Titu Maiorescu a trăit în perioada de modernizare a culturii române. Nu se folosea pe atunci termenul de „reformare”, căci multe domenii erau abia la început, învăţământul universitar, de exemplu. Dar după 1990, când au început reformele, pornindu-se uneori şi de la zero sau, în cele mai multe cazuri, ajungându-se aproape la zero, fără vreo referinţă specială la învăţământul universitar, ne tot amintim de corifeii vremurilor trecute pe care îi numim totuşi „reformatori”, de Titu Maiorescu şi de Spiru Haret. Dar mai cu seamă Titu Maiorescu ne tot apare în actualitate.
Acum se discută şi se tot protestează în legătură cu anumite reglementări din ţările nordeuropene, considerate până mai ieri ca cele mai avansate, demne de urmat şi aşa mai departe. Este vorba despre aşa-numitele „drepturi ale copilului”, despre care nu s-a prea auzit pe la noi. Se zice că au fost părăsiţi la noi aproape trei milioane de copii, ai căror părinţi au plecat în ţările calde să se „distreze” pe plantaţiile de căpşuni. Pe ceilalţi se povesteşte că îi bat părinţii până le zboară fulgii, pe unii îi violează, iar pe alţii îi omoară şi le aruncă trupurile la tomberoane, cel puţin aşa ni se spune la buletinele de ştiri. Ei bine, la nordici e altfel, şi zic unii c-ar fi chiar pe dos. Acolo copiii îşi bat părinţii. Și dacă nu le convine, îi reclamă şi-i părăsesc, de rămân aşa milioane de părinţi fără copii.
Dar există şi „drepturi ale studenţilor” şi „drepturi ale elevilor”, acestea fiind bine cunoscute la noi şi aplicate. Studenţii, de exemplu, le dau note profesorilor, iar elevii, după un scandal cu unul care umbla în genunchi, au cerut ca, dimpotrivă, profesorii să umble în genunchi în faţa elevilor. Iar manualele alternative să fie făcute de elevi, aşa cum vor aceştia, şi nu de profesori. Ceea ce înseamnă că au şi nordicii ce să înveţe de la noi.
Tradiţionaliştii noştri revoltaţi, cum le este obiceiul, au început să cârtească. Ce-ar zice oare Maiorescu dacă au auzi aşa ceva?
Ei bine, Maiorescu, domnilor, ar fi de acord! Mai mult, şi prin aceasta îşi dovedeşte actualitatea, el însuşi când era elev scria manuale pentru profesori. Cel mai vestit fiind un manual de logică pe care l-a scris când era elev la liceul Theresianum, din Viena: Grundriss der Logik fur osterreichische Gymnasien. Adică un manual (compendiu) de logică pentru gimnaziile din Austria, care pe vremea aceea era un imperiu. Și elevul Maiorescu îi scrie profesorului Robert Zimmermann, din Praga, care făcea pe vremea aceea manuale „alternative” de logică pentru gimnaziile Imperiului Austriac, despre cartea lui care, zice Maiorescu: „Mi se pare (şi această părere mi-au confirmat-o mulţi colegi, a căror judecată nu este lipsită de valoare) mai limpede şi mai atrăgătoare decât tratatul dumneavoastră”. Vedeţi cât de actual e Maiorescu!
S-ar putea spune că aceasta a fost o simplă glumă. A zis-o şi Maiorescu aşa, într-o doară. Realitatea este însă alta, căci elevul şi apoi profesorul Maiorescu a ţinut atât de mult la această carte, încât a mai lucrat la ea din 1858 până în 1898, adică mai mult decât a lucrat Goethe la Faust!
Se spune că ar fi realizat, cum zicea Eminescu, „cea mai bună scriere în această materie care-au apărut vreodat în limba românească”. Dar lucrurile nu se opresc aici. Și trebuie amintit, tot pentru actualitate, faptul că, până la urmă, Maiorescu a fost învinuit de plagiat, de meteahna care este, mai ales în zilele noastre, la modă. Au început tot felul de discuţii pro şi contra. Și era cât pe ce să se facă şi câteva comisii de anchetă. Ce a mai urmat se ştie. Titu Maiorescu a ajuns prim-ministru în 1913, an cu ghinion s-ar zice. Dar, n-o să credeţi, nici Maiorescu n-a demisionat din cauza plagiatului. Vă veţi întreba de ce? Pentru a fi mereu în actualitate!
Academician Alexandru SURDU