Taxonomiile care definesc şi ordonează ierarhic obiectivele psihomotorii sunt elaborate special pentru domeniile în care sunt proiectate curricular activităţi practice, la nivel de educaţie tehnologică (deschisă spre formarea profesională), educaţie estetică (dezvoltată prin arte plastice etc.), educaţie fizică (perfecţionată prin diferite sporturi, individuale şi de grup).
Taxonomia obiectivelor psihomotorii considerată „cea mai dezvoltată şi mai riguroasă“ este cea promovată de A.J. Harrow (vezi A.J. Harrow, A Taxonomy of the Psychomotor Domain, D.McKay, New York, 1972).  Prin importanţa sa, această taxonomie este comparată cu taxonomia din domeniul cognitiv, elaborată de Bloom şi cu taxonomia din domeniul afectiv – elaborată de Krathwohl – care angajează nu doar domeniul afectiv, ci şi domeniul motivaţional, volitiv, caracterial.
Taxonomia obiectivelor psihomotorii, elaborată de Harrow, este construită şi argumentată în plan conceptual şi normativ pe fondul identificării şi al accentuării dimensiunilor sale specific pedagogice.
În plan conceptual, importantă este acţiunea de delimitare a domeniului de psihomotor, din perspectivă didactică explicită. La acest nivel, obiectivele psihomotorii definesc „orice mişcare umană voluntară observabilă care ţine de domeniul învăţării“.
În plan normativ, importantă este acţiunea de valorificare a principiului ierarhic al obiectivelor psihomotorii care vizează „un continuum care merge de la nivelul inferior al mişcărilor observabile la nivelul superior“ (vezi  Viviane De Landsheere; Gilbert De Landsheere, trad. 1979, p. 182).
Taxonomia obiectivelor psihomotorii, construită de Harrow, are valoarea unui model pedagogic, utilizabil, în special, în proiectarea curriculară activităţilor practice. În această calitate,  sunt fixate ierarhic „şase niveluri taxonomice“, articulate logic şi didactic, prezentate sintetic, dar şi într‑o variantă analitică (Ibidem, pp. 183‑188).
Valorificarea taxonomiei obiectivelor psihomotorii, la nivel de model pedagogic, permite analiza activităţilor proiectate pe orizontala şi verticala acesteia. Pe orizontală, pot fi fixate obiectivele generale şi specifice, definite în termeni de competenţe psihomotorii (generale şi specifice) şi obiectivele  concrete (elaborate prin operaţionalizarea obiectivelor/competenţelor specifice), definite în termeni de performanţe concrete, observabile, evaluabile. Pe verticală, sunt ierarhizate obiectivele/competenţele generale şi specifice şi obiectivele/performanţele concrete realizabile, dependente de vârsta elevilor şi de stadiul atins în instruirea proiectată la nivel de activitate practică (tehnologică, estetică, fizică).
Obiectivele/competenţele psihomotorii generale vizează gradual: a) mişcările reflexe; b) mişcările fundamentale, de bază; c) aptitudinile perceptive; d) aptitudinile fizice; e) mişcările de dexteritate; f) comunicarea nonverbală, marcată printr‑un „continuum de expresivitate“. Primele trei constituie obiective/competenţe generale angajate în fazele iniţiale ale instruirii într‑o activitate practică; ultimele trei vizează obiective /competenţe generale angajate în fazele avansate ale instruirii într‑o activitate practică.
Specificarea fiecărui obiectiv general, definit în termeni de competenţă psihomotorie generală, creează premisele operaţionalizării necesară pentru definirea obiectivelor concrete ale unor activităţi concrete (la disciplinele educaţia tehnologică, educaţia estetică, educaţia fizică), în termeni de performanţe concrete. Un exemplu semnificativ poate avansat la nivel de obiective/competenţe specifice raportate la „mişcările de dexteritate“: deprinderile adaptative: simple (performanţe concrete: a mânui simplu un instrument tehnic/artistic/sportiv; compuse (a stăpâni  un instrument tehnic/artistic/sportiv); complexe (a executa o mişcare complexă tehnică/artistică/sportivă, cu instrumente stăpânite deplin).
Taxonomia obiectivelor psihomotorii este utilă: a) în special, profe­sorilor implicaţi în educaţia fizică, dar şi în educaţia profesională şi artistică, organizate formal, dar şi nonformal; b) în general, în învăţământul preşcolar şi primar.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA