Inteligenţa reprezintă capacitatea generală de a acţiona, de a gândi raţional şi de a avea relaţii eficiente cu mediul. Inteligenţa, ca şi concept critic, a fost îndelung studiată. Primele teorii psihologice considerau că indivizii deţin în măsuri diferite o inteligenţă generală şi fixă, echivalată cu abilităţile de gândire şi concretizată  în cât de bine şi cât de mult învaţă un individ. Teoriile moderne avansează ideea unui intelect multiplu care explică diferenţele individuale prin profilurile unice de inteligenţă ale fiecăruia. Inteligenţa este văzută astfel ca fiind multidimensională şi dinamică.
O teorie în domeniul cercetării inteligenţei este cea susţinută de Cronbach şi Snow, care argumentează că eficienţa abordărilor instrucţionale este diferită datorită aptitudinilor specifice ale subiecţilor care învaţă. Ca un corolar al acestora, apare Teoria Inteligenţelor Multiple a lui Howard Gardner, profesor al Universităţii Harvard, dar şi al Facultăţii de Medicină din Manachusetts, SUA, care consideră consideră că există opt forme distincte ale inteligenţei.
Gardner a pornit de la ideea că unii copii cu un coeficient ridicat de inteligenţă nu au rezultate bune la şcoală. El consideră că numai datorită unei prejudecăţi occidentale se valorizează în şcoală abilităţi lingvistice şi logico-matematice. Gardner este cel care include în categoria „inteligenţă“ ceea ce în mod tradiţional este considerat doar ca talent/capacitate. În viaţa adultă, absolvenţii a diverse şcoli sunt confruntaţi cu rezolvarea unor sarcini  care solicită multiple abilităţi, ceea ce face ca uneori succesul din şcoală să nu poată fi urmat de un succes profesional. De aici, necesitatea de a stimula toate aceste abilităţi, pentru a pune cu adevărat în valoare potenţialul individului.
Howard Gardner consideră că unul dintre marile neajunsuri ale psihologiei genetice piagetiene este reprezentat de considerarea inteligenţei ca un tot, ca o aptitudine generală. În locul viziunii unilaterale asupra intelectului, Gardner propune o viziune plura­listă, care valorifică toate faţetele activităţii cognitive. În viziunea sa, „inteligenţa este capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse care sunt valorizate de cel puţin o cultură“. Domeniile în care se situează aceste probleme sunt diverse: ştiinţă, literatură, artă, politică etc.; natura problemelor, precum şi a produselor corespunzătoare, poate fi de asemenea diversă.
Este de remarcat abordarea flexibilă a conceptului de inteligenţă, unul dintre cale mai controversate atribute umane. Văzând în ea o promisiune de potenţial bio-psihologic, Gardner subliniază omniprezenţa acesteia la toate fiinţele umane care contribuie la acte de creaţie. Faptul că domeniul sau câmpul de manifestare determină inteligenţa care este valorizată subliniază importanţa actului edu­cativ în dezvoltarea uneia sau mai multora dintre inteligenţele umane, în funcţie de oportunităţile şi posibilităţile de dezvoltare.
Cercetând modul în care oamenii rezolvă problemele, Gardner a ajuns la concluzia că există opt tipuri de inteligenţă (chiar nouă) care se pot defini pe baza a zece criterii  dintre care cele mai importante par a fi: manifestarea respectivei abilităţi de la începutul existenţei omenirii; existenţa unui sistem propriu de simboluri (cuvinte, numere sau un limbaj specific); să se cunoască în care parte a creierului este localizată inteligenţa respectivă.
Pe baza criteriilor enunţate, Gardner a izolat  cele opt inteligenţe. Acestea sunt:
Inteligenţa verbală/lingvistică
Înţeleasă ca aptitudine a cuvântului, este capacitatea de a folosi cu uşurinţă limba pentru a exprima şi înţelege realităţi complexe, respectiv capacitatea de a rezolva probleme şi a dezvolta produse cu ajutorul codului lingvistic. Cei care o posedă manifestă o mare sensibilitate pentru înţelesul şi ordinea cuvintelor, sonoritatea şi ritmurile limbii.
