„Supravieţuim din ce primim, trăim din ce dăruim” (Carl Gustav Jung)
Legat de boomul informaţional de care aminteam într-o pastilă anterioară, nu există dată când caut ceva pe internet să nu ajung şi într-o aşa-numită zonă inspiraţională. De data aceasta, scenariul a fost următorul: pentru o viitoare formare cu profesorii am căutat răspunsuri la sintagma „o poveste a educaţiei”; aşa am dat peste un blog care avea tradusă din engleză o astfel de poveste cu tâlc, pe care, dorind s-o citesc şi în original, am accesat-o de pe site-ul http://www.inspire21.com/stories, unde există o zonă dedicată poveştilor din domeniul educaţie.
Din aproape în aproape, am identificat o trusă de „prim ajutor” pentru profesori amnezici, fiecare instrument al trusei permiţând repunerea relaţiei profesor-elev în termeni de normalitate şi parteneriat:
- Scobitoare – îţi reaminteşte să cauţi calităţile în elevii tăi; ai putea fi singurul profesor care spune ceva pozitiv pentru ei în acea zi.
- Bandă elastică – îţi reaminteşte că tu şi elevii trebuie să fiţi flexibili; lucrurile nu merg întotdeauna `n modul în care ne propunem, cu o abordare flexibilă putem însă depăşi blocaje.
- Plasture – îţi reaminteşte că rolul tău este mai amplu decât cel de a preda materia la o disciplină de studiu, trebuind să-ţi asumi şi rolul de vindecător al sentimentelor rănite, al viselor spulberate, fiind în acelaşi timp un bun ascultător şi un şi mai bun povăţuitor.
- Creion – îţi aduce aminte să fii recunoscător şi pentru aceasta e bine să ai o listă a lucrurilor, fiinţelor şi faptelor cărora/pentru care trebuie să mulţumeşti; obişnuinţa de a fi recunoscător trebuie să o formezi şi elevilor tăi.
- Radieră – îţi aminteşte să permiţi elevilor tăi dreptul la greşeală, pentru că greşeala este sursă de învăţare, iar aceasta poate fi ştearsă dacă este conştientizată şi se evită repetarea ei.
- Gumă de mestecat – îţi aminteşte că, uneori, rezolvarea unei probleme necesită timp de rumegare, deci trebuie să încurajăm elevii să depună eforturi să rezolve problemele cu care se confruntă şi abia apoi să le vorbim de optimizare; chiar şi sarcina cea mai dificilă se va putea rezolva dacă acorzi atenţia necesară.
- Cană cu ceai – îţi aminteşte că oricine – chiar şi profesorul, ba chiar şi elevul – are nevoie de timp pentru a se relaxa şi, de asemenea, timp pentru a socializa.
La lista anterioară aş mai adăuga, din experienţa proprie:
- Cană cu (o) cafea amară şi tare – îţi aminteşte că ce-ţi place nu trebuie să placă şi altuia.
- Ceas – îţi aminteşte când şi unde trebuie să te afli, dar nu rezolvă (încă) problema situării în mai multe locuri în acelaşi interval de timp (deci un instrument cu o utilitate limitată).
- Sacoşa cu lucrări – îţi aminteşte cum e ca după orele de curs să ai şi temă pentru acasă.
Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic, Bucureşti
