Foto: UNATC

Promițător și necesar…

Se va face teatru, ca disciplină de învățământ, în trunchiul comun, la clasele IX-X, precum muzică și desen; într-un cuvânt, arte la liceu. O dezbatere în acest sens a avut loc la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) I.L. Caragiale din București. Actori, regizori, profesori din mediul universitar și din cel preuniversitar au discutat cu ministrul educației și cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David. Este de remarcat, în contextul tuturor dezbaterilor pe tema planurilor-cadru, că aceasta nu numai că a avut locul desfășurării într-o universitate de referință, ci și vocea universității în sine s-a făcut auzită și a fost luată în seamă ca autorizată să se pronunțe în decizia asupra planurilor-cadru.

Ministrul Daniel David s-a referit la discuția anterioară avută cu prof. univ. dr. Liviu Lucaci, rectorul UNATC, privind locul educației teatrale în planurile-cadru. „Mi se pare absolut normal”, a sintetizat ministrul prezența teatrului ca disciplină de învățământ – în trunchiul comun, în prima parte a liceului și, ulterior, ca opțiune a elevilor din oferta școlii: „Fiți buni în ceea ce veți face și elevii vă vor alege.”

Rectorul Liviu Lucaci: „Părinții vor avea niște copii mai fericiți acasă, pentru că la vârsta adolescenței, când este cumplit de greu să mai comunici cu ei, acești copii, prinși în echipe care îi ajută să fie împreună (îi obligă să fie împreună!), îi vor face pe părinți să fie mai încântați de ei. Valoarea terapeutică a teatrului este cunoscută în mod evident. Este un instrument de ajutor. Teatrul antrenează decizia, iar decizia, vedem în societatea românească, este ceva ce se antrenează foarte puțin spre deloc și asta duce ca efectiv nociv la manipulare, la fake news, la o mulțime de oameni care nu iau decizii în viețile lor și care, până la urmă, își ratează viețile tot așteptând să se întâmple ceva din afară. Teatrul, ca vehicul de a învăța să înveți, nu este pentru a deveni artist, ci pentru a deveni cetățean, liber și fericit. Și aceste abilități, câștigate prin aceste tehnici, cred nu pot decât să ajute.”

La „teatrul ca vehicul pentru a deveni, în primul rând, cetățeni” s-a referit și Aura Corbeanu, vicepreședinte al UNITER, reamintind în sens cuprinzător și parteneriatele cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, cu învățământul juridic, cu Biserica Ortodoxă Română.

Actrița Maia Morgenstern, evidențiind, la rândul ei, rolul larg formator al teatrului, a atras atenția că, în societatea de azi, în paralel cu atât de invocatul analfabetism funcțional, se manifestă și fenomenul contrar, al semidoctismului, al nepriceperii, de fapt, dar cu „sentimentul că le știm pe toate”.

Actorul Vlad Ivanov: „Actoria, ca materie, ajută cel mai bine la dezvoltarea tinerilor, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, exact perioada în care ei sunt la școală. Instrumentul cu care actoria lucrează este individul însuși. Dacă faci actorie, dezvolți vocea, înveți să-ți cunoști corpul, memoria ți se dezvoltă, capeți o capacitatea senzorială fantastică, înveți să-ți gestionezi emoțiile. Nicio altă materie din școală nu poată să facă ce face actoria, care dezvoltă aceste aptitudini și abilități și îi oferă tânărului un bagaj excepțional, cu care el poate să plece în viață. Miza acestui program nu este să scoată o țară de actori și de actrițe, miza este de a detecta și de a crește armonios aceste aptitudini și abilități ale tinerilor.”

Actrița Oana Pellea: „Am predat tot felul de cursuri de comunicare, cu jocuri teatrale, iar cei care au participat la acest cursuri, la final, întrebau de ce nu se predă teatru în licee și chiar la grupele mai mici, pentru că e o modalitate de a învăța cu plăcere. Cred că e foarte important să înveți a fi împreună într-un demers, pentru că trăim într-o epocă în care ne însingurăm din ce în ce mai tare. Ăsta e un cadru în care nu poți funcționa decât împreună, e de lucru în echipă, e de învățat disciplină.”

Prof. Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național Gheorghe Lazăr din București, a evocat tradiția teatrală din Colegiul Lazăr și a remarcat felul în care, prin teatru, au fost „copii care s-au deschis”. În același timp, a avut o observație față de mereu căutata stare de bine a elevilor la școală, spunând că, în realitate, „școala nu e despre starea de bine”, pentru că școala trebuie să însemne responsabilitate, atenție etc.

… dar și realizabil?!

Promițătoare și necesară, prezența teatrului ca disciplină de învățământ în planurile-cadru apare, deocamdată, ca greu realizabilă, din cauza birocrației ca atare și a „dibăciei” cu care această birocrație este manevrată după nevoi. În cursul dezbaterii de la UNATC a fost adus în discuție faptul că numeroșii absolvenți ai numeroaselor facultăți de teatru, fiind absolvenți și ai modulului psihopedagogic, vor putea să meargă în școli, ca să predea. Încadrarea ar fi în sistem de plată cu ora. Posturile ar fi din categoria celor care „se atribuie de către directorul școlii”, pentru „specialiști din alte sectoare de activitate” (în cazul de față, din teatru), în ultimă instanță, după ocuparea posturilor în școală de către titulari, în ordinea etapelor din mișcarea personalului didactic; scurt spus, după ce „toată lumea va avea ore asigurate”. Coroborând decizia directorului cu asigurarea orelor, ar mai rămâne vreodată, undeva ore pentru cineva din afară?! Să existe posibilitatea pentru unii directori de școli de „a da niște ore” și ei să nu o folosească?! Să fie niște ore din categoria „oferta școlii” , adică la alegere și să fie ratată oportunitatea unei alegeri mulțumitoare?! Observația este utilizabilă pentru tot ce va însemna curriculum la decizia elevului din oferta școlii (poreclit oral cu termenul imposibil „cedeoșe”).