S-au împlinit 110 ani de la publicarea în ziarul Basarabia din Chişinău a cântecului „Deşteaptă-te, române!“ (11 martie 1907). Ca urmare, la nici un an de la fondare, ziarul a fost interzis, tipografia şi redacţia arse, iar redactorii săi au fost arestaţi şi deportaţi. La 22 aprilie 1907, pe cont propriu şi sub conducerea lui Alexis Nour, la Chişinău, gubernia Basarabia, apăruse ziarul Viaţa Basarabiei, difuzat până la 25 mai 1907. Viaţa Basarabiei, condus de Alexandru Nour, apărea şi „cu litere româneşti pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români“, motiv pentru care a dispărut după numai şase numere. În urmă cu o sută de ani, la 13 august 1917, Mihail Berezovschi s-a prezentat în faţa unei adunări dedicate cunoaşterii limbii române, împreună cu corul Seminarului Teologic din Chişinău. A interpretat atunci, pentru prima oară, „Deşteaptă-te, române!“ şi a trebuit să-l repete de trei ori, la cererea celor de faţă. Menţionăm că textul mai fusese publicat, în 1907, în ziarul Basarabia. Tot pe melodia „Deşteaptă-te, române!“ s-au deschis, în 21 noiembrie 1917, lucrările Sfatului Ţării, iar când, în decembrie acelaşi an, s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, „Deşteaptă-te, române!“ a devenit imn de stat. Această situaţie a durat până în 27 martie 1918, când s-a realizat unirea cu România şi, desigur, s-a adoptat Imnul regal.
Şi la Odessa, încă la 1 mai 1917, la marea manifestaţie, moldovenii veniţi de pe toate fronturile au defilat, în frunte cu bravul ofiţer de stat-major, basarabeanul Emanoil Catelli, cântând imnul bardului Mureşanu, „Deşteaptă-te, române!“, având toţi pe piept tricolorul românesc. „Deşteaptă-te, române!“ a mai fost Imn de Stat în Republica Moldova prin hotărârea Parlamentului nr. 691-XIII din 27 august 1991 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, până în 1994, când este înlocuit (prin hotărârea Parlamentului nr. 140-XIII din 7 iunie 1994 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova).
 
100 de ani de când la Tiraspol se cânta „Deşteaptă-te, române!“ şi se defila cu tricolorul
Se împlinesc o sută de ani de la Primul Congres al Moldovenilor din Stânga Nistrului (Tiraspol,
17-18 decembrie 1917), prezidat de Ştefan Bulat (tânăr învăţător transnistrean, absolvent al Seminarului Pedagogic de la Bairamcea), congres la care tricolorul a fost arborat de profesorul Gheorghe Mare pe clădirea din Tiraspol unde se desfăşura. Congresul a fost precedat de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie, hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin, introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională. Transnistreanul Ştefan Bulat atenţiona: ,,Dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga“. Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere: ,,Slavă Moldovei slobode“. Moldovenii de peste Nistru deţineau în Sfatul Ţării zece mandate. La finalul congresului, toţi cei de faţă, cu steagul naţional în frunte, au plecat pe uliţa de căpetenie a târgului Tiraspol.
