Duminică, 26 noiembrie 2017, Primăria şi Consiliul Local Vadu Crişului, Colegiul Tehnic nr. 1 Vadu Crişului, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Moşuţ“, au organizat, în căminul cultural din localitate, ediţia a III-a a Festivalului „Tradiţii culturale pe Valea Crişului Repede“. Activitatea este o oportunitate prin care elevii din cele cinci şcoli partenere au luat contact direct cu valorile culturale, s-au întors la izvoare, la tot ce este autentic, pentru a se constitui în ceea ce trebuie să numim cu dragoste şi mândrie „identitate naţională“. Prin abordarea acestui proiect educativ nu s-a dorit o schimbare majoră a percepţiei asupra tradiţiilor, obiceiurilor şi folclorului românesc, ci o sensibilizare a tuturor, o abordare diferită a unei teme nu foarte moderne. Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului. Copiii sunt cele mai sensibile şi receptive fiinţe, dornice să înveţe, să înţeleagă să simtă. Iniţiatorii proiectului, Asociaţia Culturală „Moşuţ“ din Vadu Crişului, jud. Bihor, şi-au propus să valorizeze tradiţiile şi obiceiurile locuitorilor de pe aceste meleaguri în contextul social-cultural când influenţele mass-mediei promovează în rândul tinerilor împrumuturi din alte culturi. Tradiţiile moştenite din strămoşi trebuie preluate şi transmise următoarelor generaţii pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos, autentic, armonie graţie, ritm. „Dorim să învăţăm elevii să aprecieze frumuseţea portului popular, a dansului şi cântecului românesc, a meşteşugurilor tradiţionale atât de mult apreciate în ţară cât şi în afara ei.“ În proiect au fost antrenate cinci unităţi şcolare: Colegiul Tehnic nr. 1 Vadu Crişului, precum şi şcolile gimnaziale din: Remeţi, Roşia, Măgeşti, Luncşoara. Proiectul are patru componente. 1. 3 noiembrie 2017, lansarea proiectului; 2. Expoziţie de straie populare şi desene – 24 noiembrie; 3. Spectacolul „Din vatra satului“, 26 noiembrie; 4. Diseminarea – ianuarie 2018.
Festivalul artistic „Din Vatra Satului“
Sala căminului cultural, frumos împodobită cu piese ornamentale din bogata şi frumoasa zestre ţărănească, cu covoare viu colorate şi şterguri meşteşugite în război, a găzduit spectacolul de obiceiuri şi tradiţii folclorice. În preambulul spectacolului, Dorel Cosma, primarul comunei, împreună cu prof. Florin Mălai, directorul Colegiului Tehnic, au acordat premii în bani, la 23 elevi olimpici ai Colegiului Tehnic, pentru rezultate deosebite obţinute la olimpiade şi concursuri şcolare, la faze judeţene şi naţionale. De asemenea, 51 de elevi al Colegiului Tehnic beneficiază de burse. Valoarea totală a fondurilor alocate de primărie pentru premiere şi burse a fost de 14.100 de lei. Spectacolul artistic a oferit publicului prezent crâmpeie din bogatele tradiţii şi obiceiuri păstrate încă în localităţile de unde provin formaţiile elevilor. Larisa Barbaric, prezentatoarea spectacolului, a prefaţat fiecare moment artistic, scoţând în evidenţă specificul, autenticul şi valoarea elementelor prezentate. ŞCOALA GIMNAZIALĂ REMEŢI: „Sărbătoare de mare emoţie şi uimire în faţa timpului, Crăciunul prilejuieşte o largă desfăşurare de datini şi obiceiuri, frumoase şi autentice, legate de Naşterea Domnului. Ele îşi găsesc în Sărbătorile de Iarnă o amplă rezonanţă etică şi morală, unind familia şi neamul întru bucurie şi speranţă. Colinde şi urări de Crăciun oferite cu drag de elevii şcolii noastre, coordonaţi de d-nele prof. Olimpia Dumiter şi Stoica Romulica“. ŞCOALA GIMNAZIALĂ LUNCŞOARA: „Prin tradiţie înţelegem o sumă de valori de la care plecăm, o experienţă a comunităţii în care ne naştem. Biserica, familia şi şcoala sunt spaţii de păstrare a valorilor româneşti. Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare nepreţuită prin origine şi vechime. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc“. Au exemplificat cu colindele: „Steaua “ şi „Colinde de Crăciun“. ŞCOALA GIMNAZIALĂ MĂGEŞTI: „Colinda a dobândit o destinaţie precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor domestice, creşterea copiilor, pacea şi tihna bătrânilor, influenţarea în sens pozitiv a vieţii oamenilor şi naturii“. Au interpretat colindele: „Colinda Fetei“, Colinda lui Pătru“, „Naşterea“, „Alditul colacului şi banilor“; ŞCOALA GIMNAZIALĂ ROŞIA. Membrii Ansamblului „Codrenii Bihorului“, îndrumaţi de prof. Daniela Gherlea şi Aurelia Marcon, ansamblu cu o bogată activitate artistică, au prezentat o suită de „danţuri“ populare: „Danţu Antoni, Ardeleanu, Bucureanu şi Găzdăceasca Răguti“; ANSAMBLUL FOLCLORIC „MOŞUŢ“ din Vadu Crişului. Multimedaliat la festivaluri şi concursuri naţionale a prezenta fragmente din „şezătoare“, obicei aflat de la nana Marişca Bucti şi de la baciul Gârz Vasile. Cu acest spectacol, ansamblul „Moşuţ“ a obţinut în acest an locul III la faza Naţională a Concursului „Cultură şi Civilizaţie“. Coordonatori: prof. Maria Mălai şi prof. Liana Boţ. Dacă înţelegem tradiţia ca pe o sumă de valori, dacă conştientizăm că ne naştem, trăim şi profităm de pe urma tradiţiei, în sensul larg al termenului, cel de totalitate a valorilor acumulate de societate la un moment dat, putem lega tradiţia de educaţie, credinţă, de cultură şi de toate domeniile vieţii, de noi înşine, devenind astfel responsabili pentru valorile pe care le creăm şi le transmitem celor care vor urma.
Prof. Maria Mălai
Prof. Liana Boţ
Prof. Nicu Răcuciu