a Universității din Cluj-Napoca. Aș face și câteva repere în timp, care au însemnat ceva pentru dezvoltarea Universității. În 1948, Universitatea a devenit, de fapt, instituție de sine stătătoare. În toată această perioadă, până după Revoluție, a funcționat ca Institut de Medicină și Farmacie. În 1991 și-a schimbat denumirea din Institut în Universitate, așa cum stă bine unei instituții de învățământ superior. 2018 a fost, de asemenea, un an de cotitură în istoria Universității. A fost momentul curajos, dar necesar, dintr-o altă perspectivă, a unirii sub aceeași cupolă a celor două Universității importante din Târgu Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie – UMF-ul, cum îl știam – și Universitatea „Petru Maior“ – UPM-ul – sub cupola unei instituții unice: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, așa cum suntem noi astăzi. Aș adăuga sub cupola acestui arc un eveniment care mi s-a părut extrem de important pentru prezentul și pentru viitorul Universității, anume înființarea, în 2019, a filialei noastre din Hamburg, un proiect care, la vremea respectivă, a fost considerat prea curajos. Iată că, după șase ani de zile, și-a dovedit nu doar -viabilitatea, dar și vizibilitatea, pentru că a arătat faptul că suntem importanți ca Universitate, nu doar din punct de vedere rațional, dar și din punct de vedere european.
Cum apreciați evoluția învățământului în general, dar și a învățământului medical în particular din ultimii ani?
Dacă folosim termenul de evoluție, trebuie să ne referim la o direcție ascendentă. Această direcție ascendentă trebuie să o privim din două perspective: o perspectivă cantitativă și una calitativă. Din cea cantitativă, care este mai ușor de evaluat din exterior, putem să vedem dinamica în sus a numărului de Facultăți, a numărului de programe de studii, a diversificării acestor programe de studii. Practic, suntem astăzi o uniune comprehensivă, care acoperă toate domeniile importante ale științei, ale cunoașterii pe care le regăsim la nivel internațional, cu programe în limbile română, maghiară și engleză, cu abordarea unor programe de studii care sunt moderne, care definesc viitorul omenirii, păstrând ceea ce este clasic și valoros și având firul roșu pe care îl promovăm de 80 de ani, al învățământului medico-farmaceutic. Dacă vorbim despre perspectiva calitativă, care este o valoare, sigur, mai subiectivă, dar care pentru noi este foarte importantă, aș spune că demersurile administrative și academice pe care le-am făcut de-a lungul timpului, au fost direcționate într-un mod foarte concret și cu multă preocupare. Pentru a crește calitatea învățământului, la toate nivelurile și din toate planurile, astfel încât absolvenții noștri să fie nu doar posesorii unor diplome de absolvire, ci oameni care știu să facă față provocărilor profesionale și sociale pe care le au. De altfel, programul managerial al Universității pentru mandatul care a început în urmă cu un an și care poartă numele Restart-IQ se referă, de fapt, la o resetare din perspectiva calității învățământului în perioada care urmează, astfel încât să generăm cunoaștere, nu doar să transmitem cunoaștere studenților și absolvenților noștri. Cred că nivelul de calitate este cel pe care punem accentul în acest moment, într-un mod consistent în ceea ce privește desfășurarea activităților Universității și a acestei duble viziuni despre care spuneam și care se completează, care dă, până la urmă, fotografia actuală a Universității.
Spuneați și dumneavoastră că anul acesta va fi un an special. Cum va marca Universitatea acest an și ce reprezintă UMFST 80 pe parcursul acestui an?
Vor fi evenimente pe care le-aș categorisi în mai multe domenii de interes. Fiind Universitate, sunt importante evenimentele de natură universitară, academică și științifică. Unele dintre ele sunt legate de activitatea noastră didactică propriu-zisă sau de cea legată de partea științifică a Universității, dar vor fi și evenimente sociale și culturale, unele de o dimensiune mai mică, care vin din zona inițiativelor fiecărei facultăți, altele cu o dimensiune asumată de către Universitate. Suntem în faza de finalizare, în acest moment, a listei unor evenimente mari și am să vă dau câteva exemple. Banca Națională a României a aprobat emiterea unei monede aniversare UMFST 80, care este un eveniment de anvergură națională. Va exista, cu siguranță, o emisiune care va marca acest fapt. Sunt câteva evenimente mari pe care ni le-am asumat ca Universitate, în ceea ce privește modul de comunicare și modul de promovare internațională a Universității. Vă dau un exemplu care îmi vine acum în minte, anume faptul că vom avea, la începutul lunii iunie, un eveniment internațional de maximă importanță, făcut împreună cu Forțele pentru Operații Speciale din România și din Europa, membre NATO, aici în Târgu Mureș. Mi se par mai importante, până la urmă, activitățile care îi vor avea drept componenți pe studenții și cadrele didactice ale Universități, anume conferințe și congrese. Chiar zilele trecute vorbeam cu colegii de la limba maghiară, pe care i-am îndemnat să vină cu tușa lor culturală, specifică zonei în care trăim, pentru că suntem o Universitate multiculturală, în care trebuie să-și găsească locul nu doar în istorie, dar și în prezent, fiecare dintre aceste componente de plus valoare pe care le are Universitatea. Nu aș vrea să dau mai multe detalii, unele dintre ele aș vrea să fie și surprize pentru anul care urmează. Ele sunt, cu siguranță, surprize plăcute, care vor simula componenta noastră spirituală și, sper eu, vor accentua un lucru la care eu țin foarte mult: convingerea interioară a fiecăruia dintre noi că aparținem de Universitate, că suntem membri care trăim nu doar cu intelectul, cât și cu sufletul alături de această Universitate.
