Toamna directorilor

În toamna pe care o traversăm, lumea școlii este marcată, printre altele, de frământările ocazionate de concursul pentru directori. Sunt tensionați de așteptarea rezultatelor acestuia cei care aplică pentru a obține funcția în cauză, dar și ceilalți profesori, care mizează pe reușita unui candidat sau a altuia. Profesorii seniori, ca unii care au trăit multe schimbări privind funcția de director, nu pierd ocazia de a da sfaturi și de a reaminti în­vățămintele care se pot trage din experiențele concursurilor trecute. Într-un fel, nimeni nu este indiferent. Relațiile umane sunt activate: atât simpatiile, cât și antipatiile intră în scenă, cu măști mai mult sau mai puțin proeminente.

Din presă știm că pentru cele 8.652 de funcții vacante publicate la nivel național (6.231 funcții de director și 2.421 funcții de director adjunct), au fost depuse un număr de 9.221 de dosare. Fiecare școală va avea, după cum se poate deduce, directorii ei.

La nivelul mentalului colectiv, funcția de director este privilegiată față de aceea a directorului adjunct. De aceea, concurența pentru prima poziție într-o școală este mai mare. Probabil că dintre candidații care vor obține punctaje mai mici la concurs, unii se vor mulțumi și cu o poziție secundară.

În calitate de conducător al școlii, directorul plin îndeplinește un rol de reprezentare instituțională. Într-o co­munitate mică, alături de primar și de preot, directorul școlii este una dintre figurile marcante ale locului. Cel puțin așa știam, într-o abordare istorică, că era încă de pe vremea ministeriatelor lui Spiru Haret.

Directorul – autoritatea amicală

Din scrierile lui Spiru Haret putem desprinde care erau așteptările pentru cel care îndeplinește onoranta funcție, astfel încât el să fie, în fapt, un director bun și respectat.

În portretul făcut directorului, apare, în primul rând relația pe care acesta o dezvoltă cu oamenii din școala sa. Față de dascălii școlii, în interacțiunile zilnice, el trebuie să fie o autoritate amicală: „Directorul va fi autoritatea amicală, patriarhală, având caracterul de intimitate, pe care nu-l poate avea o autoritate superioară, exterioară. Cu dânsul vor putea rezolva zilnic cestiuni care de cele mai multe ori nu capătă importanță decât când trec peste pragul școalei“ (Operele lui Spiru Haret, Vol. VII: Polemice și politice: 1887-1900, Ed. Comunicare.ro, București, 2010, p. 46).

Respectul la care aspiră și pe care trebuie să-l merite, în primul rând, pentru intențiile lui bune, „pentru că va fi gând în gând cu corpul profesoral al școalei“ (Operele lui Spiru Haret, Vol. IV: Parlamentare 1895-1899, p. 105). Este de așteptat „ca să fie un om cu autoritate nediscutată, ascultat și respectat de toți, profesori, părinți și școlari, nu numai ca reprezentant al autorității școlare superioare, dar și pentru capacitatea, tactul, dorul său de bine…“. Dar, în același timp, el trebuie să dispună de libertate maximă în „administrarea deplină și reală“, directorul „să fie responsabil în mod efectiv de administrația și de bunul mers al școalei“ (Vol. VII, p. 44).

O concluzie parțială permite o corelație între autoritate, responsabilitate, intenții de acțiune potrivite și relații umane funcționale.

O problemă corelată modului în care se exercită funcția de director este aceea a descentralizării învățământului. Dacă directorul doar execută ordinele venite de la forurile superioare (inspectorat, minister), nu are marja de libertate de a lua singur decizii, atunci autoritatea pe care o poate proba este îndoielnică. În opinia lui Spiru Haret, autoritatea directorului ar fi trebuit consolidată, pentru că el este parte din viața școlii pe care o administrează, știe din interior care este dinamica problemelor.

Centralizarea înăbușea inițiativa particulară și îl lipsea pe om de „stimulentul puternic pe care îl găsește oricine în mulțumirea sufletească de a se ști stăpân pe sine“ (Vol. VII, p. 279). În vremea respectivă se punea sub semnul întrebării dacă directorul poate să aplice sancțiuni: în unele opinii, sancțiunile erau îndreptățite doar dacă veneau de la minister.

Oare astăzi cum poate un director să aplice sancțiuni? Cu avizul Consiliului de Administrație al școlii, cu acordul reprezentantului de la primărie, cu avizul de la sindicat, pe baza discuțiilor cu persoana desemnată din partea Comitetului părinților pe școală, să ceară sfatul inspectorului care monitorizează unitatea de învățământ etc.?

Școlile au nevoie de administrație de sine stătătoare, nu numai pentru bunul mers al instituției în sine, ci și pentru binele comunității în general.