Inteligenţa logică/matematică
Dominanţa acesteia determină analiza cauzelor şi efectelor, înţelegerea relaţiilor dintre acţiuni, obiecte şi idei. Abilităţile de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi de a efectua operaţii logice complexe, de a opera cu modele, categorii, relaţii, de a grupa şi ordona date şi de a le interpreta, de a efectua raţionamente reprezintă caracteristici care ies în evidenţă în cazul acestei inteli­genţe, împreună cu abilităţi de gândire deductivă şi inductivă şi capacităţi critice şi creative de rezolvare a problemelor.
Inteligenţa muzicală/ritmică
Aparţine persoanelor care gândesc în sunet, ritmuri, melodii şi rime, sunt sensibile la tonalitatea, intensitatea, înălţimea şi timbrul sunetului şi au capacitatea de a rezolva probleme şi de a crea produse cu ajutorul funcţiilor auditive.
Inteligenţa vizuală/spaţială
Înseamnă a gândi în imagini şi a percepe în acurateţe lumea vizuală. Abilitatea de a vizualiza, de a percepe spaţiul, de a rezolva probleme şi de a crea produse cu ajutorul reprezentărilor mentale, al simbolurilor grafice, al graficelor, diagramelor, precum şi al imaginilor şi al culorilor. Acest tip de inteligenţă poate fi prezent şi la persoanele lipsite de vedere, nefiind atribuit strict analizatorului vizual.
Inteligenţa naturalistă
Este specifică persoanelor care înţeleg lumea naturală, iubesc plantele şi animalele, au abilitatea de a recunoaşte şi clasifica indivizi şi specii şi de a stabili relaţii ecologice. Constă în capacitatea de a rezolva probleme şi de a crea produse cu ajutorul reprezentărilor despre mediul înconjurător, a unor elemente ale acestuia şi a schimbărilor din mediu.
Inteligenţa corporală/kinestezică
Are ca dominantă gândirea în mişcări şi folosirea corpului în moduri sugestive şi complexe. Implică simţul timpului şi al coordonării mişcărilor întregului corp şi ale mâinilor în manipularea obiectelor, graţie anumitor strategii şi abilităţi cognitive. Se subliniază prin aceasta legătura existentă între acţiunile mentale şi cele fizice.
Inteligenţa intrapersonală
Determină o gândire şi o înţelegere de sine; constă în capacitatea de a comunica permanent cu propria lume interioară, de a construi o reprezentare de sine precisă şi a o utiliza în rezolvarea problemelor, dezvoltarea produselor graţie introspecţiei, cunoaşterii şi înţelegerii de sine, a conştientizării propriilor sentimente, trăiri, stări interioare, emoţii, intenţii, motivaţii, interese. Acest tip de inteligenţă ajută la înţelegerea propriei personalităţi şi la „colaborarea“ cu sinele.
Inteligenţa interpersonală
Este înţeleasă ca fiind capacitatea de a comunica permanent cu lumea exterioară, de a rezolva  probleme şi de a crea produse graţie empatiei, cunoaşterii şi înţelegerii altor persoane, a conştientizării sentimentelor, trăirilor, stărilor interioare, intenţiilor, motivaţiilor, intereselor, modurilor de interacţiune specifice celorlalte persoane şi graţie interacţiunii/relaţionării cu alţii. Inteligenţa interpersonală implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane din societate.
Inteligenţa existenţială
Reprezintă cel de-al nouălea tip de inteligenţă izolat de Gardner, dar pentru că n-a reuşit să determine care zonă cerebrală este responsabilă de activitatea ei, nu a fost recunoscută. Aceasta înseamnă acea modalitate de cunoaştere a lumii caracteristică filosofilor, celor care pun întrebări despre sensul fericirii, începutul universului etc. Probabil că şi spiritualitatea aparţine acestui tip de inteligenţă.
