„Prostia este atunci când ai un răspuns la orice. Înțelepciunea este atunci când ai o întrebare pentru orice.” (Milan Kundera)
Copilule, m-ai întrebat deunăzi de ce?
Ești îndreptățit să formulezi această întrebare.
La rându-mi, în copilărie, m-am întrebat de ce nu am voie să vorbesc despre anumite subiecte decât în șoaptă, de ce anumite întrebări nu trebuiau puse, de ce se organizau mitinguri pentru pace și în același timp defilări cu ostași și arme, de ce lumea mergea îngândurată pe stradă, ce s-a întâmplat cu familia de bătrâni a cărei casă a fost demolată împotriva voinței lor, de ce mersul la biserică era sub semnul unei experiențe care trebuia să rămână în anonimat, de ce lumea forma cozi interminabile pentru orice, de ce trebuia să învăț la lumina lumânării, de ce nu știam despre ceea ce învățam la geografie decât din atlasuri și nu aveam voie să călătorim…
Nu știu cât de dezamăgit vei fi de răspunsul pe care ți-l dau, acesta fiind cel care s-a cristalizat în urma propriilor mele de ce-uri: răspunsul poate fi fiecare dintre cei care (se) întreabă.
Încercând să formulezi răspunsuri înseamnă că îți asumi problema și vrei să faci parte din soluție. Aceasta înseamnă implicare. Înseamnă responsabilitate. Înseamnă să ai dreptul să continui să te întrebi de ce.
Nu am competența de a-ți spune și a ști ce te așteaptă în viitor. Însă știu că, dacă îți adresezi întrebări, cu siguranță ești dispus să fii creator de viitor.
Întrebările tale sunt necesare.
O bună întrebare va permite un viitor bun. Sau mai bun decât dacă ai prefera conformismul.
Te îndemn să îți asumi libertatea unei păsări și îndârjirea unei furnici. Cu aceste calități, sumate cu altele pe care le deții fără să știi sau fără să știu a ți le descoperi, lumea tristă despre care vorbești, reală fără tăgadă, are o șansă.
O întrebare a ta este perfect a fi adresată de către mine, ție: spune-mi cum mă poți ajuta pentru a te ajuta? Lăsând la o parte jocul de cuvinte, simt că trebuie să fiu sincer cu tine. Diferența dintre tine și mine este diferența de experiență. Însă experiențele mele au fost generate de întrebările mele, care diferă de ale tale…
Ce pot face pentru tine? Să te ascult atunci când ai ceva de spus, să recunosc că ceea ce te învăț este important, dar nu întotdeauna esențial, că îți descriu modele, dar nu realități, că ai drepturi asupra viitorului tău și al meu.
Îmi doresc o altfel de lume, ca și tine, însă trebuie să acceptăm că o parte a realității este cea pe care am permis-o noi și ai cuprins-o tu prin întrebările tale.
Din păcate, istoria este într-o evoluție ciclică. Și tot din păcate, fiecare generație – având drepturi – are și dreptul la greșeală. Nu e un drept legiferat, însă pare-se că este un drept înscris într-un fel de cod genetic al evoluției.
Șansa ta este să fii răspunsul întrebării potrivite în a descoperi cheia decodificării acestui lanț al greșelilor.
Șansa mea este să fii – cel ce deții întrebarea și răspunsul – elevul meu. Ba nu, și orgoliul ar trebui rezolvat prin această decodificare.
Deci revin și afirm: șansa mea este să fii elevul generației actuale.
Eu cred în tine. Știu că poți.
Și-ți mulțumesc.
Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic, București