În acest sens, Spiru Haret preciza: „Descentralizarea presupune drepturi și datorii (…) Dacă descentralizarea este să se facă, ea trebuie făcută pentru toate interesele cu caracter local; și ce instituție are acest caracter mai mult decât școala?“ (Vol. IV, p. 246). Spiru Haret se referă, deci, la problemele implicate de autonomia comunelor și la faptul că școala este instituția care poate servi cel mai bine intereselor cu caracter local.

Directorul trebuie respectat atât la nivelul comunității unde lucrează, cât și de către cei care ocupă poziții mai înalte în ierarhia sistemului de învățământ. El nu este un simplu executant al ordinelor venite de la forurile ierarhic superioare. Putem subînțelege că, uneori în virtutea unor raporturi de putere dezechilibrate, directorul este pus în situații dificile, ca un mediator între lumea din afara școlii lui și oamenii din școală. Echilibrul între ordinele venite din exterior și posibilitățile interne de a le realiza presupune un efort de tip sisific. Bolovanul treburilor de rezolvat se rostogolește la nesfârșit, atât în timpul cursurilor, cât și în cel al vacanțelor.

Candidații la funcția de director, care trec toamna aceasta prin emoția con­cursului, ar trebui preveniți că greul ­începe abia după ce au promovat cu succes probele concursului.

Directorul nu este „un simplu intendent, un fel de slugă la dârloagă, cum zice proverbul“ (Vol. VII, p. 47), care execută ordinele de la inspector, de la primar, prefect ș.a.m.d.

Deși profesor, directorul joacă rolul de funcționar, el are îndatoriri organizatorice, răspunde pentru documentele birocratice ale școlii sale.

Directorul trebuie să fie un om care poate proba anumite calități, el ar trebui să dea dovadă de nu doar de tact, ci și de energie, dar mai cu seamă de experiență în lumea școlii, pe care o probează în lumina învățămintelor pe care le-a desprins din aceasta.

Privind alegerea directorului, apare dilema dacă el să fie selectat dintre profesorii școlii sau poate proveni și din afara respectivului colectiv didactic. Spiru Haret sugerează că e mai bine să fie „lăsat cât de larg cercul căutărilor“ (Vol. VII, p. 48). Aceasta deoarece se poate să fie ca­zuri în care din școală nimeni să nu dețină abilitățile necesare pentru a fi director. Un alt neajuns al situației în care directorul este unul dintre profesorii școlii este spiritul de colegialitate defectuos înțeles, ceea ce ar putea împiedica pe director să-și manifeste autoritatea în mod obiectiv în fața colegilor săi, cărora, eventual, se teme sau se jenează să le creeze neplăceri.

Activitatea directorului nu este ușoară; el se împarte între ceea ce se întâmplă în școală și solicitările din afara școlii, la care trebuie să răspundă. Centrul său de greutate e bine să rămână școala, orice neglijare a ceea ce are loc în școală produce efecte nedorite imediate.

Disciplina de care dă dovadă directorul e un exemplu pentru ceilalți profesori. Sub nicio formă directorul să nu se lase purtat de interesele străine școlii, chiar dacă vin pe căi ierarhic superioare.

În Circulara nr. 25.489 din 28 aprilie 1909 către inspectori și revizori pentru absențele directorilor, Spiru Haret arăta că: „S-a constatat că unii dintre directorii și directoarele școalelor primare părăsesc postul în timpul orelor de clasă, spre a se duce la primărie, la revizorat, la inspectorat (cei din orașele de reședință ale inspectoratelor), iar cei din Capitală și la Minister. (…) În absența directorilor, elevii clasei lor stau singuri ore întregi, iar învățământul și disciplina suferă; ba, adeseori, lipsa directorilor de la post se resimte și în celelalte clase“ (Vol. III, p. 75).

Spiru Haret se referă la directori și la directoare, este, cum am supune astăzi, atent la acordul de gen.

Este de așteptat ca directorii și directoarele să-și facă o anume ordine de prioritate în solicitările pe care le primesc, să nu piardă timpul pentru „afaceri de interes particular“, sau prin participare la „fel de fel de comisiuni și delegațiuni“. Ba mai mult, Ministerul nu doar recomandă, chiar interzice directorilor să părăsească postul, chiar dacă aparent este vorba tot de treburi de serviciu. Dacă totuși directorul este nevoit să plece din școală, el e obligat să consemneze în registrul de prezență acest fapt și să informeze și inspectoratul școlar de care aparține. Pentru absentarea nemotivată, directorului i se va reține din salariu. Cel puțin așa era pe vremea lui Spiru Haret.

Anumite dificultăți pe care le vor avea de întâmpinat directorii sunt surprinse încă de la începuturile învățământului. Fiecare, după experiența pe care o are în școala lui, va putea adăuga altele.

de Prof. dr. Cristina ȘTEFAN – Colegiul Național Spiru Haret București

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 23 / noiembrie 2021