„Inflaţia este atunci când plăteşti cincisprezece dolari pentru o tunsoare de zece dolari pe care dădeai cinci dolari pe vremea când încă mai aveai păr.” (Sam Ewing)
În învăţământul românesc, principala întrebare la care trebuie să răspundem este „Quo vadis?” (Încotro?).
Poate că aceeaşi întrebare trebuie s-o punem pentru orice activitate, pentru orice componentă a societăţii, nu numai pentru învăţământ. Dar pentru educaţie răspunsul este cel mai greu.
Se spune că educaţia este un domeniu neproductiv, dar, dacă stăm să ne gândim, ceea ce este mai vânat în societatea noastră, după bani – sau cu atât mai mult cu cât situaţia financiară îţi permite –, este „diploma”, acest petic de hârtie care hrăneşte orgolii.
În piramida necesităţilor, cel ce te satisface cel mai mult, atunci când le ai pe toate celelalte, este statusul social şi profesional. În ultimul timp este o inflaţie a titlurilor de „profesor”. Este ca şi în domeniul internetului – informaţie, nu soluţie – sau ca în afirmaţia maioresciană – „forme fără fond”.
Apropo de piramidă, inflaţia titlurilor ştiinţifice antrenează după sine inflaţia absolvenţilor, sistemul piramidal de accedere de la o formă la alta de educaţie fiind în ultimul timp rizibil.
Întrebarea curentă asupra unui absolvent de liceu nu se mai formulează „dacă şi unde este student?”, ci „la câte facultăţi este student?”
Un răspuns care nu rezolvă problema ar fi „Vaya con Dios”.
Deşi calea, în acest caz, ar asigura formei un fond.
Prof. Gabriel VRÎNCEANU,
Director Casa Corpului Didactic, Bucureşti