Foto: dreamstime

Spectacolul școlii este, în fapt, o parafrază a titlului fascinantei serii de reportaje (peste 400) de pe întregul mapamond (în peste 50 de țări), Spectacolul lumii, avându-l ca autor pe cel puțin la fel de fascinantul realizator de televiziune Ioan Grigorescu. Iar sintagma referitoare la cele trei tablouri alese de mine, din expoziția Școlii noastre, trimite direct la titlul excepționalei suite simfonice Tablouri dintr-o expoziție, suită compusă de Modest Mussorgski și orchestrată de Maurice Ravel.

Am ales să expun aici – din rațiuni de relevanță semnificativă, distinctă pentru fiecare în parte – trei dintre tablourile pe care Școala de la noi le-a oferit în acest an. Tabloul numărul 1 este despre cele 12 milioane de euro alocate prin PNRR dezvoltării școlilor-pilot. Tabloul numărul 2 este despre evenimentul educațional Dare to Learn (București, 25-26 octombrie). Tabloul numărul 3 este despre Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2024, organizată de Asociația pentru Valori în Educație AVE.

Tabloul 1. 12 milioane euro pentru școli-pilot – sau despre cum duce Ministerul Educației în derizoriu cheia de boltă a schimbării paradigmei Școlii ca sistem, transformarea arhitecturilor curriculare

Iată cum:

• Metodologia-cadru de înființare, organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație, aprobată prin Ordinul nr. 4.811 din 30 iulie 2020, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 730 din 30 iulie 2020, prevedea, în Capitolul IV, art. 13 (Dispoziții finale), negru pe alb:

Articolul 13. (1) În cazul aplicării unor inovații cu grad mare de complexitate la nivelul curriculumului național (de exemplu, planuri-cadru de învățământ noi, programe școlare noi etc.) este necesară o planificare a implementării intervenției educaționale pilotate pentru un întreg ciclu de învățământ. (2) Propunerea de pilotare a intervenției educaționale/proiectului de cercetare educațională va include o analiză a impactului demersului propus asupra profilului de formare al absolventului programului, precum și o analiză a elementelor comune pentru unitățile-pilot și unitățile din învățământul de masă, astfel încât să se asigure șanse egale tuturor elevilor la examene/evaluări naționale și să se asigure condițiile minime care ar putea permite transferul de la o unitate-pilot către o unitate de învățământ de masă pe parcursul derulării proiectului sau la finalul acestuia.

Pe românește, școlile capabile și curajoase aveau permisiunea să-și proiecteze propriile planuri-cadru și propriile programe școlare, în condițiile precizate de OMEC, marcând astfel subsidiaritate curriculară autentică, adică descentralizare curriculară necomunistă. Wow!…

• Ce au făcut diriguitorii Educației patru ani mai târziu? Au dat un caz nou, pe numele său ORDIN Nr. 4.575 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind înființarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar autorizate cu statut de unități-pilot (publicat în Monitorul Oficial Nr. 524 din 6 iunie 2024), în care, la Art. 5, scriu așa:

Art. 5. (1) Pot fi pilotate intervenții educaționale inovative, care pun în valoare viziuni și practici profesionale experimentate și împărtășite, cu impact asupra unității de învățământ, precum:

a) elemente noi de management al unității de învățământ, inclusiv finanțare alternativă;

b) elemente inovative la nivel de curriculum, arii curriculare, programe școlare, precum și noi modele/tipuri de teste/subiecte/itemi din structura examenelor/evaluărilor naționale, modalități de organizare/predare-învățare a unor discipline de studiu din trunchiul comun, o nouă disciplină de studiu care propune abordări transversale, alte documente curriculare care necesită calibrare;

c) metode și standarde de evaluare a performanțelor elevilor ori metode de evaluare a progresului în dezvoltarea preșcolarilor, precum și intervenții inovative bazate pe date de cercetare psihosocială, pentru integrarea optimă în comunitate, pe piața muncii și în societate, în general;