Mai târziu, după cum se ştie, moldovenii transnistreni au rămas în 1918 între frontierele URSS. Totuşi, în mai 1918 s-a format, pe lângă asociaţia generală a învăţătorilor din judeţul Tiraspol, o secţie moldovenească din 22 de învăţători, care a cerut cu stăruinţă reprezentanţilor Guvernului ucrainean, lui Hatman Scoropadschi, naţionalizarea şcolilor primare din satele moldoveneşti. Ucrainenii, care luptau pe viaţă şi pe moarte pentru dezrădăcinarea şcolilor moscovite din cuprinsul Ucrainei, au aprobat cererea învăţătorilor moldoveni. Şi astfel, în iulie 1918, iniţiatorii revendicărilor naţionale din Moldova Ucraineană, în număr de 20, cu autorizaţie din ambele părţi, trec Nistrul şi în Chişinău fac primele cursuri de cultură românească, cot la cot cu învăţătorii basarabeni. În toamna anului 1918 s-au deschis peste Nistru şcoli româneşti în cele mai mari sate moldoveneşti, cu cărţi şcolare aduse din Basarabia s-a început peste Nistru şi organizarea bibliotecilor populare. În oraşele Dubăsari şi Grigoriopol, precum şi în satele Lunca, Coşniţa şi Molovata s-au jucat şi piese de teatru, mai ales din V. Alecsandri. „Deşteaptă-te, române!“ s-a mai cântat în Transnistria încă vreo câţiva ani, până la întronarea definitivă a bolşevicilor. În 1924, formarea Republicii Autonome Moldoveneşti în cadrul Ucrainei a fost o etapă foarte interesantă în evoluţia istorică a teritoriilor din partea dreaptă a Nistrului. S-a introdus acolo şi alfabetul latin. S-au scris cărţi, jurnale şi reviste în limba românească/moldovenească. S-au înfiinţat teatre moldoveneşti. Iniţial, capitala fusese la Balta, acolo unde în 1910 părintele Inochentie condusese mişcarea pentru limbă naţională în biserică.
100 de ani de când învăţătoarea basarabeancă Elena Alistar a devenit prima româncă membră a unui for legislativ (parlament)
Se împlinesc o sută de ani, în 2017, de când o româncă a acces într-un parlament. Elena Alistar (n. 1873, Vaisal, judeţul Ismail, Basarabia – d. 1955, Pucioasa) a fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării ce a decis, printre altele, şi Unirea Basarabiei cu România. Din păcate, următoarele românce au putut ajunge în forul legiuitor abia după 30 de ani de la această premieră a Elenei Alistar. Fiică a preotului Vasile Balan şi a Elisavetei, a făcut şcoala primară la Congaz, judeţul Cahul, apoi Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău (1882 – 1890). Devenită învăţătoare, a predat, în perioada 1890 – 1906, în şcoli din localităţile Văleni, Roşu, Zărneşti şi Rezeni, unde s-a stabilit împreună cu soţul ei, preotul Dumitru Alistar. Încă din 1909 a militat pentru unirea Basarabiei cu România, publicând în presă o serie de articole şi organizând un grup de propagandă a ideilor unioniste în teritoriile româneşti de dincolo de Prut. Arestată pentru „activitate naţionalistă“, la 19 august 1914, este închisă pentru 45 de zile la Chişinău. Eliberată din lipsă de probe, s-a retras la Iaşi, unde a fost mobilizată ca medic pe front (1916). A participat la constituirea Partidului Naţional Moldovenesc în aprilie 1917, reprezentând fracţiunea Blocul Moldovenesc. A fondat, în acelaşi an, Societatea Culturală „Făclia Femeilor Studente la Medicină“ şi Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, unde a cerut pe toate căile unirea cu România.
În octombrie 1917, a fost aleasă deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău, mandat exercitat
în perioada 21 noiembrie 1917 – 27 noiembrie 1918. În prima şedinţă a Sfatului Ţării a pus eşarfe tricolore româneşti pe piepturile celor doi preşedinţi ai adunării. Într-un discurs ţinut la 11 februarie 1918, Elena Alistar s-a adresat nehotărâţilor: „Acum ori niciodată, noi trebuie să ne unim! Orice moldovean, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce se poate, să aducă orice jertfă pentru a înfăptui această Unire“. După unire a fost numită director la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică. A fondat Liga Culturală a Femeilor şi Gruparea Femeilor Române din Basarabia.
