
Foto: Alex Damian
Tinerii performeri finaliști ai Concursului Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian au obținut următoarele rezultate:
- Premiul I, 15.000 de euro net – Roman Lopatynskyi, Ucraina, care a interpretat Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms, acompaniat de Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, sub bagheta dirijorului Christian Reif
- Premiul II, 10.000 de euro net – Tatiana Dorokhova, Rusia, care a interpretat Concertul nr. 1 în re minor pentru pian și orchestră op. 15 de Johannes Brahms
- Premiul III, 5.000 de euro net – Evgeny Konnov, Rusia, care a interpretat Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian și orchestră op. 23 de Piotr Ilici Ceaikovski
Laureaților li se va oferi șansa de a concerta în edițiile 2025 și 2026 ale Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, precum și în concerte organizate în cadrul stagiunilor filarmonicilor din țară. Casa de Discuri Electrecord le oferă câștigătorilor premiilor întâi de la toate secțiunile oportunitatea de a înregistra lucrări de George Enescu, cu posibilitatea de a fi transpuse pe un album dublu dedicat.
Juriul Secțiunii de Pian a fost format din pianiștii Lilya Zilberstein (președinte), Luiza Borac, Dana Borșan, Sina Kloke, Vovka Ashkenazy, Andrei Pisarev, Simon Trpčeski, Alexander Shtarkman și managerul Martin Campbell-White.
Trofeele Concursului Enescu 2024 sunt realizate de către artistul Mihai Băncilă.
Premii speciale:
- Premiul Radu Lupu pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de George Enescu, 3.000 euro net – Roman Lopatynskyi, care a interpretat Sonata nr. 3 în re major op. 24
- Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse Bulz pentru pian de Diana Rotaru, 2.000 de euro net – Tatiana Dorokhova
- Premiul Constanța Erbiceanu, oferit de Fundația Culturală Erbiceanu, unui concurent român, 2.500 de euro net – Alexa Stier
- Premiul Publicului, 1.000 euro net – Evgeny Konnov, votat de un public din 15 țări: Malaysia, Croația, Kazahstan, Estonia, Argentina, Macedonia de Nord, Elveția, Austria, Spania, Ucraina, Italia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Germania și România.
Prezentarea laureaților
Roman Lopatynskyi s-a născut în 1993, la Kiev și este unul dintre cei mai apreciați tineri pianiști din Ucraina. Este laureat a peste 20 de competiții internaționale de pian, precum Concursul Internațional de Pian Hamamatsu, Concursul Internațional de Pian Ferruccio Busoni din Bolzano, Concursul Internațional pentru Tineri Pianiști în Memoria lui Vladimir Horowitz din Kiev, Concursul Internațional Arthur Rubinstein Piano Master.
Din 2017, Roman Lopatynskyi este membru al Academiei Festivalului Heidelberg. Este invitat frecvent să cânte în săli de concerte și la festivaluri internaționale renumite, precum Ginza Hall din Tokyo, Steinway Hall din New York, Festivalul Internațional de Pian Mariinsky din Sankt Petersburg, Festivalul Next Generation Classic din Bad Ragaz, Festivalul de Muzică Heidelberger Frühling, și a colaborat cu succes cu Orchestra Simfonică Națională și Filarmonica Națională din Ucraina, Orchestra Simfonică din Tokyo, Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii Germane Saarbrücken Kaiserslautern, Orchestra dell’Arena di Verona și Filarmonica Teatrului din Bologna. De asemenea, a debutat la Musikverein și la Konzerthaus din Viena.
Tatiana Dorokhova s-a născut în 1991 în Volgograd, într-o familie de muzicieni. A început să cânte la pian la vârsta de 6 ani și a absolvit în 2006 Școala de Muzică pentru Copii nr. 14 din Volgograd (la clasa profesoarei Anna Cherfas), urmată de Școala Centrală de Muzică a Conservatorului de Stat Ceaikovski din Moscova (la clasa profesorului Alexander Mndoyants). De asemenea, a participat la cursuri de măiestrie cu muzicieni remarcabili, precum Dmitri Bashkirov, Paul Badura-Skoda, Dina Yoffe, Leon Fleisher sau Richard Goode. Tatiana Dorokhova este laureată a numeroase concursuri internaționale și a luat parte la înregistrarea seriei de CD-uri “Antologia muzicii pentru pian a compozitorilor sovietici și ruși”, lansată de casa de discuri Melodiya.
Evgeny Konnov s-a născut în Circik (Uzbekistan) în 1992 și a studiat cu profesorii Georg Friedrich Schenck, Evgenia Rubinova, Jan Jiracek von Arnim, Albert Mamriev și Christoph Hammer. Este laureat al mai multor concursuri internaționale, printre care: Premiul I la Concursul Internațional de Muzică Maria Canals, ediția 64, Premiul I la Concursul Internațional de Pian Unisa, ediția a XIV-a, și premiul I la Concursul Internațional de Pian Ettore Pozzoli, ediția 31. Evgeny Konnov a concertat în săli de concerte importante, precum Konzerthaus și Musikverein din Viena, Gasteig din München, Palau de la Música Catalana din Barcelona, Auditoriumul Adán Martín din Tenerife, Casa da Música din Porto, Sala Cortot din Paris etc.
A cântat cu Orchestra Simfonică din Madrid, Orchestra Simfonică din Tenerife, Orchestra Filarmonicii Johannesburg, Orchestra Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, Orchestra Națională Jove din Catalonia, Orchestra Simfonică din Sanremo, Orchestra Filarmonicii din Portugalia.
Alexa Stier este născută în Satu Mare, România, în 1997. Descrisă de New Britain Herald drept „pur și simplu fenomenală”, a concertat ca solistă cu ansambluri precum Orchestra Națională Regală a Scoției (Marea Britanie), Orchestra Simfonică New Britain (SUA) și Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania (România). Alexa Stier a câștigat Premiile I la Concursul de Pian Sheepdrove din Marea Britanie și la Concursul de Concerte Virtuoso & Belcanto din Lucca. A obținut Premiul III, Premiul Publicului și Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări comandate la Concursul Internațional Olivier Messiaen și Premiul Maurice Ohana la Concursul Internațional de Pian din Orléans. Alexa Stier este fondatoarea și directorul artistic al Festivalului de Muzică de Cameră ContemporArt din orașul ei natal, Satu Mare. Și-a finalizat studiile de licență la Conservatorul Regal din Scoția ca studentă a lui Fali Pavri și studiile de master cu Boris Berman și Wei-Yi Yang la Yale School of Music, SUA, unde în prezent este doctorand.