„Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26, 26-28) (Noul Testament cu Psalmii, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982) sunt cuvintele Mântuitorului prin care a instituit Taina Sfintei Euharistii (sau Taina Sfintei Împărtăşanii).
Prin această Sfântă Taină Hristos Însuşi ni Se dăruieşte pe Sine, împlinindu-şi astfel profeţia: „Iată, sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Mt. 28, 20). De primirea sau refuzul acestei Sfinte Taine, respectiv de primirea sau nu a lui Hristos, depinde mântuirea noastră: „Cel ce mănâncă Trupul meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In. 6, 54) şi „dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (In. 6, 53).
„Dionisie Areopagitul o numeşte ca fiind cea mai importantă dintre Taine, iar dascălul său cel vestit, Ierotei, o numea Taina Tainelor sau Ritul Riturilor” (Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Cununia – viaţa întru Împărăţie, Fundaţia „Tradiţia Românească”, Bucureşti, 2004. p. 230).
„Dar în teologie Taina Euharistiei a pierdut în timp locul central; nu mai este Taina Tainelor, ci este una dintre cele şapte Sfinte Taine, aşa cum o tratează şi Teologia Dogmatică şi Liturgică” (Ibidem, p. 231).
Însă «Prezenţa lui Hristos în Biserică are caracter paradoxal, ca întreaga gândire biblică şi patristică răsăriteană, fiindcă, în puterea Duhului Sfânt, Domnul este prezent, în acelaşi timp atât în Sfânta Euharistie, dar rămâne şi deasupra Euharistiei împreună cu Tatăl ca să înalţe credincioşii la comuniunea de viaţă veşnică trinitară: „Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locaşul Tău şi de pe tronul slavei Împărăţiei Tale şi vino ca să ne sfinţeşti pe noi, Cel ce sus împreună cu Tatăl şezi şi aici, în chip nevăzut împreună cu noi eşti. Şi ne învredniceşte, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge şi prin noi la tot poporul” (Liturghier) …Este adevărat că Hristos este prezent în Euharistie, dar nu rămâne prizonierul vreunei Taine, fiindcă nu este numai Logos Mântuitor, ci şi Logos Creator, care îmbrăţişează întreaga creaţie cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Tendinţa de a muta centrul de gravitate al Bisericii de la Hristos la Sfânta Euharistie este o consecinţă a procesului de secularizare a lumii, care a mutat centrul de gravitate al creaţiei de la Dumnezeu la om. Într-un mod cu totul diferit de Sf. Grigorie Palama, care pune accentul pe dimensiunea verticală a Sfintei Euharistii, Nicolae Cabasila interpretează Euharistia în perspectiva orizontală, a istoriei, şi consideră că Sfânta Euharistie este mijlocul prin care Hristos înaintează cu Biserica spre Parusia Sa, de la sfârşitul veacurilor. În această perspectivă orizontală Sfânta Euharistie se constituie ca Taină a Tainelor şi centrul de gravitate al Bisericii, dar se slăbeşte legătura verticală dintre Hristos şi Biserică prin Sfântul Duh.
Aceste două dimensiuni pot fi ţinute împreună numai în Hristos, fiindcă El este în acelaşi timp Dumnezeu şi Om nedespărţit. Astfel Taina Tainelor este Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat» (Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Referat la Teza de Doctorat a Pr. Vasile Gavrilă – Sfânta Taină a Cununiei, Bucureşti, 2004, pp. 2-3),, iar accentul e pus nu pe o lucrare a lui Hristos, ci pe El Însuşi ca Persoană (exclusiv) divină, `n două firi: divină şi umană.
Aşadar, o primă concluzie este aceea că Sfânta Euharistie poate fi considerată, pe de o parte, Taina Tainelor numai în raport de celelalte şase Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Pocăinţa, Cununia, Hirotonia şi Maslul, iar pe de altă parte, numai `n sensul de Rit, întrucât toate acestea sunt lucrări ale Dumnezeirii. Dar mai presus de acestea este Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, Care lucrează prin (`n) ele.
Această învăţătură îşi are temeiul în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care afirmă despre întruparea lui Hristos că este „taina cea din veac ascunsă” (Col. 1, 26).
