Atunci când vine vorba despre titulari și suplinitori ne duce gândul în special la ceea ce se numește în sistemul de învățământ mișcarea personalului didactic, la cumplitul examen de titularizare care de-a lungul anilor a fost o adevărată povară pentru nenumărate cadre didactice, la extenuantul proces de transfer sau detașare a titularilor, la cărți și cursuri groase, îngălbenite de vreme pe care le citim și recitim neîncetat, la dosare, hărți, cozi infernale, nervi, bani cheltuiți pe copii xerox și legalizări, care pentru unii tind să revină în fiecare an cu precizia unei obsesii.
Departe de a fi doar atât, în opinia mea, pro­blematica titularilor și suplinitorilor din învățământul românesc reprezintă sursa pentru una dintre cele mai ascunse probleme pe care o presupune noțiunea de educație. Atunci când spun „una dintre cele mai ascunse probleme” mă refer la faptul că, în afară de aspectele precizate mai sus, avem impresia că acest subiect nu are niciun fel de legătură cu problema educației. Și totuși, legătura este una colosală având în vedere nedreptatea și rivalitățile care se nasc atunci când titularii și suplinitorii ar trebui, în mod normal, să facă schimb de roluri.
Cu teama și regretul că voi provoca o imensă supărare în rândul multor titulari, trebuie să afirm faptul că în societatea actuală există titulari incompetenți și suplinitori competenți.
Țin să precizez de la bun început faptul că acest articol nu are rolul de a generaliza, convinsă fiind că există o mulțime de titulari bine pregătiți, serioși, perseverenți și de bună-credință, la fel cum există suplinitori care efectiv nu sunt făcuți pentru a intra la clasă.
Cu toate acestea, ne confruntăm adesea cu o „avalanșă” de titulari care, profitând de statutul și siguranța pe care le-o conferă acest statut, fie „uită” să intre la clasă, fie manifestă o aroganță față de cei din jur, în special față de profesorii suplinitori. Stau și mă întreb uneori dacă aceste probleme ar trebui să existe, dacă este normal ca eu să tratez acum o problemă care în opinia multora ar fi catalogată ca fiind stupidă. Nu, nu cred că ar trebui să existe și împărtășesc în totalitate opinia care afirmă că problema este una lipsită de logică. Și totuși, aceste nereguli există și trebuie să le acordăm atenția cuvenită cu atât mai mult cu cât trebuie să dăm un semnal de alarmă care să spulbere mitul conform căruia toți titularii sunt capabili și toți suplinitorii incompetenți.
Cititorii mei trebuie să știe că vorbesc în cunoștință de cauză deoarece în cei aproape șapte ani de vechime în învățământ am văzut numeroase cazuri care îmi confirmă teoria pe care încerc să o susțin acum în fața dumneavoastră. Am văzut suplinitori tineri foarte interesați de meseria pe care o practică, care se străduiau din răsputeri să stârnească interesul elevilor pentru materia pe care au predat-o, care veneau la școală cu material auxiliar care să compenseze manualele uneori prea greoaie și plictisitoare pentru a prezenta vreo urmă de interes, care susțineau an de an examenul de titularizare și luau note mai mult decât onorabile, pentru ca anul următor să meargă din nou la examen pe motiv că în sistem nu există post de titular. Diferența dintre unii titulari și acești oameni este una singură: cei din urmă nu au avut norocul celor dintâi, cei din urmă au ajuns prea târziu și acum se hrănesc cu firimiturile lăsate de cei dintâi. Vi se pare corect? Mie, sincer, nu.
Vi se pare corect ca un titular să manifeste atâta lipsă de considerație față de materia pe care o predă încât să intre la clasă aproape zilnic la jumătatea orei pe motiv că avea multe alte treburi de rezolvat? Mie, sincer, nu.
Vi se pare corect ca același titular să nu accepte niciun fel de reproșuri din partea directorului, colegilor sau părinților pe motiv că aceștia vorbesc în necunoștință de cauză, iar dumnealui își face treaba în cel mai conștient mod cu putință? Mie, sincer, nu.
Vi se pare corect ca un om care obține la examenul de titularizare ani la rând note peste 8 și 9 să ia post de suplinitor, iar un om cu nota 7 să ia post de titular? Mie, sincer, nu, iar acest lucru rămâne și pentru mine, ca și pentru mulți dintre dumneavoastră, la statutul de enigmă.
Poate ne întrebăm cu toții ce este de făcut în acest caz? Ce ar trebui făcut pentru ca această problemă să dispară și să fie înlocuită cu o situație de normalitate? Eu cred că un profesor, indiferent de statutul pe care îl deține (titular sau suplinitor), trebuie să fie conștient că modelarea caracterelor unor adulți în devenire depinde în mare măsură de seriozitatea cu care dumnealui își tratează profesia. Însă în ceea ce privește problematica titularilor și suplinitorilor, cred că aceasta își poate găsi rezolvarea în eliberarea societății românești de sub jugul fraudei, al minciunii, al relațiilor și cunoștințelor, care continuă să mutileze în diferite forme principiile educației din învățământul românesc.
Prof. drd. Raluca COVACI,
Școala Gimnazială Anghel Saligny, Banloc,
Școala Gimnazială Livezile