Orice an școlar începe în momentul în care se încheie cel anterior. Nu există pauză în educație. De aceea, putem considera că profesionistul în educație pune punct și o ia de la capăt în fiecare an. Între punct și de la capăt, propunem un moment de reflecție, prin reflexie.

Preambul

Fiecare început este nou, prin definiție, însă acest început de an școlar 2023-2024 este sub auspiciile unei tranziții de la prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011 la cele ale Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. În acest sens, deși Legea 1/2011 va mai produce efecte încă un număr semnificativ de ani, direct, prin prevederi care vor rămâne aplicabile, dar mai ales indirect, prin rezultate, se în­­cheie un ciclu de 12 ani și se deschide o nouă perspectivă a educației pentru o altă bună bucată de timp. Având în vedere faptul că, anterior Legii 1/2011, educația a fost legiferată prin Legea învățământului nr. 84/1995, aplicată pentru o perioadă de 16 ani, nu putem decât spera că actuala lege va aduce stabilitate, dar nu și încremenire, cel puțin pentru o nouă decadă.

Elemente care permit revizuire periodică sunt incluse în prevederile legii, acestea fiind binevenite pentru a permite educației să ajusteze sau să remodeleze hainele cu care se îmbracă mintea educabilului, mai ales în contextul în care rata de inovare care implică schimbări ale lumii, sub toate aspectele sale, este la nivel accelerat, ca nevoie și ca oportunitate.

Privire către viitorul apropiat

În acest sens, în articolul de față abordăm o serie de tendințe ale educației, ca urmare a contextului regenerativ permanent al lumii pentru care pregătim educabilul. Punctul de pornire îl reprezintă un articol din Forbes, Top 5 tendințe în educație, autor Bernard Marr, influencer și leader în domenii precum business și tehnologii, autor al numeroase cărți și constant collaborator la revistei Forbes (https://www.forbes.com/sites/bernardmarr/2023/02/17/the-top-5-education-trends-in-2023/?sh=fd66e1c4d399).

Din perspectiva autorului, încă de la început se atrage atenția că ritmul schimbării lumii de astăzi presupune un risc crescut ca ceea ce am învățat la un mo­ment de timp să devină redundant în următorul moment, deci ceea ce trebuie să reprezinte educația, ca răspuns la această provocare, nu privește în principal ceea ce trebuie să se învețe, ci modul în care se învață. În acest sens, firul continuu al învățării (life-long learning) și includerea tehnologiilor în procesul de învățare sunt elemente de siguranță pentru un mod eficient de învățare.

Definind succint contextul, Bernard Marr evidențiază o serie de cinci tendințe de top pentru educație, astfel:

Prin educație, fiecare individ trebuie să urmărească structurarea unei cunoașteri/culturi generale, de bază, unei cu­­noașteri de specialitate (competențe profesionale/hard), care să permită configurarea unui traseu profesional, atât acestuia, cât și celorlalte aspecte de viață cotidiană fiind necesară dezvoltarea unor competențe soft care, din perspectiva abilităților implicate, nu sunt, cel puțin în prezent, atributul noilor tehnologii, roboților, precum:

Dacă, din perspectiva competențelor hard, ce implică gândire logică și exprimare algoritmică/rutine, acestea sunt și vor fi din ce în ce mai semnificativ reproduse de mașini/tehnologie/inteligență artificială, deținerea de competențe soft de către un individ va fi extrem de valoroasă din perspectiva angajatorului. În acest sens, prin educație, în profilul ab­solventului trebuie să se regăsească paleta acestor competențe, care trebuie să fie formate. Provocarea privind formarea acestor competențe este capacitatea obiectivă, sensibilă, a fi măsurate, pentru aceasta formarea lor prin legătura cu ex­­periențe reale de învățare, ­contextualizate, sau de simulare a realității, este esențială.

Având în vedere și domeniile în care autorul este implicat, acesta leagă competențele soft de educația STEM, considerând că trebuie să acorde o atenție crescută acestora pentru a reprezenta un pachet complet atât pentru desfășurarea unei munci, cât și pentru o viață personală, activă în cadrul societății, a fiecăruia dintre noi.

Din perspectiva realității virtuale și a celei augmentate, Bernard Marr le consideră componente ale realității extinse. Prin realitatea virtuală, educația lărgește paleta de experiențe de învățare, dincolo de cele directe, percepute drept contexte oferite de prezent. Astfel, prin realitatea virtuală, simularea unor condiții ce țin de domeniul trecutului, istorice, permit „trăirea“ unor fapte care au avut loc în trecut, educabilul fiind în postura de a trăi „trecutul“ într-un mod semnificativ crescut. De asemenea, prin realitatea virtuală, educabilul poate fi pus în situația de a se antrena pentru efectuarea de sar­cini/activități cu grad de risc sau de complexitate mare, similar cu antrenamentele piloților de aeronave, de exemplu. Realitatea virtuală este deja aplicabilă prin dezvoltarea mediilor de învățare online sau hibrid, care permit ca „activitățile la clasă să fie livrate într-un cadru mai imersiv și mai experiențial“, mai ales în contextul disciplinelor de specialitate care implică o serie de competențe profesionale în învățământul tehnologic, dar și vocațional.

