Tinerii din segmentul de vârstă 18-24 de ani reprezintă categoria la nivelul căreia apare cu cea mai mare pondere excluderea ideii de căsătorie în acest an: în proporție de 70%, tinerii de această vârstă subiecți ai studiului „Cum arată planurile românilor pentru 2023”, realizat de compania de cercetare de piață full-service Reveal Marketing Research, declară că nu au planuri să se căsătorească sau să se logodească.
Nivelul de optimism scade cu înaintarea în vârstă
Studiul arată că în legătură cu 2022 este declarat cel mai mare grad de satisfacție comparativ cu ultimii trei ani: în proporție de 54%, un an satisfăcător la nivelul general al respondenților, față de 24%, anul 2020 și 22%, anul 2021.
Gradul de optimism pentru 2023 este exprimat descendent, pornind de la cei mai tineri subiecți ai studiului. Tinerii între 18 și 24 de ani reprezintă segmentul care-și declară în cea mai mare măsură optimismul pentru acest an: în proporție de 76%. La persoanele de peste 55 de ani, optimismul este exprimat într-o pondere de 18%. În ansamblu, 48% dintre respondenți se declară optimiști cu privire la 2023, în timp ce 15% se declară pesimiști. Cel mai frecvent invocat motiv de optimism rezultă a-l reprezenta îmbunătățirea situației financiare personale comparativ cu anul trecut: 43%. Nivelul de pesimism este cel mai mult alimentat de perceperea ca obiective greu de atins a îmbunătățirii situației economice a țării (de către 46% dintre cei chestionați) și a diminuării nivelului de corupție (de către 67% dintre respondenți).
Tinerii de 25-34 de ani, interesați în cea mai mare măsură de dezvoltarea profesională
Dezvoltarea profesională este declarată ca importantă de către tinerii de 25-34 de ani într-o măsură mai mare decât de către celelalte categorii de vârstă: 21%, față de 12%, ponderea ca importanță la nivelul eșantionului. Aceiași tineri de 25-34 de ani se declară peste medie interesați să investească timp în cursuri de dezvoltare personală și profesională: în proporție de 15%, media eșantionului fiind 8%.
Schimbarea locului de muncă în 2023 este declarată ca obiectiv îndeosebi de către tinerii între 18 și 34 de ani: pondere 32%, la nivelul eșantionului dorința de schimbare fiind declarată în proporție de 23%; în proporție de 50%, subiecții sondajului vor să își păstreze actualul loc de muncă, înspecial, persoanele cu vârsta între 35 și 55 ani: 59%.
În ansamblu, studiul arată că cele mai mici scoruri de satisfacție au fost date în 2022 de nivelul de mulțumire cu locul de muncă (48%) și de situația financiară prezentă (37%).
Reveal Marketing Research precizează că studiul „s-a desfăşurat online în perioada 28.12.2022-01.01.2023 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet din mediul urban și rural. Mărimea eșantionului a fost de 1005 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%”.
Detalii: https://reveal.ro/reveal-trends/studiu-planuri-2023/