
Foto: Guvernul României
A fost pus în funcțiune Telefonul Copilului, la numărul 119, gratuit, la care se va răspunde zilnic, 24 de ore din 24, a anunțat ministru familiei, tineretului și egalității de șanse, Gabriela Firea. Poate să sune oricine are de semnalat ceva în legătură cu starea, situația unui copil: cadre didactice, rude, vecini, ONG-uri, copii înșiși etc. Telefonul este interconectat cu 112 și la nevoie se poate intervene pe loc.
Ministrul Gabriela Firea prezintă detalii: „Cine poate să sune la 119? Un copil care se simpte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenței de orice tip, fizică sau emoțională, psihică; de asemenea, și o altă persoană care are cunoștință despre o astfel de situație – un prieten, un coleg, un vecin, un apropiat. Acesta mi se pare un lucru bun, și anume că pot fi luate în considerare și apeluri de la persoane care cunosc situații și nu pot trece nepăsătoare peste faptul că un copil se află într-o situație dificilă, într-o situație vulnerabilă. Mi se pare absolut normal ca și noi, în România, să aplicăm metodele care au succes în Uniunea Europeană și nu numai, în întreaga lume, prin care copiii înșiși să poată anunța situația în care se află, dar și o altă persoană, inclusiv un cadru didactic”.
Ministrul Gabriela Firea accentuează: „Suntem în directă colaborare și cu reprezentanții Ministerului de Interne, pentru că așa este normal. Există o interconexiune între 119 și 112, pentru că este posibil să fie nevoie și de o acțiune imediată, în cazul unor violențe, a unor brutalități care se pot solida cu punerea în pericol a vieții copilului sau copiilor și atunci intervenția trebuie să fie imediată. Din acest moment, există câte cinci persoane alocate la fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului din județe, care vor lucra în schimburi, astfel încât să avem asigurată întreaga zi, deci 24 de ore, pentru a prelua aceste apeluri și a putea să comunice cu instituțiile autorității publice locale și centrale situația pe care a recepționat-o în urma unui apel. Există pregătite deja echipe mobile, cu specialiști, care să se deplaseze la fața locului, în urma telefoanelor primite. Nu este doar o linie verde în care anunți o situație, mai ales dacă ea este foarte gravă și trebuie să se intervină pe loc, ci se poate și acționa imediat după primirea apelului. Firește, se face o evaluare a apelului primit și a situației transmise, astfel încât să se realizeze și o prioritizare”.