d) metode de autoevaluare instituțională și asigurare a calității;

e) metode de dezvoltare a carierei didactice prin noi modele de carieră și mentorat didactic;

f) modalități/intervenții inovative de incluziune în învățământul de masă și de sprijin educațional pentru preșcolarii/elevii cu cerințe educaționale speciale, inclusiv prin folosirea camerelor-resursă pentru sprijin educațional și psihopedagogic;

g) variante de organizare a programului școlar de predare-învățare;

h) strategii didactice, resurse educaționale, inclusiv din domeniul învățării de tip blended learning/online, precum și intervenții inovative privind prevenirea violenței, a consumului de droguri și a infracționalității în mediul școlar;

i) modele de colaborare inovative între unități de învățământ ori între unități de învățământ și instituții de învățământ superior, organizații neguvernamentale ori agenți economici, pentru asigurarea contextelor variate de practică pedagogică, a serviciilor de consiliere și orientare în carieră pentru elevi, a terapiei logopedice și psihologice, precum și a altor terapii pentru elevi și cadre didactice;

j) abordări inovative și tendințe de dezvoltare a științelor educației.

• Colac peste pupăză, Ghidul solicitantului, aferent (Granturi pentru unitățile de învățământ pilot), precizează, la pagina 12, constrângerea esențială pentru Planul de pilotare finanțabil – cel puțin două priorități din cele menționate, albastru pe alb:

Pe românește, școlile care solicită 200.000 de euro pentru pilotări pot primi acești bani fără să se atingă de transformarea cheii de boltă a Școlii ca sistem, anume prioritatea 2. Pot primi câte 200.000 de euro pentru „pilotarea“ oricărora dintre tandemurile 1&3, 1&4, 1&5, 1&6, 2&3, 2&4, 2&5, 2&6, 3&4, 3&5, 3&6, 4&5, 4&6, 5&6, prefăcându-se că nu există și ascunzând sub preș prioritatea 2 – în fapt, cea mai importantă, cea pentru care, în esență, în 2020, a fost creat întregul mecanism al pilotării. Wooow!… Așa faci când vrei să insulți pe față inteligența celor care vor schim-bare pe bune și perpetuezi blestemul mediocrității Educației eternei și fascinantei Românii mioritice, în locul impunerii soluției firești, curajoase, vizionare: PLANUL DE PILOTARE ADRE-SEAZĂ OBLIGATORIU PRIORITATEA 2 ȘI CEL PUȚIN ÎNCĂ UNA DIN PRIORITĂȚILE 1, 3, 4, 5, 6. Și punctum.

Aici, lista celor 51 de proiecte-pilot câștigătoare. Luați-le la rând, dacă vreți, și verificați bob cu bob, riguros, câte dintre ele abordează transfomări curriculare pe bune. Veți avea, astfel, imaginea necruțătoate a formelor fără fond finanțate la greu, cu premeditare, cu 12 milioane de euro, din PNRR.

L.E. Estimp, publicarea noilor planuri-cadru pentru liceu a fost amânată a patra oară, în acest an electoral, după ani și ani și ani de prorogări nemernice, iresponsabile, din 2004 încoace. No comment!…

Tabloul 2. Dare to Learn. Un eveniment educațional excepțional în sine și câteva întrebări #sineira, de pus pe gânduri

Aici, agenda spectaculosului tur de forță pus în operă de o echipă redutabilă de parteneri, pentru succesul căruia toți cei care au contribuit merită recunoaștere pe deplin câștigată.

Evident, conferința a fost despre mult mai mult, dar mie mi-a reținut atenția, în mod deosebit, prezența legendarului Peter Senge, profesor la MIT Sloan (School of Management), care, în anii ’90, a deschis în spațiul public conversația despre organizațiile care învață (learning organizations), publicând celebrul volum The Fifth Discipline: The Art & Practice of the Learning Organization.

