Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste a Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti a organizat simpozionul „Titu Maiorescu – Fondatorul culturii şi civilizaţiei româneşti moderne“. Prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la trecerea în eternitate a lui Titu Maiorescu (18 iunie 1917–18 iunie 2017), evenimentul se înscrie în Programul „Titu Maiorescu 100“, care dă substanţă Anului Titu Maiorescu – întregul an 2017, sub forma unui complex de manifestări ştiinţifice şi educaţionale: conferinţe, simpozioane, workshopuri, dezbateri, concursuri, ceremonii de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa unor personalităţi culturale şi ştiinţifice, editarea de publicaţii şi volume, un moment de meditaţie şi comemorare, precum şi o slujbă de pomenire la mormântul lui Maiorescu, de la Cimitirul Bellu. În ansamblu şi fiecare în conţinut, manifestările depăşesc ocazionalul prin aceea că se înscriu într‑o atitudine exemplară, cultivată la Universitatea „Titu Maiorescu“, de preţuire, valorificare şi continuitate în tradiţie, universitatea maioresciană dovedindu‑se o instanţă de educaţie, ştiinţă şi cultură care se dezvoltă sub semnul tutelar al patronului ei spiritual.
Datorie morală, spirituală, culturală

În contextul recentului simpozion omagial, decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste, prof. univ. dr. Sorin Ivan, a subliniat că „pentru universitatea care poartă numele lui Titu Maiorescu este o datorie morală, spirituală, culturală să‑i dedice o manifestare de ţinută intelectuală“. Totodată, a reliefat conexiunea cu manifestarea organizată la 15 februarie anul acesta, cu ocazia celebrării a 177 de ani de la naşterea lui Maiorescu (15 februarie 1840). La evenimentul comemorativ, profesorul Sorin Ivan a susţint expunerea „Titu Maiorescu, promotorul spiritului european şi al spiritului critic în cultura şi civilizaţia românească“. Perspectiva astfel deschisă a avut darul de a releva într‑un chip „totalizant o personalitate complexă prin spiritul său avansat în aria civilizaţiei, personalitate care a cuprins foarte multe ipostaze intelectuale – filosof, logician, jurist, literat, estetician, critic şi mentor literar, autor, şef de revistă şi de direcţie în cultură, om politic, deputat, lider de partid, ministru, prim‑ministru“. În acelaşi timp, a evi­denţiat decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste, spiritul european al lui Titu Maiorescu îşi găseşte un suport nici pe departe doar simbolic în traiectoria lui de viaţă: s‑a născut la Craiova, a făcut şcoala primară în oraşul natal, a început gimnaziul la Braşov şi l‑a finalizat, prin echivalare, la Viena, urmând marea Academie Terezianum, pe care a absolvit‑o ca şef de promoţie, şi‑a luat doctoratul la Giessen, după studii la Universitatea din Berlin cu echivalarea perioadei vieneze, a studiat apoi la Sorbona, a mers la Iaşi ca director de liceu, profesor, decan şi pe urmă rector la Universitate, a îndeplinit demnităţi ministeriale, inclusiv de prim‑ministru, la Bucureşti. Semnalând această evoluţie intelectuală prin treceri, recunoaşteri, continuităţi şi angajări într‑un spaţiu al şcolii de anvergură europeană, profesorul Sorin Ivan a făcut observaţia că „din câte vedem, Procesul Bologna din zilele noastre nu inventează nimic, ci recuperează un sistem de studii existent demult“. Format într‑un asemenea sistem, adresându‑se unui mediu universitar aflat el însuşi în curs de formare, precum şi unui public larg necesitând formare şi informare, Titu Maiorescu face dovada, potrivit sintezei reliefate din perspectiva profesorului şi cercetătorului de astăzi, a unui „echilibru între necesitatea de edificare a culturii române şi punerea unor baze estetice ale acesteia. Din spritul european decurge spiritul critic maiorescian, care‑i deschide o perspectivă asupra culturii naţionale“. Cu deosebire, a semnalat în continuarea expunerii sale profesorul Sorin Ivan, „spiritul critic maiorescian acoperă o mare arie de cuprindere, un teritoriu vast al culturii şi civilizaţiei româneşti, afirmându‑se în domenii fundamentale, de la cultivarea limbii române ca preocupare permanentă la literatura română, de la filosofia culturii la teoria formelor fără fond, de la popularizarea ştiinţei la polemica de ţinută“. Caracterizându‑l pe Titu Maiorescu, „fără a cădea în efuziuni“, drept „o figură providenţială, într‑un moment providenţial al culturii române“, prof. univ. dr. Sorin Ivan a încheiat cu o provocare la reflecţie: „În ce măsură Eminescu ar mai fi existat fără Maiorescu?“
Mare iubitor de bibliotecă, creator de proiecte, formator de discipoli

