Module. Nu semestre, nu trimestre.

În 30 martie, ministrul Educației a mutat surprinzător și spectaculos pe tabla „jocului cu mărgele de sticlă“ al Școlii, punând pe masă – aparent din senin, out of blue thin air – organizarea anului școlar preuniversitar într-un mod fără precedent pe plaiurile noastre eterne și fascinante. O săptămână mai târziu, în 4 aprilie, Ordinul privind structura anului școlar 2022-2023, ce consfințește normativ alternarea modulelor de învățare de câte 6-8 săptămâni cu module de repaus (scurte vacanțe), începerea școlii în 5 septembrie și prima vacanță în octombrie a fost publicat în Monitorul Oficial. O mișcare de politici publice executată chirurgical, impecabil din punct de vedere politic, lăsând bouche bée – cel puțin în ziua anunțului ministe-rial făcut în conferință de presă – pe toți cei care puteau rămâne cu gura căscată, năuciți de surpriză: de câte ori până atunci conversația (citește gâlceava) publică fusese despre altceva decât despre trimestre–semestre/semestre-trimestre și tot așa? Răspuns corect: niciodată.

Șah-mat!…

For better or worse!… Și de aici începe adevărata Conversație!…

Young ladies first!… Mai întâi, Antonia Pup – recent ex-președintă a Consiliului Național al Elevilor, rebelă așa cum e minunat la vârsta ei, inteligentă până la cer și înapoi, extrem de riguros documentată în fiecare circumstanță formală, altminteri un acerb critic al Sistemului – a caracterizat sclipitor mișcarea ministerială, postând instant feedback-ul său:

Pentru prima oară într-un an și jumătate, ministrul Cîmpeanu arată că nu are atât sprijin politic degeaba.

Noua structură a anului școlar 2022-2023 respectă curba de efort, oferă autonomie școlilor și mână liberă profesorilor buni să facă ceea ce se pricep să facă – școală bună. Timpul consumat în încheiatul mediilor pe repede înainte se transformă în timp de învățare câștigat. Se câștigă zile de școală în plus, dar cu mai multe vacanțe, mai dese. Copiii, mai ales cei dezavantajați, vor fi decuplați de la învățare mai puțin timp. După atâtea luni de absență de la decizii politice ambițioase + multe gafe, e firesc să tot auzim, pe mai multe voci, faptul că „sistemul vrea calitate, nu cantitate“. Dar „calitatea/reforma/schimbarea/transformarea“ nu o face ministrul Educației din biroul său, ci fiecare profesor, elev, părinte în parte, cu har, disciplină, exigență.

Take it or leave it.

Detalii, aici.

Pe românește, Antonia spune așa: este acum la îndemâna curajului, inspirației și asumării tuturor constituantelor relevante pentru Educație valorificarea în cel mai eficient mod cu putință a organizării modulare a anului școlar.

Sau nu. Și atunci vom continua să contemplăm nătâng drobul de sare – au-au-au, vai-vai-vai!… aia nu – aia nu – ailaltă-nu!… – lamentându-ne tâmp așa cum știm atââât de bine a face, în loc să luăm taurul de coarne curajos, și să facem ce avem de făcut.

În ce mă privește, detaliez și eu analiza mea, în bună rezonanță cu mesajul citat mai sus. În paranteză fie spus, ca anecdotică de proces, notific pentru conformitate următorul aspect: de multe ori sunt invitat să comentez în presa scrisă, la radio ori în emisiuni de televiziune teme la zi din Educație – dar atât de multe solicitări cum au fost cele venite buluc într-o singură zi, 30 martie, eu nu am primit niciodată până acum.

Rezumând și ordonând logic-critic opiniile deja formulate în spațiul public la TVR 1, RFI România, Digi 24 și Gândul, eu spun DA, în principiu: modularizarea anului școlar este un pas înainte, important, pentru că de undeva trebuia început. În momentul de față, sistemul clasic este depășit, încremenit profund în paradigma sa comunistă, pârâie din toate încheieturile și are nevoie de o serie de „lovituri de grație“ de fond, pentru a se reinventa într-un sistem public de educație de secol XXI pentru copii de secol XXI. Iar aceasta este, clar, una dintre ele.

De fapt, ceea ce a făcut ministrul Sorin Cîmpeanu este, din punctul meu de vedere, a doua mare mutare strategică, de data aceasta aplicată întregului Sistem în ansamblul său, după prima pe care a făcut-o anul trecut, când a dat lumină verde școlilor-pilot. „Arderea corăbiilor“ începe, la nivel de Sistem, cu această mișcare surprinzătoare, spectaculoasă, care are și puncte tari și vulnerabilități – un cu totul alt aranjament de proces față de cel cu care am fost obișnuiți zeci și zeci de ani la rând.