În esență, spune Senge, gândirea sistemică (systems thinking) este corolarul necesar pentru buna funcționare a oricărei organizații, corolar ce dă sens capacității de învățare a respectivei organizații, împlinind cadrul definit de patru axiome funcționale de bază: exercitarea competenței personale (personal mastery); capacitatea de a genera modele mentale funcționale (mental models); articularea unei viziuni împărtășite de toți (shared vision); și, respectiv, învățarea în cadrul echipelor (team learning). Explicații clare și succinte, dacă doriți, găsiți aici.

În context, am remarcat cu bucurie panelul unei echipe redutabile de direcotir de școli-pilot – prof. Ionela Neagoe, C.N. Gh. Lazăr București; prof. Angelina Rivera-Rocabado, Școala Gimnazială Gh. Vernescu Râmnicu-Sărat, jud. Buzău; prof. Viforel Dorobanțu, Școala Gimnazială Curcani, jud. Călărași – care a decriptat celor interesați exercițiul excepțional de leadership educațional pe care l-au pus în fapt în 2020-2021, când au pornit în școlile lor pilotări curriculare pe bune.

Cât despre întrebările de pus pe gânduri privind evenimentul educațional-subiect al acestui tablou, am ales postarea datată 30 octombrie, de pe blogul lui Șerban Iosifescu, pe care vă invit să o citiți integral, pe îndelete, #sineira.

Pentru a ilustra, am ales următorul fragment scris de Șerban:

[…] Să fim bine înțeleși: John Hattie și Sugata Mitra sunt printre autorii mei preferați și am citit acum 30 de ani cartea esențială a lui Peter Senge, „The Fifth Discipline“. La o simplă căutare pe Youtube, găsești sute de interviuri și conferințe (cu sute, poate mii de ore de privit și de ascultat) ale acestor autori și despre lucrările lor. Le-am citit cărțile, le-am urmărit conferințele (desigur, nu toate). Ca fapt divers, am mai observat și că lumea vrea de la aceste vedete cam aceleași lucruri și încep să se repete de la o intervenție la alta. Deci, oricine are, realmente și gratis, acces la Hattie, Senge și ceilalți, și chiar nu e nevoie să vină la București sau la Iași să-i citești, să-i vezi și să-i asculți. M-am uitat și la CV-ul altor vorbitori, pe care nu-i știam. Interesanți, nimic de zis, în linie cu ce se face și se cercetează acum în educație, dar nimic să-mi fi provocat acel „Aha!“ pe care îl aștept de la un astfel de eveniment.

[…]

Am ales să scriu aceste rânduri în răspăr față de opiniile generale, pentru că diferitele postări din timpul conferinței și post eveniment (însoțite sau nu de capturi / imagini) mi-au confirmat temerile: în afară de truisme și generalități (care nu au lipsit), au fost teme care la noi sunt „Uau!“, dar pe la alții sunt, deja, practici așezate, dacă nu fumate de mult timp. Asta dovedește, în opinia mea, că școala noastră, în general, este incapabilă să învețe și să devină „learning organization“ – cu excepția unor mici bucățele, datorate unor eforturi personale, dar care nu au șanse să determine un „paradigm shift“, fără politici publice care să încurajeze și să susțină inovația și aceste schimbări de abordare.

Este chiar trist că trebuie să vină cineva din afară, cu multă pompă, și că suntem extaziați când acel cineva ne spune că școala este despre învățare, că „predarea“ are ca scop facilitatea și potențarea învățării, că profesorul trebuie și el să învețe tot timpul și că trebuie să-și învețe elevii să învețe și să fie autonomi în învățare. Chiar e nevoie să vină Hattie la București și la Iași și să-l vedem și să-l auzim în persoană, ca să începem să vorbim despre impactul diferitelor experiențe asupra învățării și să măsurăm acest impact? Nu ne-au convins cărțile lui și alte sute de conferințe publice pentru a promova și pune în practică aceste idei? În treacăt, am mai văzut că unele școli au plătit participarea unui număr de profesori cu banii din PNRAS. Chiar sunt curios care va fi im-pactul acestei participări în reducerea abandonului școlar… […]

Audiatur et altera pars… – scria -Seneca, în Medeea. Sunt convins că lectura și reflecția în tandem referitoare la conferința Dare to Learn (și nu numai) ne vor fi de folos tuturor, pentru a cumpăni și exersa buna măsură în toate.