Aici trebuiesc făcute două precizări:
– Taina cea din veac ascunsă s-a descoperit prin Întruparea celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi, adică Dumnezeu şi-a făcut vădit planul de mântuire a lumii;
– Sf. Apostol Pavel lămureşte, arătând ca Hristos Însuşi este Taina cea din veac ascunsă, iar Întruparea este o lucrare a lui Dumnezeu: „a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos…” ( Col. 1, 27).
Însă Întruparea Fiului lui Dumnezeu rămâne ea însăşi în sine o taină:
– Cum S-a făcut Om Fiul lui Dumnezeu?
– Cum S-a unit dumnezeirea cu umanitatea în pântecele Fecioarei fără ca prin aceasta firile să se amestece între ele? (Pr. Prof. dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească Universală, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 145).
– Cum Fiul Se coboară pe pământ şi totuşi rămâne în ceruri nedespărţit de Tatăl şi de Duhul Sfânt? „Cuvântul cel împreună veşnic cu Tatăl cel fără de început, nedespărţindu-se de cele de sus, a venit acum la cele de jos, din milostivirea cea nesfârşită, arătând îndurare faţă de alunecarea noastră”; „Cel ce este din veci din Tatăl, din maică arătându-Se sub vremi lumii, Cuvântul cel mai presus de fiinţă, chipul robului primeşte şi se face trup, nedespărţindu-se de dumnezeire şi pe Adam îl zideşte din nou în pântecele celeia ce L-a zămislit pe El fără de sămânţă” (Mineiul pe Martie, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1977, p. 204).
– Cum prin Întrupare, deşi firea divină S-a unit cu firea umană, totuşi nu s-a schimbat nimic în sânul Sfintei Treimi? „…dar totuşi pentru iubirea Ta de oameni cea negrăită şi nemăsurată, fără mutare şi fără schimbare, Te-ai făcut om şi Arhiereu al nostru Te-ai făcut…” (Liturghier, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, fragment din rugăciunea Heruvicului).
Astfel se poate afirma ca Taina Tainelor este Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, răstignit, mort şi înviat (Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, P.S.B.15, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1997, p. 127, nota 82 – autorul deduce Învierea din Întrupare).
Dar şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi implicit celelalte acte mântuitoare – Jertfa, Moartea, Învierea şi Înălţarea – sunt lucrări ale lui Dumnezeu Însuşi.
Aşadar, o a doua concluzie pe care o putem desprinde este aceea că Întruparea Fiului lui Dumnezeu (de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria – Crezul) este Taina Tainelor doar în sensul de lucrare a lui Dumnezeu, întrucât, aşa cum am menţionat anterior, Hristos Însuşi Întrupat este Taina Tainelor.
În fine, Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Astfel ajungem la Sfânta Treime ca Taină a Tainelor: „Dumnezeu Treimic (Taina Sfintei Treimi) se descoperă în momentul zidirii şi rezidirii omului. Tatăl zideşte totul prin Fiul şi în Duhul Sfânt” (Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Predici la mari sărbători, Galaţi, 2004, p. 89: „Sfânta Treime este Taina Tainelor” – afirmaţia e pusă de autor pe seama Sfântului Grigorie Palama).
Cunoaştem adevărul despre Dumnezeu – Unul în fiinţă, dar întreit în persoane – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005, p. 126) – prin descoperire dumnezeiască: „Ştim din revelaţia supranaturală că Dumnezeu este esenţa subzistând în trei Persoane” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, ediţia a II-a, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996, p. 195). Aşadar, am aflat acest adevăr pentru că Dumnezeu ni l-a revelat, ni l-a descoperit, dar de înţeles, nu-l putem înţelege. În realitatea concretă şi profundă, `n esenţa lui „acest adevăr rămâne un mister” (Ibidem), o taină prin excelenţă, respectiv aceasta este desăvârşita Taină a Tainelor.
Iar revelaţia deplină a adevărului unui Dumnezeu întreit `n Persoane am primit-o prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu – la momentul Bunei-Vestiri – concretizată prin Naşterea din pântecele Fecioarei Maria, Naştere a Domnului pe care tocmai o prăznuim.
Preot Marian SAVA,
Biserica Adormirea Maicii Domnului,
Spitalul Universitar Bucureşti