Cred că lucrurile pe care ministrul le-a anunțat, și le va face, nu sunt rele sau bune per se. Problema este ca ele să nu devină formă fără fond, pentru că școala pe bune pe care copiii au a o face nu este definită public, încă. O fi fiind ea întinsă pe planșe prin diverse laboratoare de gândire educațională, pe mese de proiectare, dar deocamdată eu nu am auzit nimic relevant despre esența școlii, structural diferită de cea de acum – adică modelele curriculare, conținuturile și programele școlare definitorii pentru -viitorul școlar sănătos al copiilor noștri.

Esențial este ce facem. Ce fel de carte facem într-o astfel de structură. Pentru că un an școlar structurat pe cinci module, suprapus peste același fel de carte depășit de vremuri pe care copiii îl fac de zeci de ani este nucă în perete și formă fără fond. Nu are nevoie școala asta, depășită de timp, de acum, de un astfel de model de an școlar ca să fie mai bună – pentru că, pur și simplu, structural nu are cum, indiferent pe câte perfuzii o mai ținem. Importantă din punctul meu de vedere, esențială, strategică este transformarea de model curricular, de planuri-cadru și de programe școlare. Or, deocamdată, această conversație este pusă între paranteze.

Din fericire, Sistemul a comis o clipă astrală anul trecut, atunci când a dat cale liberă primelor cinci școli publice să funcționeze în sistem de școli-pilot. Iar aici prestația spectaculoasă, ieșită și în spațiul public, a fost a Colegiului Național Gheorghe Lazăr, care a avut curaj și inspirație să modifice structura clasei a XII-a pentru cei 250 de copii ai lor.

O structură de an școlar modulară, așa cum este cea propusă recent, are me-nirea să sprijine, să propulseze, să amplifice componentele pozitive ale unor mo-dele curriculare deștept croite. Dar, deocamdată, aceste modele curriculare, la scara întregului sistem, nu există. Prin urmare, mă aștept ca următoarea conversație esențială să fie deschisă rapid, acum, imediat și să aibă în vedere, așa cum spuneam, planurile-cadru, modelele curriculare, programele școlare adecvate de secol XXI, proiectate apoi folosind această presiune a structurilor modulare.

Dacă este să întorc într-un fel așa ar-gumentul și să văd partea plină a paharului, eu mă aștept ca – începând cu anul școlar 2022-2023, când această structură modulară ar urma să intre în funcțiune că așa a fost anunțată – ea să însemne încă o presiune cât de mare posibil pe ceea ce înseamnă reinventarea din rărunchi a sistemului. O presiune care să determine sistemul să abandoneze actualul status quo și să pornească o proiectare curajoasă, modernă, așa cum școlile-pilot deja au început să execute.

În acest context, mai adaug o notă strategică din mesajul ministerial, rostită apăsat și repetată mult, care mie mi-a reținut atenția: Școlile au libertatea să… Profesorii au libertatea să… Prin urmare, jucătorii esențiali în acest proiect sunt comunitățile școlare: directorii și profesorii – sigur, în parteneriat cu părinți, cu elevi. Dar nu părinții și elevii fac școala, în primul rând, ci Oamenii Școlii, care au această menire prin însăși profesia lor.

Cele mai importante două lucruri care s-au întâmplat cu școlile-pilot și care pot fi transpuse și luate consistent în considerare adăugând și această transformare modulară a structurii anului școlar sunt următoarele: 1) că școlile și-au asumat direct proiectarea curriculară, și 2) că modelele propuse au primit lumina verde printr-un articol extrem de curajos, prezent în fiecare Ordin de Ministru ce con-sfințește funcționarea lor, articol ce aprobă școlilor derogările și excepțiile pe care ele le-au cerut pentru a-și face proiectare curriculară de secol XXI.

Prin urmare, dacă cinci școli publice au putut să ceară și au avut curaj să ceară derogări și excepții de la ceea ce înseamnă normative (comuniste, în ultimă instanță) de funcționare și acestea li s-au aprobat, atunci de ce n-ar fi posibil acest lucru și la scara întregului sistem?

La urmă, lecția de final.

Marian STAȘ – expert în educație

Articolul integral poate fi citit în Tribuna Învățământului, nr. 28-29 – aprilie-mai 2022