În ce mă privește, pentru formă cu și mai mult fond, eu aș situa un astfel de eveniment major sub specia relației dinamice dintre două concepte manageriale importante: output, respectiv outcome. Output înseamnă rezultatul tangibil, direct, al unui proces – de pildă, învățarea reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) rezultatul tangibil al oricărui proces educațional care se respectă. Outcome, pe de altă parte, desemnează efectul pe termen lung, valoarea adăugată a unui proces – de pildă, faptul de a înțelege reprezintă (sau ar trebui să re–prezinte) efectul pe termen lung, valoarea adăugată a oricărui proces educațional, de învățare. Învăț, înainte de orice, ca să înțeleg. De aceea, eu aș împinge cât de mult pot anvelopa unui astfel de eveniment educațional important, trecându-l de pe nivelul #daretolearn pe nivelul #daretounderstand. Dacă doriți, aici găsiți online o excelentă analiză comparată a capacității de a genera învățare autentică, pe componenta de matematică, de către două programe educaționale importante echivalente existente în SUA: IB (International Baccalaureate) și, respectiv, AP (Advanced Placement). Cartea, în format fizic, aici.

Tabloul 3. Gala Premiilor pentru directorii anului 2024. Inovare. Egalitate de șanse. Antreprenoriat. Directorul anului. Triumful recunoașterii publice a educației în slujba sfintei vorbe românești meseria, brățară de aur. Și câteva întrebări #sineira, de pus pe gânduri

Adică, a educației din spectrul tehnologic al Școlii ca sistem – cinste juriului care a decis așa!…

Iată laureații acestui an, în Gala realizată de Asociația pentru Valori în Educație, AVE :

1. Directorul anului: prof. Daniela-Claudia Orășanu, Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea“ Pașcani, jud. Iași;

2. Directorul Anului pentru Antreprenoriat: prof. Marinela Culea, Liceul Tehnologic Cezar Nicolau, Brănești, jud. Ilfov;

3. Directorul Anului pentru Egalitate de șanse: prof. Ana Maria Chelaru, Liceul Teoretic Comandor Alexandru Cătuneanu, Lunca Cetățuii, jud. Iași;

4. Directorul Anului pentru Inovare: prof. Robert-Narcis Harabagiu, Liceul Tehnologic Alexandru loan Cuza Buzău, jud. Buzău.

Platforma edupedu.ro a scris in exteso despre realizările excepționale ale cvartetului de directori mai sus menționați, 75% dintre ei conducând… licee cu profil tehnologic!… În particular, în ce mă privește, prezența Danielei Orășanu în fruntea listei de laureați nu este pentru mine o surpriză câtuși de puțin. Cu peste zece ani în urmă, am avut bucuria să lucrăm împreună în cadrul Programului Liderii Mileniului Trei, în parteneriat cu echipa Romanian-American Foundation, și am cunoscut în priză directă, în persoana Danielei, profesionistul desăvârșit, omul Școlii cu impact de management și leadership de calibru greu asupra coechipierilor săi și elevilor păstoriți de colegiul pe care îl conduce. De ce așa? Simplu: pentru că are forță, viziune și, mai ales, pentru că îi pasă peste poate.

Cât despre întrebările #sineira, de pus pe gânduri, am ales să fac referire la editorialul Andreei Archip (o jurnalistă pe care o cunosc, cu care am colaborat, și pe care o respect pentru profesionalismul său), publicat pe site-ul scoala9.ro, sub titlul Chiar au nevoie directorii de școală de o gală la Opera Națională?.

