Teach for Romania a apărut acum opt ani, din dorința de a oferi opțiuni de viață prin educație de calitate pentru fiecare copil din România, indiferent de mediul din care provine. Este singura organizație din România care anual recrutează, selectează, formează și integrează în școlile publice vulnerabile ale țării oameni cu motivație puternică, care cred în potențialul fiecărui copil și care îi ajută să prindă aripi. În anul școlar 2021-2022, peste 200 de profesori și alumni ai programului predau în comunitățile dezavantajate din 22 de județe și ajung la aproximativ 20.000 de copii. În septembrie 2021, Teach for Romania a deschis primul birou regional în Moldova, la Iași, în cea mai săracă regiune a României, unde proporția populației care trăiește în zone rurale marginalizate este de aproape două ori mai mare comparativ cu media rurală națională (11,3% vs. 6,2%), izolarea geografică fiind cauza principală. Organizația face parte din rețeaua globală Teach for All alături de alte 60 de țări la fel de motivate să producă schimbare în educație.

Provocări la înființarea organizației

În urmă cu opt ani, când am înființat Teach for Romania, am pornit la drum cu următoarea provocare: deși în România rurală, în comunitățile defavorizate, educația este singura soluție sustenabilă pentru a ieși din cercul vicios al sărăciei și al lipsei de oportunități, școala respinge elevii și eșuează în a-și demonstra valoarea. Unu din cinci elevi din mediul rural abandonează școala, peste 80.000 de copii cresc fără un părinte sau fără ambii părinți, plecați la muncă în străinătate, peste 200.000 de copii suferă de bullying în școli, adică experimentează excludere, umilire, amenințări, violență fizică și verbală. Jumătate din copiii României sunt la risc de sărăcie și excluziune socială, cu șanse reduse de a-și construi un viitor. Politicile sistemului educațional demotivante pentru actorii implicați, cu resurse reduse sau gestionate ineficient au accentuat problema educației în România.

De cealaltă parte, avem peste 1.000 de școli în care niciun elev nu reușește să ia peste media 5 la Evaluarea Națională și peste 40% dintre elevi la nivel național care suferă de analfabetism funcțional – pot citi un text la prima vedere, dar nu înțeleg conținutul; o mulțime de elevi care, deși frecventează școala, nu sunt cu nimic mai pregătiți pentru viața de adult în urma acestor ani petrecuți în bancă; copii de gimnaziu care au probleme cu identificarea literelor alfabetului, citesc greu și nu reușesc să transcrie numere de ordinul miilor după dictare, dar de la care avem așteptarea să facă probleme de geometrie în spațiu la Evaluarea Națională; copii invizibili pentru școală, a că­­ror creativitate sau curiozitate nu au fost niciodată stârnite de școală, cărora nu li s-a explicat niciodată în mod credibil în ce fel este relevantă școala și cum te ajută să ai mai multe opțiuni de viitor.

Vulnerabilitățile sistemului educațional

Ultimul an a funcționat ca o substanță de contrast și ne-a arătat foarte clar care sunt vulnerabilitățile sistemului de învățământ public din România. Accesul la tehnologie a fost cea mai vizibilă formă de excludere a copiilor vulnerabili de la dreptul lor la educație, dar acesta este vârful icebergului. O problemă sistemică mult mai complicată este calitatea și pregătirea profesorilor, astfel încât să devină autonomi, lideri la clasă, să dorească și să poată reacționa în beneficiul copiilor în circumstanțe dificile. În 2020, peste 900.000 de copii nu au avut acces la școală (conform studiului IRES, mai 2020), atunci când orele s-au mutat în online. Numai în pandemie, au rămas ignorați peste 900.000 de copii. Mulți alți copii, deși au fost prezenți în clasă, nu au obținut mai nimic de la școală în ani de zile. Noi, la Teach for Romania ne-am uitat la oamenii din școală, la cine se găsește în fața elevului. Pariul nostru a fost acela că școala de la sat nu poate deveni mai bună fără profesori buni, bine pregătiți, care au parte de sprijinul de care au nevoie, fără oameni excepționali, cu motivație puternică și cu simț de răspundere pentru viitorul copiilor pe care îi deservesc. Realitatea este următoarea: în școlile cele mai vulnerabile, acolo unde este cel mai greu, acolo unde este nevoie de cei mai pregătiți și cei mai motivați oameni, posturile de profesori și învățători sunt cel mai pu­­țin atractive – salarii mici, fără șanse prea mari de bonusuri de performanță, cu na­vetă și copii cu situații provocatoare.

Cum schimbăm educația din România?

Am pornit la drum având în minte întrebarea ambițioasă cum ar arăta școala pentru elevii din mediile dezavantajate cu profesori pregătiți și motivați pentru această provocare, care cred în potențialul fiecărui elev, care știu și pot să facă școala interesantă și relevantă pentru elevii lor. Înainte de a face propuneri ambițioase de politici publice și de a judeca ce se poate îmbunătăți în sistem, am vrut să testăm în cele mai provocatoare contexte cum arată profesorii care pot face o diferență, cum îi putem atrage în sistem și de ce au nevoie pentru a fi eficienți, în beneficiul elevilor. În tot acest timp am învățat, am testat și am pilotat proiecte ambițioase alături de partenerii noștri. După acești opt ani, suntem optimiști pentru că am văzut că: 1. rezultatele sunt bune, cu învățători și profesori motivați, copiii rămân mai mult în școală și primesc mai multe lucruri valoroase pentru viitorul lor din acești ani petrecuți în bancă; 2. meseria de profesor nu este de fapt atât de ne­­atractivă pe cât ne-am putea imagina. Cu mesajele potrivite și cu sprijinul adecvat, există mii de oameni valoroși în România care doresc și pot să fie profesorii pe care îi așteptăm în învățământ. În plus, în rândul profesorilor existenți, din sistem, există multă dedicare, multă competență și multă dorință de a face lucrurile mai bine. Tot ce lipsește este un sprijin adecvat; 3. Interesul public pentru educație este în creștere. În același timp, crește și profunzimea înțelegerii provocărilor care stau între educația de acum și ce ne do­­rim pentru viitorul nostru. Ușor, ajungem la concluzia că educația nu este despre clădiri și ziduri, importante sunt și acestea, ci despre oameni.

de Giorgiana Aștefanei – specialist comunicare

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 25-26 / ianuarie-februarie 2022