Orice tip de inteligenţă constituie un potenţial bio-psihologic. Anumite inteligenţe sunt bine dezvoltate (sunt „tari“, „promit“), altele mai puţin dezvoltate (sunt „slabe“, „în risc“). Individul posedă o colecţie de inteligenţe care îi conferă un profil unic. Se poate ca niciuna din inteligenţe să nu fie în mod special dezvoltată şi totuşi combinaţia lor să asigure un debuşeu de succes în viaţa profesională.
Ceea ce reiese evident este că: gândim, învăţăm şi creăm în moduri diferite. Dezvoltarea potenţialului nostru depinde de ceea ce învăţăm şi de cum învăţăm cu inteligenţa noastră specifică. Inteligenţa este fluidă, nu este fixă. Experienţa bogată şi variată amplifică inteligenţa.
Expuşi fiind unei game variate de oportunităţi de învăţare, automat ne-o vom alege pe care ne convine cel mai mult pentru o învăţare eficientă. Performanţele în învăţare vor fi astfel, în mod evident, amplificate. Limitarea şanselor la experienţele de învăţare poate duce la reducerea unei inteligenţe, ştiut fiind că acele zone ale creierului uman care nu sunt folosite se dezactivează, ducând la reducerea potenţialului de învăţare.¹  (¹Ghid – „Instruirea diferenţiată, aplicaţii ale teoriei inteligenţelor multiple“, 2001, p. 17;)
Un element esenţial în aplicarea Teoriei Inteligenţelor Multiple pentru alegerea strategiilor didactice la clasă este cunoaşterea profilului de inteligenţă a elevilor, aflarea punctelor „tari“ şi „slabe“ ale acestora. Propunerea lui Gardner este de a expune de timpuriu elevii unor medii diferite de învăţare, aparţinând domeniilor care determină inteligenţe diferite. Copiii se vor orienta spre acelea care se potrivesc inteligenţei/inteligenţelor care „promit“, evitând domeniul inteligenţelor „în risc“.
La clasa a II-a, la obiectul limba română, am folosit Teoria Inteligenţelor Multiple, în diverse situaţii de învăţare. Una dintre acestea a fost în fixarea  unor semne de punctuaţie: punctul, virgula, semnul întrebării şi semnul exclamării. Am abordat această temă pe parcursul a opt zile, în fiecare zi din perspectiva unei alte inteligenţe:
JOI: Inteligenţa lingvistică
Am prezentat o explicaţie verbală a funcţiei semnelor de punctuaţie:

 
Elevii citesc propoziţii care conţin exemple cu fiecare semn.
Elevii completează o fişă de lucru, cu completarea semnelor de punctuaţie lipsă:
Elena s-a întâlnit cu Ana ⃝ Elena îi spune Anei ⃝
– Ana ⃝ vrei să mergi cu noi în excursie ⃝
– Cine mai vine ⃝
– Maria ⃝ Emilia ⃝ Ancuţa ⃝ Dan şi Mircea ⃝
– Dragii mei ⃝ vă răspund mâine la această întrebare ⃝
– Nu uita că vrem să vii ⃝ Ana ⃝
VINERI: Inteligenţa spaţială
Am prezentat elevilor imagini grafice care să corespundă ca înţeles şi formă fiecărui semn:  – punctul – un cap de copil;
– virgula – un profil de fetiţă;
– semnul întrebării – un chip întrebător;
– semnul exclamării – un chip speriat.
Elevii îşi creează propriile imagini, pe care le plasează în propoziţii.
LUNI: inteligenţa kinestezică
Elevii îşi folosesc propriile corpuri pentru a configura diferite semne de punctuaţie, în timp ce patru elevi citesc propoziţii care cer folosirea anumitor semne:
– punctul –  trupul ghemuit;
– virgula – trupul aplecat într-o parte;
– semnul întrebării – trupul aplecat în faţă;
– semnul exclamării – trupul aplecat pe spate.
MARŢI: inteligenţa muzicală
Elevii inventează diferite sunete pentru semnele de punctuaţie:
– punctul – na, na, na, na, na;
– virgula – la, la, la, la, la;
– semnul întrebării – ding, deng, ding;
– semnul exclamării – bing, bong, bang.