Autorul explică diferențele dintre realitatea virtuală și cea augmentată, în sensul în care cea din urmă implică pe cea dintâi, corelând elementele de simulare cu accesul la realitatea propriu-zisă. Astfel, ca exemplu de realitate augmentată, se evidențiază facilitățile pe care o serie de muzee le creează pentru vizitatori, care pot observa un exponat și pot, prin aplicații și tehnologie, să dezvolte ceea ce văd direct prin elemente de simulare care să evidențieze tehnici sau detalii care nu sunt accesibile prin observare directă.

În contextul anterior, Bernard Marr aduce în discuție oportunitățile pe care le implică noile medii de învățare, care permit diminuarea barierelor impuse de abordările clasice, formale ale învățării și valorizarea contextelor de învățare nonformale și informale.

Pandemia COVID-19 a forțat sistemele de educație să găsească și să dezvolte învățarea la distanță, prin mediul online, într-un mod generalizat, nu numai ca so­­luție pentru situații particulare, fiind un pas semnificativ pentru a crește gradul de acces la educație, prin investiții în do­­tarea școlilor și prin accesibilitatea internetului la o scară foarte mare.

Autorul evidențiază faptul că apariția platformelor de învățare – într-adevăr, cu trimitere către nivelurile superioare de educație – permite educabilului să ­transpună în fapt conceptul de educație pe tot parcursul vieții, corelând propriile nevoi și interese de învățare cu oferta generoasă de cursuri online găzduite de aceste platforme.

La începutul articolului de față, am precizat că accentul trebuie pus pe modul de învățare, în acest sens educabilul trebuie să fie îndrumat pentru a înțelege oportunitățile pe care la oferă învățarea la distanță, mediată de noile tehnologii și cum își poate personaliza traiectul educa­țional astfel încât alegerile și modul în care abordează învățarea să fie un ­răspuns cât mai bun la „ritmul accelerat al progresului tehnologic, care va necesita ca setul de competențe ce trebuie formate să fie actualizat frecvent și să fie completat, im­­plicând micro sau nano-învățare“.

În relație cu mediile online/învățarea la distanță, Bernard Marr semnalează consolidarea alternativelor de construire a competențelor necesare pentru profesie și pentru viață care permit ab­solvenților de liceu să aibă și alte opțiuni în afară de cea de a aplica și a finaliza programe universitare de licență/master. În acest context, autorul relevă oportunitățile pe care le implică sistemul dual, deja aplicabil în învățământul tehnologic, prin care componenta de specialitate a curriculumului este definită și elaborată în parteneriat cu operatorii economici, țintit pe nevoi reale de muncă, deci implicând formarea de competențe profesionale actuale și relevante condițiilor și tehnologiilor existente și în continuă dezvoltare. Aducând în discuție și faptul că, în Europa, anul 2023 este desemnat ca an european al competențelor, se punctează faptul că „educația și formarea profesională, alături de formarea academică tradițională bazată pe discipline, reprezintă cheia pentru dezvoltarea de noi motoare de creștere economică în fața încetinirii sau recesiunii globale“.

Nu în ultimul rând, inteligența ar­­tifici­ală, privită ca „cea mai transformatoare tehnologie a secolului XXI“ și care „remodelează fiecare industrie și fiecare domeniu al activității umane, inclusiv ­educația“, reprezintă o tendință din to­­pul celor cinci menționate în articolul lui Bernard Marr.

Pentru școală, inteligența artificială este percepută de autor ca „asistentul virtual“ care sprijină atât elevul, cât și profesorul, pe parcursul activităților de predare-învățare-evaluare, din perspectiva îndrumării, gestionării timpului, personalizării și monitorizării învățării.

Invocând studii UNESCO, Bernard Marr semnalează că inteligența artificială „are potențialul de a ajuta la abordarea unora dintre cele mai grele provocări ale educației de astăzi“, fără a neglija faptul că aceasta aduce cu sine provocări proprii și un efort necesar pentru a minimiza efecte perturbatoare ale integrării inteligențelor artificiale în educație.

În încheierea prezentării tendințelor în educație, așa cum Bernard Marr le ex­­pune în articolul său din 2023, în contextul în care fiecare dintre tendințe este în­­soțită de provocări specifice, consider util să fac trimitere la concluziile studiului OECD din 2020, intitulat Back to the Future of Education (https://www.oecd.org/education/back-to-the-future-s-of-education-178ef527-en.htm, https://www.oecd.org/education/ceri/Brochure-Four-OECD-Scenarios-for-the-Future-of-Schooling.pdf) în care se punctează faptul că „în pregătirea pentru viitor, trebuie să luăm în considerare nu numai schimbările care par cele mai probabile, ci, de asemenea, și pe cele la care nu ne așteptăm; pe lângă plauzibilitate, impactul unui eveniment este, de asemenea, o dimensiune-cheie“, fie că vorbim de schimbări ecomonice/crize, de domeniul cibernetic/securitate, de condiții naturale/dezastre, de comuni­cații/internet sau de inteligența ­artificială.

În acest context, vom prezenta, în nu­­mărul viitor al revistei, cele patru scenarii pentru „școlarizarea de mâine“, care se bazează pe ideea de „re-școlarizare“ și „de-școlarizare“, concepte care au fost inițial cuprinse într-un studiu al OECD din anul 2001, deci cu peste două decenii în urmă, față de momentul prezent.

P.S.: Dedic acest articol memoriei părinților mei, învățător Vasilica Vrînceanu și profesor Constantin Vrînceanu, în urma cărora ceea ce mi-a rămas cel mai valoros este amintirea unei vieți exemplare, dedicate școlii și familiei.

Gabriel Vrînceanu – profesor

Articol publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 44-45