Umorul într-o lume dificilă

Trăim într-o lume în care situațiile negative, știrile catastrofice sau evenimentele curente cu impact major sunt în măsură să ne trimită spre o greutate inutilă, să ne facă viața (și implicit actul educațional) mult mai dificil de experimentat și gestionat. La polul opus există o „armă“ pe care o putem utiliza, dar pe care am uitat-o sau am lăsat-o la nivel individual, la nivelul carismei fiecărui profesor în parte. Este vorba despre utilizarea umorului în sala de clasă.

Este folosirea umorului un aspect care ține de calitățile personale cu care profesorii se nasc sau se poate învăța și umorul (ca mai toate celelalte lucruri)? Sunt întrebări la care o să încerce să răspundă articolul de față, dar înainte de toate să vedem: este umorul atât de im­­portant?

Wanzer, citând literatura de specialitate, face o listă lungă a avantajelor pe care le aduce folosirea de către profesor a umorului în sala de clasă:

• îi ajută pe elevi să învețe mai bine;
• când profesorul folosește umorul, elevii participă mai activ la oră;
• umorul are și rolul că încurajează creativitatea;
• un mediu plăcut și amuzant poate duce la mai multă motivare pentru procesul de învățământ;
• folosirea umorului de către profesor reduce anxietatea.

Avem câteva aspecte asupra cărora merită să reflectăm: învățare mai bună, creativitate și o anxietate redusă…

La lista descrisă mai sus, Albert Ellis adaugă un alt plus. Este important „să vezi lucrurile, chiar și dificultățile, într-o perspectivă amuzantă“, ne spune acest autor. Este vorba despre o logică pe care un climat de acest tip în școală poate să-l trimită spre modul în care își vor pune în practică viața elevii de acum încolo.

Astfel, este bine ca elevul să învețe încă din școală într-un mediu educațional relaxat și pozitiv, unde umorul este un mod de viață, pentru că umorul, conform lui Ellis:

⇐ Te împiedică să te deprimi… trăim într-o lume în care depresia a crescut foarte mult, unele studii spuneau că tind să ajungă de la 2-3 procente acum 30 de ani la perspective privind 40-50% din populație. Atât timp cât vorbim despre „boala secolului“, dacă reușim să împiedi­căm impactul depresiei asupra populației într-o anumită proporție… iată un deziderat pe care trebuie să ni-l propunem.

⇐ Te provoacă să vezi alternative în loc de rezultate sumbre. Școala trebuie să fie un loc al rezolvării de probleme și umorul, potrivit lui Ellis, contribuie din plin la o astfel de perspectivă.

⇐ Îți blochează tendința de a vedea lucrurile doar în alb și negru. Este cunoscut faptul că evenimentele extreme (pandemii, războaie ș.a.m.d.) pot să inducă ideea polarizării creierului în bine-rău, omițând orice nuanță de gri, dar viața are multe astfel de nuanțe și este bine ca ele­vul să aibă posibilitatea să judece lucru­rile cu mai multă răbdare și atenție.

⇐ Adaugă o componentă ludică vieții și ajută elevul/adultul să facă glume pe baza propriului comportament, ară­tându-i că slăbiciunile umane sunt universale. În concluzia autorului citat, umorul îți permite să interacționezi mai bine cu cei din jur.

La nivel general, se consideră că umorul poate deveni un analgezic natural al organismului, permițând organismului să elibereze endorfine. Mai mult decât atât, așa cum ne spune Hanley-­Dafoe (2022), „pe termen mai scurt, umorul activează și eliberează răspunsul la stres și elimină tensiunea acumulată. Pe termen lung, cercetările sugerează că râsul ne îmbunătățește sistemul imunitar, ameliorează durerea pe moment și ne crește pragul de durere“. În sfârșit, dacă este să ne referim la o altă perspectivă recentă, „umorul poate avea o mulțime de efecte pozitive, cum ar fi rolul de re­­glare a emoțiilor, o strategie de coping și o tehnică de distragere a atenției; în aceste moduri, umorul poate atenua emoțiile neplăcute și le poate îmbunătăți pe cele care ne fac bine“ (Dionigi apud Fryer, 2022).

Avem așadar un instrument excelent, la îndemâna noastră, cu darul de a ne face viața mai frumoasă. Totuși, orice tip de umor este bun sau există și excepții?

Cercetările (cf. lui Vitelli, 2018) au identificat diferite stiluri de umor, dintre care unele sunt pozitive, iar altele care pot fi dăunătoare și agresive.

De exemplu, glumele pot să fie folosite, spune autorul, pentru a calma tensiunile și a încuraja relațiile interpersonale, distrându-i pe alții. De asemenea, putem utiliza umorul pentru a scăpa de stres. Există însă și umorul agresiv, care are ca scop înjosirea celorlalți (prin sarcasm, folosirea ridicolului și tachinării). Tot în categoria umorului distructiv poate să fie încadrat, uneori, și umorul auto-disprețuitor atunci când este utilizat pentru a obține aprobarea celorlalți.

Se poate construi umorul? Un posibil răspuns ni-l oferă Roger Dawson când ne ne spune că „există doar cinci lucruri care îi fac pe oameni să râdă“.

⇐ Exagerarea. Dawson spune că „dacă o să ducem o idee până la niște proporții ridicole, aceasta o să stârnească râsul“. De exemplu, un profesor care le spune elevilor: „120% dintre oamenii din România cred despre ei că sunt deștepți“, o să provoace cu siguranță râsul.

⇐ Jocul de cuvinte. Definiția acestuia presupune să scoți un cuvânt din context sau să îl înlocuiești cu un altul, asemănător fonetic. Un profesor care anunță, în timp ce desenează un mic punct cu cre­ta/marker-ul pe tablă: „Acesta este punctul meu de vedere!“, poate să detensioneze o atmosferă de conflict.

⇐ Ironia. De mute ori, cadrele didactice neinspirate folosesc ironia fără să își dea seama că ea ar putea să fie interpretată drept o jignire din partea celuilalt.

⇐ Nonsensul. Conform DEX, nonsensul este „ceea ce este lipsit de înțeles; vorbă, faptă fără rost; absurditate“.

⇐ Înșelarea așteptărilor. Acest tip de umor apare când toate datele par să ducă într-o direcție și brusc lucrurile pornesc pe o altă turnură. Exemplul potrivit este cel dat de Will Rogers: „Diplomația este arta de a spune «cuțu-cuțu» până în mo­mentul în care găsești o piatră!“. Nu credeți că este un bun mod de a începe ora de …istorie?

Drept concluzie, putem sune că glumele pe care le face profesorul pot umaniza relația care se stabilește între el și elevi. Klein (2003) dă două exemple pe care le preluăm ca atare: un profesor din ciclul primar care, la intrarea în clasă, se preface că nu vede elevii care se află în fața lui și spune (ca pentru sine): „Ce ne facem că nu a venit nimeni astăzi la școală!“, sau un terapeut care, pentru a-l face pe copilul de 7 ani să nu se teamă de discuția cu el, îl întreabă ce vârstă are într-un mod amuzant: „Stai să ghicesc ce vârstă ai: cred că ai 21 de ani!“.

Pentru Klein, umorul folosit de către adulți la oră este o tehnică prin care pu­­tem atrage atenția, crește interesul/curiozitatea copilului față de un anumit su­biect, să-l motivăm să se implice într-o sarcină dificilă și provocatoare sau să caute soluții într-un mod mai creativ.

Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară – Universitatea din București

Articol integral publicat în numărul 37-38 al revistei Tribuna Învățământului