Elevii produc aceste sunete la unison, în timp ce unii elevi citesc propoziţii care cer folosirea celor patru semne.
MIERCURI: inteligenţa logico-matematică
Elevii formează echipe de câte cinci elevi (4 echipe).
Fiecare echipă are o cutie cu câte patru compartimente, pe care sunt marcate semnele de punctuaţie.
Echipele sortează fragmente de propoziţii cu semne de punctuaţie lipsă (un semn pentru fiecare fragment) şi le introduc în compartimentele corespunzătoare.
Punctul:
Avem un sat mare ⃝ Prin mijlocul lui trece o şosea ⃝ Aceasta ⃝ este largă şi dreaptă ⃝ Din şosea pornesc mai multe uliţe
Casele sunt construite din cărămidă ⃝ Au pereţi curaţi şi ferestre luminoase ⃝ Oamenii sunt harnici   Trăiesc în bună înţelegere ⃝
Virgula:
Paul ⃝ Anca ⃝ Alina şi Marin au plecat după ciuperci. Ei aveau ⃝ coşuri ⃝ sacoşe şi pungi de hârtie.
– Paul ⃝ unde eşti?
– Aici ⃝ Alina!
– Atenţie ⃝ copii ⃝ la urzici!
Semnul exclamării:
– Tare-mi place ⃝ strigai eu înflăcărat.
– Atuncea mai hai odată, măi Tudoriţă ⃝
– Staţi, măi ⃝ acum se cheamă că Tudoriţă dă examen la sanie. Ia să vedem ⃝
– Bravo, măi Tudoriţă ⃝ striga Vasile Pânzaru. Ţi-am pus nota zece ⃝
Semnul întrebării:
 – Ei, îţi place ⃝
– Nu pot. Am încă de scris.
– Tocmai acum ţi-ai găsit să scrii ⃝ Ai uitat că peste trei zile avem concursul ⃝ Cum vrei să câştigăm ⃝
JOI: inteligenţa interpersonală
Elevii formează grupe de cinci elevi.
Fiecare elev are patru cartoane cu cele patru semne de punctuaţie.
Se prezintă propoziţii care solicită folosirea anumitor semne de punctuaţie.
Elevul care aruncă primul cartonul primeşte 5 puncte, al doilea 4 puncte etc.
VINERI: inteligenţa intrapersonală
Elevii creează propriile propoziţii pentru fiecare semn de punctuaţie, trebuind să se refere la viaţa lor personală.
Exemple create:
Mie îmi place să mă duc după ciuperci.
– Ştiţi cum mă numesc?
– Ce mult îmi place acest anotimp!
Prietenii mei sunt: Mihai, Andrei, Dan şi Ionuţ.
LUNI: inteligenţa naturalistă
Am compus împreună cu elevii un haiku (poezie de 17 silabe) pe teme de natură, folosind semnele de punctuaţie învăţate reprezen­tate prin obiecte din natură: punctul – o cochilie de melc; virgula – o sămânţă de arţar; semnul întrebării – un şir de boabe de fasole; semnul exclamării – o frunză de răchită. Haiku-ul compus: Fluturi, flori, raze de soare?/ Cântec vesel./ Este vacanţă!
Implicarea copiilor în astfel de activităţi este totală, reuşind să-şi depăşească temerile şi să-şi fructifice imaginaţia. Pe de altă parte, elementul-surpriză, pe care-l descoperă atunci când fiecare grupă îşi prezintă rezultatele muncii, îi face să-şi dorească să participe la activitatea a cât mai multor grupe. Instruirea bazată pe inteligenţele multiple are şanse mari să fie activă, deoarece, fiind diferenţiată şi răspunzând intereselor şi nevoilor individuale ale elevului, în modalităţile care îi valorifică propriul potenţial de gândire şi acţiune, determină implicarea sa superioară în activitatea didactică.
Prof. înv. prim. Constantin OANCEA
Bibliotecar: Minodora ZAMFIR