Din perspectivă universitară con­tem­porană, conf. univ. dr. Argentina Grămadă a supus atenţiei o meditaţie cu subiectul „Eterna întoar­cere la Titu Maiorescu“. Observaţia sa, ca titular al cursului având ca obiect scrisul academic, a fost aceea că „astăzi îi rostim numele din rutină sau din respect, iar studenţii preferă să îi cunoască opera mai mult pe cale virtuală“, în condiţiile în care Titu Maiorescu „a fost un mare iubitor de bibliotecă, un creator de proiecte şi un formator de discipoli“.
Preluând şi dezvoltând ideea de pe poziţie actuală, ambasadorul prof. univ. dr. Dan Mihai Bârliba a formulat o adevărată provocare pentru cei care activează intelectual sub spiritul tutelar maiorescian: „Fiecare dintre noi să ne propunem să devenim un discipol al lui Titu Maiorescu. Este onorant că îi purtăm numele pe frontispiciul instituţiei, dar să şi facem ceva în spiritul lui Maiorescu“. Recurgând la o trimitere în trecut, diplomatul de carieră s‑a referit la unul dintre iluştrii discipoli ai lui Titu Maiorescu – Petre P. Negulescu. Totodată, revenind în cotidianul cel mai tangibil, ambasadorul Bârliba şi‑a schiţat propriile reflecţii inspirate de poziţionarea Universităţii „Titu Maiorescu“ în ceea ce el anumit „topografia universitară“ a oraşului: într‑un spaţiu care de asemenea cuprinde Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ şi Universitatea „Nicolae Titulescu“, instituţii care, la rândul lor, perpetuează nume ilustre din epoci diferite ale culturii naţionale. „Maiorescu s‑a întors în trecutul românesc prin cultivarea poeziei populare, ca şi prin contribuţia la refacerea mănăstirii Curtea de Argeş. În acelaşi timp, îl văd în orice moment şi cu privirea îndreptată către mijlocul secolului XX, prin îndemnul la valorificarea reperelor oferite de forţe culturale precum Germania, Franţa“, a conchis profesorul Dan Mihai Bârliba.
La rândul său, prof. univ. dr. Dumitru Gheorghiu, prorector al Universităţii „Titu Maiorescu“, a evocat clarviziunea de mentor a lui Maiorescu, argumentând prin îndrumările şi deschiderile oferite tinerilor (la acea vreme) Simion Mehedinţi şi Petre P. Negulescu, deveniţi ei înşişi repere ale ştiinţei şi gândirii româneşti.
Perpetuarea moştenirii spirituale maioresciene ca datorie a generaţiilor care se formează astăzi a fost reiterată şi de prof. univ. dr. Valentin Pau, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii „Titu Maiorescu“. Ca suport generator de obligaţii morale şi de energie creatoare, el a rememorat căutări şi întrebări ale grupului de iniţiativă din momentele de început ale instituţiei, una dintre primele investiţii private din învăţământul nostru superior. „Problema este dacă, după 27 de ani, noi respectăm acest nume, ales atunci“, a spus profesorul Pau, lansând propunerea organizării unor cursuri de maiorescianism adaptate fiecărui domeniu de studii din universitate.
Un demiurg

Într‑un corolar al reuniunii omagiale, prof. univ. dr. Iosif R. Urs, preşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti, a remarcat că „personalitatea lui Maiorescu a trecut oarecum neobservată pentru generaţii întregi“, astfel încât cinstirea personalităţii şi revalorificarea operei lui se dovedesc absolut actuale. „Este fascinant să pătrunzi viaţa şi creaţia acestui om. Este o datorie să facem ceva ca ele să rămână în conştiinţa generaţiilor care vin. Titu Maiorescu este un demiurg“, a conchis profesorul Iosif R. Urs.
F. IONESCU