Obiectivul, speranța, necesitatea și nerăbdarea ca elevii să revină cât mai repede toți în clase sunt incontestabile. Orice altă formă de școală este un surogat, deci un fals, cel mult cu valoare de înlocuitor, cu efecte negative pe termen lung.

Vorba e dacă revenirea elevilor trebuie să se producă neapărat în spațiile claselor. Nu se pot face ore în aer liber? Meteorologul e citat cu vorbele „da, a venit vara”. Se țin în aer liber de la alocuțiuni ale politicienilor la slujbe religioase. Dar școala?

Speculând, se poate observa că sezonul turistic întrucâtva s-a deschis, lumea a ieșit la plajă, în parcuri, la terase și se pregătesc ieșiri și mai largi, și mai lungi, în timp ce elevii au intrat în clase și se pregătesc de intrări și mai lungi, durata mersului la școală fiind prelungită.

Frenezia lăudabilă din ultima parte a anului școlar trecut și de la începutul celui actual de ținere în aer liber a orelor și a pregătirilor pentru examenele naționale s-a stins. Astfel s-a reconfirmat că școala noastră funcționează dominant sub formă de campanii. Pornise campania tabletelor, care a eșuat sau, în orice caz, a mai mers din inerție. A urmat campania identificării de spații în diverse instituții, utilizabile provizoriu pentru ținut în ele ore de școală. Această campanie a sucombat înainte de a începe, constatându-se că nu ar avea cine să țină ore la bucățile de clase ce ar fi rezultat din desfacerea ad-hoc a claselor întregi. Apoi a venit campania amenajărilor pentru ore ținute prin curți de școli, prin parcuri etc. A fost utilă și deci apreciabilă. S-a oprit fiindcă situația epidemiologică s-a agravat. Reluarea ei s-ar impune și ar fi cu folos.

Pe fondul relaxărilor și al revenirilor, se discută, se calculează, se măsoară pe alocuri până la a se trage cu dinții de fiecare procent de populare, de suprafață ocupată, de împingere a limitei de timp admise pentru funcționare – și e normal să fie așa – într-o mulțime de domenii și de locuri ale vieții cotidiene: horeca, teatre, stadioane, concerte, festivaluri etc. Nimic însă nu transpare în sensul acesta dinspre școală. Atât doar: se derulează ca o adiere peste ani dinspre întrecerile socialiste numerele cu zecimale anunțând noi și noi localități care-și schimbă culorile scenariilor în care-și duc viața, inclusiv viața școlii, rezultatul fiind că elevii pot reintra în clase.

Revenirea la școală nu s-o putea face și în curtea școlii? Evident, n-ar fi să iasă toate clasele în același timp, dar ieșirea pe rând, pentru lecții care se pretează la un asemenea cadru, ar face loc în interior pentru mult căutata distanțare fizică. Dacă sistemul cu numele încetățenit (adică înghițit) de hibrid nu mai este de acceptat în forma online acasă-în clasă, de ce nu ar fi de acceptat într-o formă adaptată interior-exterior?

Dacă tot se caută forme de folosire a curților școlilor după școală, de ce nu s-ar folosi ele și în timpul orelor de școală?

Dacă privim atât de insistent spre sistemele educaționale nord-europene, de ce nu am încerca și urmarea obiceiului de pe acolo de organizare a activităților afară cât mai mult, fără sinchiseală de starea vremii și de efectele ei de moment, gen udat, murdărit etc.?

Dacă tot avem fantezii (li se poate zice și năstrușnicii) legislative de felul număr minim garantat de zile de școală ori date decalate pentru vacanțe, început și sfârșit de an școlar, de ce nu am reglementa statul în bănci, în clase limitat la strictul necesar, în rest practicând activitățile școlare afară sau în interioare nu de școală, dar bune pentru învățătură, pentru adevărată școală altfel? În fond, informalul și nonformalul nu ar avea nevoie de cine știe ce reglementare pentru a fi valorificate în ceea ce ține de școala formală, a cărei necesitate rămâne fundamentală.