2021 s-a încheiat, lăsând în urmă o bogată experiență pedagogică, consecință a folosirii tehnologiei într-un context mai special, și anume cel al crizei sanitare. La început de an, ni se pare pertinent a acorda un moment de reflecție asupra evoluției pedagogiei și a școlii vizavi de asimilarea experienței online și integrarea instrumentelor digitale în procesul educațional.
Scopul acestui articol nu este de a deschide o dezbatere asupra problematicii complexe legate de procesul de predare-învățare-evaluare în perioada pandemică, ci de-a arăta cum acest proces s-a modificat atât la nivel universitar, cât și preuniversitar. De asemenea, ca pedagogi, avem obligația să ne întrebăm dacă noile tehnologii prezintă doar atuuri pentru educație. Voi propune câteva răspunsuri la această chestiune înfățișând, în primă fază, avantajele pe care le oferă tehnologia digitală, apoi voi prezenta limitele acesteia în educație, ca rezultat al propriei experiențe la catedră.
Digitalul ca soluție a continuității pedagogice în context pandemic a relevat potențialul tehnologiei în educație, la scară mondială, și necesitatea utilizării sale pe termen lung în sistemul de învățământ ca un nou mod de învățare, mai adecvat și mai performant pentru elevii secolului XXI.
În raport cu învățământul tradițional, predarea online a presupus utilizarea la scară de masă de către profesori și elevi a diverse instrumente digitale, computer, tabletă sau smartphone, racordate la internet și crearea unor noi parcursuri didactice, ceea ce a adus elemente de noutate în procesul de învățământ, prin reconsiderarea unor concepte precum spațializare, temporalitate, autonomie în învățare, în sensul exploatării lor ca avantaje aduse elevului/studentului și învățării sale.
Trebuie spus că dotarea școlilor/ facultăților s-a îmbunătățit. Azi, aproape toate instituțiile educaționale sunt echipate cu calculatoare și beneficiază de consilierea unor informaticieni și aproape fiecare elev posedă propriul său computer/tabletă sau smartphone cu conexiune la internet. În plus, din punct de vedere al caracterului multimodal, tehnologia este foarte utilă pentru educație, fie științifică sau umanistă.
În ceea ce privește rolul profesorului, acesta a conceput suporturi de curs, proiecte de lecții și o varietate de fișe de lucru sau de evaluare, în format electronic. Aceste materiale pot fi reutilizate de la an la an datorită compoziției flexibile, pentru că a lucra în format digital este mult mai facil decât a lucra pe hârtie și pentru că există totdeauna posibilitatea de a îmbunătăți ceea ce a fost elaborat. În plus, profesorii au dubla posibilitate de a elabora activități/exerciții destinate orelor de curs sau celor de acasă, care pot fi rezolvate grație computerului și legăturilor prin internet cu o bancă de date aproape ilimitată de care acesta dispune. Este vorba de activități care permit modalitatea de a comunica prin meet, e-mail sau prin skype, legătura directă cu alte țări.
Desigur, trebuie să spunem că nu toți profesorii au sau au avut competențele necesare pentru a crea module didactice online. În consecință, predarea online a impus colaborarea cu un specialist (de cele mai multe ori acesta fiind informaticianul școlii), ceea ce a condus la o solidaritate necesară pentru depășirea acestei vulnerabilități și la achiziționarea de noi competențe interdisciplinare.
Spațialitatea este o potențialitate a e-learning-ului. Prin acest termen ne referim la faptul că elevii nu sunt obligați să se prezinte într-un anumit loc pentru a urmări cursurile/lecțiile. Chiar dacă această caracteristică este cea mai criticabilă, deoarece presupune distanța dintre profesor și student, respectiv elev, ea permite totuși interesante modalități de interacțiune, chiar dacă prezența față în față nu este posibilă. Reamintim aici sistemul de vot Mentimeter sau software-ul Hotpotatoes, care permit construirea mai multor tipuri de activități pe o pagină web și crearea unor exerciții diverse pe bază de întrebări închise sau deschise și răspunsuri cu alegere multiplă, exerciții de tip cuvinte încrucișate, exerciții de conexiune etc.
