Trei sferturi dintre fermierii români nu primesc elevi în practică din lipsă de timp și de personal
Un procent de 75% din fermierii autohtoni ar vrea să primească elevi din liceele agricole în practica de specialitate, dar se confruntă cu lipsa personalului în acest sens și nu cunosc procedurile de colaborare cu instituțiile de învățământ, susține studiul realizat de Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) ca parte a consorțiului Creștem prin Educație Agricolă (CEA).
Consorțiul CEA lansează, în aceste condiții, un apel către toți fermierii din România să-și deschidă porțile către tinerii care studiază în liceele agricole și lansează campania „Ia elevi în practică”, dedicată informării companiilor și antreprenorilor din domeniul agro-alimentar cu privire la organizarea stagiilor de practică, se arată într-un comunicat.
O cercetare realizată de Centrul Român pentru Politici Europene la finalul lui 2025 arată că unu din trei elevi care se apropie de absolvirea unui liceu agricol sau a unei școli profesionale în România nu a făcut nicio oră de practică la un agent economic de profil pe perioada școlii.
În același timp, mai bine de jumătate dintre fermierii participanți la un alt studiu realizat de CRPE în 2025 spun că se confruntă cu lipsa personalului calificat și necalificat. Cu toate că majoritatea vor să organizeze stagii de practică în propriile ferme pentru elevii din liceele agricole, prea puțini știu procedura de colaborare cu aceste instituții de învățământ sau au luat vreodată legătura cu ele, se mai precizează în comunicatul de presă al CRPE.
Potrivit comunicatului, CRPE îi încurajează pe cei care dețin afaceri în agricultură să-și deschidă fermele către învățământul agricol, acesta fiind în cel mai bun moment din ultimii ani.
De asemenea, pentru a-i susține pe fermieri în acest demers, CRPE a realizat un ghid de practică dedicat, precum și o procedură simplă prin care aceștia se pot înscrie într-o bază de date dinamică accesibilă liceelor agricole.
Agenții economici din agricultură nu organizează stagii de practică din câteva motive: aproape jumătate dintre ei (47%) invocă lipsa timpului care trebuie alocat elevilor în practică; mai bine de o treime (37%) indică drept motiv lipsa de suficient personal pentru a asigura tutori de practică, care să coordoneze elevii și să-i evalueze la finalul stagiului de practică; peste un sfert (27%) cred că lipsa profesionalizării personalului propriu pentru a putea transmite mai departe cunoștințe este cel mai important impediment.
Din totalul respondenților (777 de firme), doar un sfert spun că au avut până în prezent interacțiuni cu un liceu agricol. Totuși, 75% dintre companii sunt interesate de colaborări viitoare cu liceele agricole.
În același timp, companiile au indicat și ce le pot oferi acestor elevi: cele mai multe (57%) ar putea oferi echipamente de lucru și materiale de învățare; o treime ar putea oferi masa; un sfert, decontarea transportului; 20% dintre companiile respondente pot oferi bursă sau o remunerație pentru munca prestată; mai puțin de 10% ar putea oferi cazare.
„Sunt 59 de licee agricole în toată țara cu care colaborăm. Ne așteptăm ca directorii acestor licee sau profesorii responsabili cu organizarea să-i contacteze în timp real pe reprezentanții companiilor din proximitatea lor care se vor înscrie pe platforma www.educatieagricola.ro, pentru a colabora în vederea organizării de stagii de practică. La rândul nostru, vom sprijini această colaborare cu informațiile și logistica pe care le avem la îndemână. Dar colaborarea trebuie să înceapă de la nivel local, într-un demers în care ambii parteneri câștigă. Doar prin această colaborare fermierii de azi pot participa la educarea și profesionalizarea următoarei generații de profesioniști în agricultură”, se precizează în comunicatul CRPE.
Studiul, realizat în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, a avut la bază chestionarele distribuite către Direcțiile Agricole Județene (DAJ) din toată țara și completate de agenți economici care în acest moment nu sunt parteneri de practică ai liceelor agricole.
„Liceele agricole sunt pe un trend crescător în ultimii ani, însă această evoluție pozitivă nu poate fi susținută decât prin parteneriate cu agribusinessul. În ultimii ani, liceele agricole din România au înregistrat un progres vizibil, atât din punctul de vedere al finanțării, cât și al relevanței educaționale. Conform datelor publice ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, unitățile de învățământ agricol beneficiază anual de alocări dedicate pentru cheltuieli materiale și mici dotări”, mai precizează aceeași sursă.
În plus, potrivit acesteia, „la nivel internațional, în contextul dezvoltării inteligenței artificiale (AI) există o cerere masivă pentru meserii calificate cum ar fi profesioniști în agricultură, specialiști în meserii tehnice, ingineri mecanici, operatori de utilaje, ingineri de mentenanță, tractoriști, lucrători pe combine, șoferi profesioniști etc. Țări importante din Europa au anunțat că vor investi masiv în programe de ucenicie, pentru recalificarea tinerilor și plasarea acestora în joburi de viitor”.
Datele colectate de CRPE confirmă trendurile internaționale de pe piața muncii și arată că inserția absolvenților de licee agricole este pe un trend crescător. La finalul anului școlar 2024-2025, din cei 4.234 de absolvenți ai liceelor și școlilor postliceale cu profil agricol, peste un sfert (1.087) s-au angajat în domeniul agriculturii sau în domenii conexe; ceva mai mulți – peste 1.300 – s-au angajat în alte domenii. 364 au declarat că au plecat în străinătate, în timp ce 835 (20% din total) își continuau studiile la nivel universitar. Mai puțin de 15% dintre absolvenți nu aveau un loc de muncă, în contextul în care, conform datelor Eurostat, rata de neocupare a absolvenților recenți (inclusiv cei de liceu) în România în 2023 era de aproximativ 25%.
Studiul, realizat în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, s-a bazat pe chestionarele distribuite către Direcțiile Agricole Județene (DAJ) din toată țara și completate de agenți economici care sunt, în present, parteneri de practică ai liceelor agricole.
Tribuna Învățământului