Practic, toate evenimentele vor evidenția și vor sublinia rolul și importanța pe care o au oamenii, până la urmă, în tot ceea ce înseamnă viața academică, viața Universității.
Încercați să înțelegi și să înțelegem, fiecare dintre noi, care este perspectiva unei asemenea instituții care se numește „Universitate“. Fără oameni, noi am apărea asemenea unei biblioteci fără cărți. Rostul unei biblioteci, dincolo de stilul de lemn, de designul pe care îl are, este de a avea cărți pe rafturi. Oamenii din această Universitate, studenții, cadrele didactice, personalul de suport din jurul acestora, sunt cărțile care reprezintă, fiecare în parte, o individualitate, o valoare, o istorie, dacă vreți. Îmi place să asemăn, în acest an, Universitatea cu o bibliotecă cu cărți de valoare, puse frumos în ea, care sunt scrise și apoi citite, care rămân apoi ca o memorie, ca un tezaur pentru generațiile care vin.
Ați afirmat că sărbătoarea nu este doar a Universității, ci este și o sărbătoare a orașului, pentru că Universitatea aparține orașului. Ce mesaj doriți să transmiteți comunității locale, locuitorilor din Târgu Mureș?
Așa mi-ar plăcea să cred, că este și că va deveni o sărbătoare a întregului oraș, pentru că Universitatea aparține orașului, astfel încât tot ce se va întâmpla, se va întâmpla cu porțile deschise, cu inimile deschise. Îi văd pe toți târgumureșenii drept parte a acestei sărbători. Marea parte a acestor evenimente este reprezentată de evenimente cu caracter deschis, așa cum a fost și până acum, mai tot ce am făcut în Universitate. Este sărbătoarea orașului, pentru că eu consider de foarte multă vreme că acest oraș, Târgu Mureș, chiar dacă nu și-a asumat în mod oficial această titulatură, este un oraș universitar. Un concept și un proiect la care lucrăm noi acum este de a face din UMFST orașul din oraș, un proiect pe care l-am numit UniCity, depinde cum vrem să-l citim, pentru că avem două semnificații care se joacă, eu aș spune, într-un mod fericit. Dacă folosim două cuvinte, este orașul universitar, UniCity. Dacă punem cele două cuvinte împreună, avem „unicity“, adică „unicitate“, ceea ce, până la urmă, se leagă foarte bine cu mottoul Universității, „E Pluribus Unum“, adică „Dintre multe, unul“ sau „una“. UniCity, până la urmă, înseamnă unicitate, așa cum vreau să fie această Universitate, într-un context mai larg, care reprezintă orașul, țara și Europa.
În finalul discuției noastre, aș vrea să vă mai întreb care este direcția sau direcțiile spre care se îndreaptă Universitatea în viitor?
Sunt două direcții pe care le consider strategice și importante pentru Universitate. Primul dintre ele este internaționalizarea. Acest lucru ne face să credem că suntem și rămânem o Universitate europeană. Chiar zilele acestea s-a dat publicității ultimul ranking la nivel internațional, Times Higher Education, în care suntem clasificați, în interiorul acestui ranking, printre primele trei universității din România, ceea ce înseamnă că suntem importanți, că avem un cuvânt de spus în ceea ce se întâmplă în peisajul universitar românesc. Acest lucru mă bucură și este o dovadă externă a faptului că eforturile noastre sunt văzute și cuantificate la nivel internațional. A doua direcție este inovația, acest termen care este, în actualul moment, frecvent rostogolit în peisajul comunicării, de fapt vine să aducă, într-o formă esențializată, modul în care văd viitorul acestei Universități, conectat de partea inovativă, fie că ea se referă la partea de învățământ, fie că se referă la partea de cercetare, fie că se referă la tehnologie sau mai ales la tehnologie, fie că se referă la modul în care văd dezvoltarea Universității. Acest concept de universitate antreprenorială, pe care în ultima vreme noi l-am promovat, înseamnă inovație. Înseamnă a pune laolaltă componenta de formare profesională cu cea de dezvoltare, de cunoaștere, de generare de cunoaștere și cu această componentă antreprenorială, care până la urmă generează resurse utilizate tot în interiorul Universității, pentru dezvoltare. Văd, în UMFST Târgu Mureș, o universitate de viitor, iar gândul meu și preocuparea mea și a noastră, a administrației acestei Universități este, de fiecare dată, cum va arăta această Universitate nu în 2025, nu în 2 sau 3 ani, ci în următorii 10 ani. Privim spre viitor cu o speranță care este bazată pe fapte, iar în spatele faptelor sunt oamenii cu care veți interacționa, cu siguranță, de-a lungul acestui an.
Domnule rector, vă mulțumim pentru întreaga discuție, pentru că am deschis împreună această serie de emisiuni, Oameni și Fapte, și pentru că ne-ați dezvăluit câte ceva din programul acestui an. Vă așteptăm să reveniți la UMFST Live cu următoarea ocazie.
Vă doresc mult succes în acest proiect și în celelalte pe care le aveți!
Vă mulțumim și mulțumim celor care ne-ați urmărit. Urmăriți-ne în continuare pe paginile Universității, pe site-ul Universității și pe conturile de social media pentru a putea rămâne la curent cu activitatea Universității. Până la următoarea ediție, toate cele bune! La revedere!
Teodora Mîndru – Responsabil Compartimentul de Informare și Relații Publice, UMFST „G.E. Palade“
Articol publicat în nr. 63-64-65 al revistei Tribuna Învățământului