În plus, elevii au posibilitatea de a intra și de a ieși din grup/din clasa virtuală în fiecare moment. Problema este nu distanța fizică, cât cea psihologică. Omul este un animal social, așa cum spunea filozoful grec Aristotel. Renunțarea la o învățare care presupune prezența fizică într-o instituție cum este școala/facultatea și care implică învățarea într-un mediu social oferit de clasa de elevi poate conduce la efecte psihologice dintre cele mai neplăcute în dezvoltarea firească sau în formarea omului. Privarea pe termen lung a copiilor și a tinerilor de colegi și de profesori, de dialogul viu, natural, care apropie oamenii, va produce izolarea și însingurarea individului, apariția egocentrismului, lipsa de empatie. Clasa de elevi oferă tocmai această experiență completă, ajutând elevul să-și definească raporturile sale cu lumea și cu sine însuși, contribuind la înțelegerea reciprocă, la cultivarea empatiei și a solidarității. În lucrarea Strategii didactice interdisciplinare utilizate în lecția de literatură (Stanciu, 2021) aminteam că metodele digitale sunt eficiente în motivarea elevilor, însă nu dețin monopolul în obținerea performanțelor școlare, ci își maximizează eficiența tocmai în măsura în care sunt folosite alternativ cu alte metode.
Noțiunea de temporalitate privește distanța, dar într-un mod diferit. Prin intermediul internetului există posibilitatea de a elimina barierele temporale existente pentru cursurile cu prezență fizică, același suport de curs putând fi făcut disponibil în mod sincron sau asincron. În plus, grație utilizării unei pagini web, învățarea poate deveni flexibilă, adică ea nu prezintă nicio restricție spațio-temporală și elevul poate decide el însuși unde, cum și când să studieze. Timpul de reperaj al informațiilor este cu adevărat mai rapid, pentru că este suficient a scrie subiectul în motorul de căutare astfel încât o serie de legături să apară pe ecran.
Din punct de vedere teoretic, e-learning-ul constituie o inovație formidabilă pentru domeniul educației, deoarece atenția este focalizată pe elev. Acest tip de învățare ar trebui să-i dea autonomie în studiu elevului și să-l facă capabil să-și evalueze performanțele. Din punct de vedere practic, nu este așa de simplu. Într-adevăr, distanța chiar dacă poate avea avantaje poate, de asemenea, deveni un risc pentru învățare, deoarece contactul elev-profesor este dificil de gestionat. Distanța fizică este dublată de distanța psihologică, împiedicându-se achiziția. În plus, autonomia care se dorește nu este așa de ușor de realizat, la orice nivel de vârstă. Elevii ar putea să se găsească în fața unei supraîncărcări de informații și să se încurce în cercetările și în hipertextele informatizate proiectate să-i ajute să-și creeze un parcurs autonom de învățare într-un mod mai puțin ghidat. Pentru un elev care este la prima sa abordare a unei discipline de studiu este departe de a fi simplu. Suportul unui tutore/profesor/mentor este deci necesar, deoarece el are competența de a educa autonomia și responsabilitatea. Pentru acest motiv, e-learning este considerat mai eficient și mai util pentru adulți, studenți și elevii de liceu din clasele superioare, decât pentru copiii din gimnaziu și școala primară. Principiul respectării particularităților de vârstă rămâne la fel de valabil și în educația cu prezență fizică și în cea la distanță, deoarece cei mari au mai multă experiență și capacitatea de a reflecta asupra conținutului învățării. Implicând tinerii într-o educație total la distanță, pe termen lung, rezultatele pot fi dezastruoase, cu atât mai mult cu cât ei nu sunt urmăriți pas cu pas de către un profesor. Totuși, inițierea în noile tehnologii este o oportunitate pe care nu putem să o negăm și a continua cercetările pedagogice în domeniul integrării tehnologiei ar putea să amelioreze educația și să conducă spre practici mai eficiente.
de Mihaela STANCIU – profesor
Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 25-26 / ianuarie-februarie 2022