100 de ani de la un testament politic al fraţilor basarabeni, din vremea când nici ei, nici transilvănenii nu făceau parte din România
În 1917, Rusia aprobase ca foştii prizonieri ardeleni din lagărele din Ucraina care doreau să se înroleze voluntari în armata română să se deplaseze spre frontul românesc. Ziua de 6 iunie 1917 va rămâne una dintre rarele sărbători naţionale, înscrisă în istoria de renaştere a basarabenilor. În piaţa din spatele gării din Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc a făcut o primire caldă ardelenilor, prilejuind o înălţătoare manifestaţie de bucurie între fraţii de acelaşi sânge. Ziarul Cuvânt moldovenesc (nr. 47 din 8 iunie 1917) releva contribuţia lui Simion Murafa la această manifestaţie: „Fraţii transilvăneni erau înşiruiţi frumos în dosul gării, sub ascultarea comandanţilor. Ascultau cuvântările moldovenilor şi după fiecare cuvântare corul lor cânta un cântec. Şi cântau aşa de frumos, că ochii moldovenilor s-au umezit de lacrimi. Cel dintâi Simion Murafa (care va fi ucis de bolşevici pentru acest gest în 20 august 1917) le-a dăruit din partea moldovenilor un steag roşu, galben şi albastru. Le-a spus să-l ducă la izbândă şi să nu se oprească până ce n-au dat slobozenie tuturor românilor…“. Iată textul cuvântării basarabeanului Simion Murafa: „Astăzi voi aţi trecut Nistrul şi să ştiţi că acum nu mai sunteţi pe pământ străin, ci sunteţi între fraţi de-ai voştri. Nu ne-aţi cunoscut, ne-aţi crezut morţi; ei bine, noi numai am dormit; de acum ne-am deşteptat şi noi la viaţa naţională, de acum voim să fim şi noi o parte conştientă a neamului românesc. Trecerea voastră prin Basarabia nu ne-a putut lăsa rece. Am alergat cu toţii să vă vedem, să vă îmbrăţişăm şi să ne unim pentru totdeauna sufletele. Ca să vă aduceţi viaţa voastră întreagă aminte de ziua aceasta a înfrăţirii noastre, vă dăm un semn de amintire. Prin mine moldovenii vă oferă acest steag tricolor: simbolul unităţii noastre naţionale. Pe el erau să fie scrise cuvintele «Libertate sau Moarte». Primiţi-l cu dragostea cu care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş
şi peste Crişuri, fluturaţi-l triumfător peste întreaga întindere românească şi implantaţi-l apoi în numele nostru pe turnul cetăţii de la Alba-Iulia. Duceţi-l la biruinţă sau muriţi pentru idealul care vă însufleţeşte“. Gestul lui Simion Murafa a fost caracterizat de Petru Nemoianu drept „un testament politic al fraţilor basarabeni, din vremea când nici ei, nici noi nu făceam parte din România de astăzi“.
100 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei (obştea) învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru
Se împlinesc o sută de ani de la înfiinţarea, la 14 aprilie 1917, a Asociaţiei (obştea) învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru, ca reacţie la jignirea adusă lor de către reprezentantul Guvernului ţarist care a susţinut la congresul tuturor învăţătorilor din Basarabia din 10 – 13 aprilie 1917 că limba „băştinaşilor“ este săracă, asemenea celei folosite de eschimoşi, având în jur de o sută de cuvinte şi prin urmare aceasta nu poate fi folosită în şcoli.
Se împlinesc şi o sută de ani de la primul congres al învăţătorilor români din Basarabia (25 – 28 mai 1917), congres la care Alexei Mateevici, autorul actualului imn al R. Moldova, spunea răspicat: „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. Noi trebuie să ajungem numaidecât la limba românească. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă“. Alexei Mateevici îi scria în vara lui 1917 lui Ioan Pelivan: „Însă poporul deja se deşteaptă; soarele renaşterii a început să arunce şi asupra românimii basarabene razele sale strălucitoare şi înviorătoare“. Poetul s-a săvârşit din viaţă la 13 august 1917 (stil vechi), la Chişinău, fără să apuce unirea cu România.
Viorel Dolha,
preşedintele AGIRo