Evident, vă invit să citiți tot editorialul, până la capăt. Sine ira et studio. În ce mă privește, argumentul-cheie al Andreei Archip este captat foarte relevant în acest fragment:

[…] În urmă cu un an, întâmplător în aceeași perioadă, mă găseam cu trei pulovere pe mine, într-o călătorie în Suedia, țară pe primele locuri la echitate din lume, pe locul 19 global la testările PISA și în care un salariu de director de școală este, în medie, de 5.500 de euro pe lună, potrivit platformei World salaries. Ai noștri abia ajung cu media la jumate din suma asta, după măriri.

În acele zile am prins competiția de trail legendară printre connoisseur-i –Kullamannen. Oamenii au pornit în curse de 20, 50, 100 de kilometri sau 100 de mile (160 de kilometri). Adică unii au plecat azi la 18 în cursă și au ajuns la finish a doua zi, pe seară, pe la 20. Împreună cu câțiva curioși i-am întâmpinat la linia de sosire. Obișnuită cu maratoanele Bucureștiului, am început să-i ovaționez zgomotos. Am primit doar priviri curioase. După 160 de kilometri, sportivii erau primiți doar de un bravo modest și o palmă peste umăr. La ceremonia de premiere era așezat un jilț de viking, cu casca încornorată binecunoscută, unde câștigătorii erau invitați să se așeze. O făceau siliți, cu o figură de „nu mă simt deloc bine cu atâta atenție“ și ușurați când trebuiau să coboare.

De ce oamenii ăia nu au nevoie de podium?, m-am întrebat și m-am dus direct, defect de serviciu, la sistemul lor educațional. Am vorbit cu o profesoară româncă în Suedia care ne-a povestit cum sistemul nu încurajează competiția, concursurile școlare. „Nu există ierarhie, tuturor li se spune că s-au descurcat foarte bine, că au lucrat foarte bine. Nu există niciunul care s-a descurcat mai bine, toți s-au descurcat la fel de bine“, mi-a povestit Andreea Dahlquist. […]

M-aș bucura să fiu foarte bine înțeles aici: așa cum iarna nu-i ca vara, Suedia nu-i ca România, nici România ca Suedia. Nu contrapun o cultură societală celeilalte. Dincolo, însă, de diferențele culturale firești – dar și de felul în care celor două țări le pasă pe bune despre Educație ca sistem public – rămâne, în ceea ce ne privește, tema deschisă a construcției unui model educațional cu adevărat performant, cu adevărat incluziv, cu adevărat racordat nevoilor secolului XXI, model de care să ne bucurăm in integrum, pentru că așa funcționează el organic, nu doar prin performeri în raport cu care faptul că școlile pe care le conduc sau în care funcționează merg brici li se datorează în proporție de peste 80% (de fapt, 99%?!…), lor, pe persoană fizică, și nu unui sistem educațional ne-bananier, așa cum, din păcate, e Școala noastră acum, cu discrepanțe și clivaje uriașe, profund inadmisibile, de la un capăt la altul al Țării. Cei care citiți, ziceți, cu bună-credință, că lucrurile stau, de fapt, invers și că eu văd negru acolo unde e alb, și fac mea culpa instant. Dar dacă lucrurile stau chiar așa cum scriu eu? Ce facem? Cum ieșim din marasm?

M-aș bucura ca tablourile educaționale prezentate mai sus să fie la fel de relevante pentru dumneavoastră, cum sunt ele pentru mine – desigur, din motive similare, sau diferite. Dincolo de acest exercițiu, însă, subiectiv prin natura sa, rămâne pentru noi toți tema strategică a reflecției și acțiunii continue pentru a da României o Școală adevărată, de secol XXI, pe care Țara asta o merită cu prisosință. Eu sunt convins că putem.

Timpul va proba.

Marian STAȘ – expert în educație

Articol publicat în nr. 58-59-60 al revistei Tribuna Învățământului